Miercuri,
01.12.2021
Cer Senin
Acum
3°C

Finalistul Cupei Davis 2013 este favoritul numărul 1 de la Sibiu Open 2015. Lajovic a mai jucat cu Djokovic sau Nadal

Finalistul Cupei Davis 2013 este favoritul numărul 1 de la Sibiu Open 2015. Lajovic a mai jucat cu Djokovic sau Nadal

Cap de serie numărul 1 de la Sibiu Open 2015, turneu de tenis care va avea loc între 10-27 septembrie, va fi sârbul Dusan Lajovic.

Sârbul a disputat finala Cupei Davis în 2013, alături de Novak Djokovic, când naţionala Serbiei a fost învinsă de reprezentativa Cehiei.

Cea mai bună clasare a sa a fost în octombrie 2014, când ocupa locul 57. Lajovic este un jucător redutabil pe zgură, făcând față cu brio mai multor jucători din Top 10. În ultimul an a jucat împotriva a 6 jucători din top (Djokovic, Nadal, Wawrinka, Cilic, Berdych și Nishikori). Atât în 2014 cât și în 2015 a pierdut la Roland Garros contra celor care aveau să câștige trofeul. În 2014 în optimi de finală (turul 4!) contra lui Nadal iar în 2015, la mare luptă, în 4 seturi, contra lui Wawrinka, (în turul 2). Doar Djokovic, în finală a reușit performanța realizată de Lajovic, de a câștiga un set în fața lui Wawrinka pe zgura pariziană.

Foto: itftennis.com

Kamke, favorit doi

Favoritul 2 al turneului ATP Challenger - cea mai importantă competiţie de tenis din Transilvania - este germanul Tobias Kamke, un veteran al turneurilor de Grand Slam cu peste 20 de participări.  Germanul a încheiat anul 2014, pentru al cincelea an consecutiv, în top 100, cel mai bun rezultat al anului precedent fiind sferturi de finală în turneul ATP 500 din orașul său natal, Hamburg.

Spaniolul Pere Riba revine la Sibiu, dupa participarea din 2014. A încheiat anul trecut cu 32 de partide câștigate și 17 pierdute precum și cu cel de-al șaptelea titlu din carieră, turneul Challenger din Panama City. A mai jucat alte trei finale de turnee Challenger, și a participat la Roland Garros, Wimbledon și US Open. Ruben Ramirez Hidalgo și Andreas Beck sunt alți doi veterani ai turneelor de Grand Slam, cu 20, respectiv 15 participări la activ.

”Mă bucur să văd atât de mulți jucători experimentați pe tabloul competiției noastre de la Sibiu. Mă aștept la niște meciuri foarte disputate și sper din tot sufletul ca jucătorii români să facă o figură frumoasă”, spune Marius Vecerdea, directorul Sibiu Open.

tobias_kamke_630

Foto: ibnlive.com

Adrian Ungur și Victor Hănescu

Cei mai reprezentativi tenismeni români revin la Sibiu Open prezentat de Raiffeisen Bank. Victor Crivoi a obținut un wild-card direct pe tabloul principal în urma turneului organizat în această săptămână la Tenis Club Pamira. Alături de el, pe tablou se vor regăsi și cei mai activi tenismeni români ai momentului, Adrian Ungur și Victor Hănescu, acesta din urmă și el un reprezentant de seamă al jucătorilor experimentați în Grand Slam-uri, cu 39 de participări, sfert finalist la Roland Garros 2005, și 10 ani încheiați între primii 100 de jucători ai lumii.

Celor 22 de jucători acceptați direct pe tabloul principal al celui mai important turneu de tenis din Transilvania li se vor alătura alți patru veniți din turneul de calificare, 4 jucători

ce vor primi un wild-card și alți doi jucători aleși de ATP.

Sibiu Open prezentat de Raiffeisen Bank va începe în 19 septembrie cu turneul de calificări.

1457594_566494506784809_2750411669561344720_n

Foto: Silvana Armat

Open Kids Day

În 20 septembrie, o mare parte din Baza Pamira va fi transformată într-un imens loc de joacă pentru copii, în cadrul Sibiu Open Kids Day.

 ”Ne dorim ca această zi să îi aducă pe cei mici și mai aproape de acest frumos sport. Vrem să petreacă o zi plăcută, cu puțină joacă, puțin tenis dar și multă, multă voie bună”, spune Marius Vecerdea, directorul turneului Sibiu Open prezentat de Raiffeisen Bank.
Sibiu Open - prezentat de Raiffeisen Bank este un eveniment realizat cu sprijinul Consiliului Local Sibiu și Primăriei Municipiului Sibiu.

Foto: sportsndtv.com

 

Adrian Stoinea

de Adrian Stoinea

Sport
Telefon:
0764 614 986

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus