Sâmbătă, 10 octombrie, la ora 10, în Parcul Sub Arini, toată lumea, de la mic la mare, se pregăteşte de alergare. Este vorba despre campania pentru strângerea de fonduri a ”Asociaţiei 1 leu”, pentru înfiinţarea primului centru medical independent de oncologie şi hematologie pediatrică din România. Costurile se ridică la 80.000.000 RON. Primul eveniment a început în capitală în primăvara acestui an, iar acum a ajuns să se desfăşoare în alte 17 oraşe din ţară.
Cros în scop caritabil
Campania pentru strângerea de fonduri a Asociaţiei 1 leu se află la ediţia a cincea. În afară de scopul nobil al acţiunii, poate fi şi un bun prilej de socializare pentru mulţi dintre participanţi. „Eu am fost plăcut surprins să văd că în etapele trecute au venit destul de mulţi sibieni. La primul eveniment au fost 30 de persoane, la al doilea 50, iar la ultimul, 100 de oameni. La cross vin persoane din diferite categorii sociale, de la tineri, la pensionari, dar şi foarte mulţi părinţi cu copii. Sper ca şi în această sâmbătă să participe cât mai multă lume. Ne adunăm la ora 10 între hotel Parc şi hotel Silva. Alergăm o tură de parc dus-întors, aproximativ 2,5 km” , explică Marius Dinu, reprezentantul asociaţiei în Sibiu. Există şi o taxă simbolică de participare, un leu, care reprezintă donaţia pentru spital. Majoritatea însă ajută cu mult mai mult. Potrivit lui Marius Dinu s-au primit donaţii individuale chiar şi de 500 de lei.
Iniţiativă şi conştientizare
Ideea proiectului a apărut din necesitatea unui astfel de spital în România. Este practic şi o alternativă la tratametul în străinătate care este foarte costisitor. „În momentul de față, în ţara noastră, există doar secții în cadrul unor spitale care pot trata cancerul la copii. Nu există o instituţie medicală care să pună la dispoziție un pachet complet de servicii pentru ameliorarea acestei maladii. La nivel naţional s-au strâns 200.000 de lei. În Sibiu am adunat 6.700 de lei până acum, plus 45 de kg de monede”, spune Marius Dinu.
Proiect îndrăzneţ
Asociaţia 1 leu şi-a propus să strâng cei 80.000.000 RON în 3 ani. Pare mult la prima vedere, dar acest lucru ar însemna ca fiecare român care trăieşte în această ţară să doneze 1 leu o dată la 9 luni sau 4 lei în total, pentru ca asociaţia să poată strânge această sumă. Suma de 80,000,000 de lei este necesară pentru achiziția unui teren de 1.5 ha, undeva în apropierea Bucureștiului pentru ridicarea unei construcții de aproximativ 7,000 mp. Spitalul va avea 50 de paturi, 2 săli de operaţie complet echipate, secţie de chimio şi radioterapie şi secţie de transplant medular. Suma include dotarea spitalului cu cele mai moderne echipamente și instalații care să permită tratarea și vindecarea unui număr cât mai mare de copii bolnavi.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1300
Ultimele comentarii
Acum 37 minute
Bitt Dannman
Acum 38 minute
Bitt Dannman
Acum 42 minute
Q
Acum 47 minute
R.
Acum 1 oră
Q