Marţi,
07.12.2021
Ceata
Acum
1°C

TSTV. Corvin Lupu: Ceaușescu a murit și n-a aflat de acei bani ținuți de securitate. Patru miliarde de dolari

TSTV. Corvin Lupu: Ceaușescu a murit și n-a aflat de acei bani ținuți de securitate. Patru miliarde de dolari

Criza produselor alimentare și de larg consum din România din anii 80 a fost produsă în laboratoarele de la Moscova, cu sprijinul securității române, ca etapă în planul sovieticilor de a-l înlătura de la putere pe Nicolae Ceaușescu. Ideea este prezentată și argumentată de prof. univ. dr. Corvin Lupu, în ultima sa carte, ”Trădarea securității în decembrie 1989”. Prezentarea cărții a fost făcută în cadrul emisiunii ”Turnul Sfatului TV”.

Corvin Lupu susține că planul sovieticilor a fost modificat la sfârșitul anilor 70 și s-a decis înfometarea românilor, pentru a-l înlătura pe Ceaușescu. ”Punctul culminant a fost în 1989, când, constatăm noi astăzi că arhivele ministerului Comerțului Interior, care n-au fost nici distruse, nici furate, nici incendiate, se găsesc toate, atestă faptul că depozitele alimentare ale României erau arhipline și magazinele erau goale și românii nu aveau ce mânca. Constatăm că depozitele de carburanți erau arhipline și românii primeau rație de 40 de litri de benzină vara și de 20 iarna. Constatăm că rezervele de stat, altă instituție subordonată comerțului interior erau arhipline. Și mai constatăm ceva: în aprilie 2014, din Hotărârea CSAT când a fost desecretizată toată arhiva IC Dunărea, intreprinderea de comerț exterior ale securității, și constatăm că soldul zilei de 22 decembrie 1989 era de patru miliarde de dolari. Ceaușescu a murit și n-a aflat de acei bani pe care securitatea îi ținea. Încă nu-i furase nimeni. Încă. Securitatea nu i-a raportat lui Ceaușescu acești bani, pentru că le era frică că le va da de mâncare la oameni și le strică lor proiectul de răsturnare”, susține prof. univ. dr. Corvin Lupu.

Militarii în societatea românească dar și în celelalte nu trebuie să fie factori deliberativi. Nu ei trebuie să hotărască ce e bine și ce e rău. Ei sunt niște executanți ai decidentului politic. Asta trebuie să fie și azi și să nu ia exemplul celor din armată și securitate care au trădat în 1989. În momentul în care militarul devine decident, atunci înseamnă că s-a terminat totul.  Vine acum generalul Iulian Vlad, supărat pe mine, că «noi am analizat și am hotărât că nu e bine ce se face»… Păi nu voi hotărâți măi fraților, voi puneți în executare. Dacă nu-ți place, îți dai demisia și pleci”.

 

Emisiunea se poate viziona aici:

https://youtu.be/FTWCUzVhbaE

 

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

17 comentarii

roman

Acum 6 ani

toti banii nostrii sunt in vest ...si noi traim inraiti ,saraci si vai de mama noastra intr-o tara extra bogata din cauza tradatorilor de dupa 89 de la a la z
Raspunde

joseph

Acum 6 ani

Socialismul a fost bun, eficient și sublim, ceaușescu a fost rău și securitatea (condusă de ruși) a decis să dea cu el de pământ, cu toate că ne plătiserăm datoriile, mai aveam și depozitele pline de mărfuri și combustibil, bașca și 4 miliarde de dolari în conturi. Păi, și-atunci, la ce l-ați mai dat jos pe ceaușescu??? Domnul Lupu ar trebui să se apuce de scris SF-uri, probabil că statul în bazinul fără apa i-a dăunat grav...
Raspunde

ion

Acum 5 ani

Citeste un pic de istorie ,citeste cartea,citeste modul cum s-a realizat in Romania fabrica de diamante artificiale ,fabrica care facea platforme maritime pentru extractia petroluli,fabrica de apa grea si vei vedea cat de ti,piti erau comunisti nOROCUL MARE ASTAZI CA INDIVIZII POT EMITE ORICE PROSTIE SI NU TREBUIE SA-SI DEA IDENTITATEA DACA TACEAI ..FILOZOF MUREAI ,NU RAMANEAI
Raspunde

Zorro

Acum 6 ani

Nu stiu pe ce criterii au fost sau sunt alesi functionarii ministerului de interne sau a securitatii. Credeam ca trebuiau sa fie in primul rind patrioti si fara viciii, nesantajabili. Istoria de dupa 89 ne arata ca o foarte mare parte a lor, au fost si sunt tradatori, care si-au tradat sefii, tara si poporul. Au plecat ai nostri in 89, si au venit ai nostri. Si ce au fost in stare sa faca cu aceasta tara cu resurse materiale si umane se vede azistazi. Ceusescu i-ar fi impuscat, si asta si merita multi dintre ei. Pacat, o sa treaca inca 2-3 generatii ca sa trecem la normalitate, sa se repare ce s-a stricat dupa 89. pacat de tinerii care au murit si cei care si-au luat lumea in cap.
Raspunde

