În cursul săptămânii, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Paris, în Franţa, Jandarmeria Română a preluat de la Jandarmeria Naţională Franceză, pentru de un an de zile, preşedinţia Asociaţiei Forţelor de Poliţie şi Jandarmerie Europene şi Mediteraneene cu Statut Militar (FIEP).
”Sunt onorat că Jandarmeria Română preia acest mandat de la Jandarmeria Naţională Franceză şi doresc să adresez sincere felicitări Preşedinţiei franceze pentru realizările obţinute de-a lungul unui an deosebit de încărcat, din care nu au lipsit provocările”, a afirmat Inspectorul general al Jandarmeriei Române, general-maior Mircea Olaru.
Festivitatea s-a desfăşurat în cadrul Summitul FIEP care reuneşte, în perioada 6–9 octombrie, comandanţii şi directorii generali ai structurilor din componenţa Asociaţiei, atât instituţii membre cu drepturi depline, cât şi cu statut de observator/asociat din cadrul FIEP, respectiv: Jandarmeria Naţională Franceză, Carabinierii Italieni, Garda Civilă Spaniolă, Garda Naţională Republicană Portugheză, Jandarmeria Turcă, Jandarmeria Regală Marocană, Jandarmeria Regală Olandeză, Jandarmeria Română, Jandarmeria Argentiniană, Carabinierii Chilieni, Jandarmeria Iordaniană şi Forţele de Securitate Internă din Qatar. De asemenea, la acest Summit FIEP au fost invitaţi să participe comandantul Gărzii Naţionale Tunisiene și comandantul Forţelor de Securitate Naţională din Palestina, în vederea acordării statutului de observator acestor instituţii.
FIEP este o Asociaţie a Forţelor de Poliţie şi Jandarmerie Europene şi Mediteraneene, unite în jurul unui element comun – statutul lor militar, creată în iunie 1995.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Jandarmeria Română , Jandarmeria Naţională Franceză , Securitate Internă , Asociaţia Forţelor de Poliţie , Jandarmeriei Române , Asociaţiei Forţelor , Carabinierii Chilieni , Carabinierii Italieni , Garda Civilă Spaniolă , Garda Naţională Republicană Po , Securitate Naţională , Gărzii Naţionale Tunisiene , Jandarmeria Argentiniană , Jandarmeria Iordaniană , Jandarmeria Regală Marocană , Jandarmeria Regală Olandeză , Jandarmeria Turcă , Jandarmerie Europene , Mircea Olaru , Statut Militar
Vizualizari: 881


Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
O
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
Claudiu
Acum 5 ore
CA