Deputatul de Sibiu Ioan Tamaian a adresat ministrului Transporturilor, Iulian-Ghiocel Matache, o interpelare cu referitoare la situația autostrăzii Sibiu- Deva, mai exact a deja celebrului tronson Săliște-Cunța, închis circulației la nici un an de la inaugurare. „Cum este posibil asa ceva? Au fost semnalate nu mai puțin de 200 de nereguli după darea în folosință! Cine răspunde CONCRET pentru aceasta situație? Cât costă și cine plătește? Când se va putea circula din nou?”-îl întreabă Tămâian pe ministru.
În plus, deputatul de Sibiu vrea să știe dacă pe șantierul autostrăzii s-au înregistrat furturi de materiale, iar dacă da, ce au concluzionat anchetele, fiindcă „există voci care susţin că e posibil ca în zonă să se fi furat materiale care ar fi trebuit să fie utilizate la lucrări”.
Interpelarea deputatului Ioan Tămâian se referă și la autostrada Arad –Nădlac, unde în urma unor furtuni, 500 de balize anti-orbire au fost smulse din parapetul median. Autorul interpelării ar vrea sa afle, de asemenea, de la ministrul Transporturilor dacă există riscul ca în anul 2015 să se piardă fonduri de europene destinate construcţiei de autostrăzi.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sibiu Ioan Tamaian , cnadnr , Ioan Tămâian , autostrada A1 inchisa , cine plateste , Ghiocel Matache
Vizualizari: 1374
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Sibianul vesel
Acum 3 ore
Unsibian
Acum 4 ore
PUTEREA
Acum 4 ore
La noi la sat reactionam, nu preintampinam
Acum 5 ore
Sibian