RoadWorks

Acum 6 ani

A apărut și relicva asta comunistă????
Raspunde

gicu

Acum 6 ani

In sfarsit un OM care are curajul sa spuna ADEVARUL! Sper ca sa nu fie lichidat de servicii! Criminalii APV-isti se plimba liberi si au pensii speciale de la 3500 ron in sus (net/luna). Asta-i tara!
Raspunde

gica

Acum 6 ani

Gicule ! In 2014 l-am intrebat pe Corvin Lupu daca stie ca omenirea a fost la 30 de min. de un razboi nuclear in anul 1983 .Raspunsul a fost ,,,,, datul din umeri ,,,,, Mare istoric acest Corvin Lupu .
Raspunde

@Joseph

Acum 6 ani

Nu "ei" l-au dat jos ci "tu" l-ai dat jos pe Ceausescu pentru ca ai fost la fel de prost si timorat ca si acum ... mars la ghiseu!
Raspunde

RoadWorks

Acum 6 ani

@gicu: cine spune adevărul???? Cu ce drept insulți tu TOȚI ofițerii Armatei Române? Prietene, habar n-ai ce vorbești! APV-iștii pe care îi hulești tu în totală necunoștință de cauză, sunt cei care au cules grâul și porumbul în balta Brăilei, sunt cei care au construit digurile la inundații, sunt cei care au stat cu piciorul pe mașini la intrarea rușilor în Cehoslovacia, sunt cei care își dau acum viața în teatrele de operațiuni din lume, sunt cei care înainte de '89 au dus o viață cam plină de privațiuni. Fă un bine celor din juri și nu mai împrăștia tâmpenii pe aici. Documentează-te. Și lasă-l pe lupu' ăsta în pace, nu-l mai pupa-n dos, că știe toată lumea de ce este în stare. Un libidinos și un prefăcut ordinar.
Raspunde

RoadWorks

Acum 6 ani

Se pare că, odată cu schimbarea la față a site-ului, s-a introdus și cenzura. Bravo TS! Rușine TS! Cenzurați tot ce nu vă place. Tăiați în carne vie! Un tembel jignește armata română și i se permite. Altul îi explică că greșește și i se cenzurează comentariul. E clar atunci, ce opinii împărtășiți. Păcat, sunteți foarte tineri... Ați pierdut un cititor și un susținător.
Raspunde

În atenția domnului Gică

Acum 6 ani

1) Istoria nu se referă la ce nu s-a întâmplat. 2) În anul 1983, după moartea lui Brejnev, nu a existat nici un fel de pericol de război mondial „cald”. SUA și URSS s-au înțeles și au gestionat bine toate conflictele care ar fi putut să pericliteze nuclear distrugerea Globului. 3) Prea mulți veleitari și „pleziriști”, în loc să asculte și să învețe, își dau cu părerea despre istorie, fără să fie de meserie. Unul din ei este și acest domn Gică.
Raspunde

Întrebare

Acum 6 ani

N-am înțeles de ce s-au afișat la un moment dat peste 900 de vizualizări ale articolului, iar acuma figurează doar ceva peste 400.
Raspunde

gica

Acum 6 ani

http://www.spiegel.de/politik/ausland/kalter-krieg-nato-manoever-fuehrte-1983-beinahe-zum-atomkrieg-a-931489.html.
Raspunde

gica

Acum 6 ani

https://www.youtube.com/watch?v=nI-MpJMg738&feature=share
Raspunde

gica

Acum 6 ani

@ "in atentia domnului gica " Am onoarea sa transmit domnului Istoric multe salutari de la WLADIMIR PETROW ,Colonel-Comandantul Centrului de Rachete Nucleare . P.S. In cartea " ROMANIA 1989 -De la revolta populara la lovitura de stat ",la pagina 64 este adus la cunostinta cititorului , numele Manea Gheorghe -tehnician Rafinaria Ploiesti ca find organizatorul unei "organizatii paramilitare "cu numele "Romania Libera "Domnul " in atentia domnului gica "a facut armata ? are cunostinte militare ?stie cam cum ar trebui sa fie pregatit un asemenea "COMANDANT " ? P.S. Inca odata , salutari de la WLADIMIR PETROW :
Raspunde

gica

Acum 6 ani

Bratuleeeeeeeeeeeeeeeee ! Istoricul de fata face declaratii " meserie te halesc " L-ai intrebat daca are dovezi ? Bratule ! Sa vezi ce povesti frumoase ti-as asterne eu ,daca m-ai asculta .
Raspunde

Domnului Gică

Acum 6 ani

Domnule Gică, toate discuțiile din platou sunt legate de o carte, iar întrebarea dumneavoastră dovedește că nu ați citit-o. Întâi citiți și după aceea comentați.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus