Anul acesta atât la nivel naţional, cât şi în judeţul Sibiu, Inspectoratul Teritorial de Muncă derulează un proiect care urmăreşte îmbunătăţirea stării de securitate şi sănătate în muncă pentru întreprinderi care fac parte din categoria întreprinderilor mijlocii şi mari şi care în principal desfăşoară activităţi ce implică riscuri speciale.
În judeţul Sibiu au fost selectate 28 de unităţi care desfăşoară activităţi în domeniile pază şi protecţie, transporturi, învăţământ, servicii medicale, construcţii, industria prelucrătoare şi altele.
Proiectul se desfăşoară în patru etape, astfel în prima etapă de derulare a proiectului au fost informate unităţile selectate cu privire la faptul că vor fi supuse monitorizării, prin efectuarea de controale, iar în a doua etapă care s-a desfăşurat în perioada aprilie – mai s-au efectuat controale care au avut în vedere evaluarea sistematică a stării de securitate şi sănătate în muncă şi stabilirea măsurilor necesare pentru eliminarea deficienţelor identificate.
”S-au efectuat 28 de controale, în urma cărora au fost identificate 132 de abateri de la prevederile legale pentru care au fost aplicate 132 de sancţiuni contravenţionale de tip avertisment. În a treia etapă, din iulie şi august, s-au făcut controale pentru verificarea remedierilor identificate în etapa a doua”, spun reprezentanții ITM Sibiu.
Etapa finală se va realiza în luna noiembrie 2015, prin controale de verificare şi evaluare. În această etapă vor fi promovate aspectele pozitive evidenţiate pe parcursul derulării proiectului şi se vor exemplifica bunele practici privind îmbunătăţirea stării de securitate şi sănătate în muncă prin ”mediatizarea rezultatelor obţinute, prin diseminarea exemplelor de bune practici, prin organizarea şedinţelor de instruire cu angajatorii şi cu partenerii de dialog social”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: sancțiuni contravenționale , evaluarea sistematică a stării , ITM , La Inspectoratul Teritorial
Vizualizari: 993


Ultimele comentarii
Acum 55 minute
Newman
Acum 1 oră
Nastratin Leftogea
Acum 1 oră
Jean
Acum 1 oră
Text
Acum 2 ore
Marcel