Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Șoferul blocat între camioane, pe autostradă: ”Dau în judecată CNADNR și presa!”

Șoferul blocat între camioane, pe autostradă: ”Dau în judecată CNADNR și presa!”

Șoferul de 25 de ani din Giurgiu care a rămas blocat pe autostrada închisă, între două camioane, susține că era ghidat de GPS în momentul accidentului și că vina o poartă paznicii care au înlăturat balizele de semnalizare, CNADNR, polițiștii ajunși la fața locului și presa.

Conform site-ului stirigiurgiu.ro, șoferul susține că atunci când a ajuns la intrarea pe porţiunea de autostradă unde s-a produs incidentul erau două indicatoare, unul deasupra celuilalt. Unul indica accesul interzis, celălalt, exact contrariul. ”Pentru că în afara acelor indicatoare, pe şosea nu mai exista niciun alt semn, nicio baliză, ori vreun semn, care să arate că pe drumul cu pricina s-ar lucra, omul a crezut că, probabil se lucrase anterior, iar semnul de interzis fusese uitat acolo, de vreme ce celelălalt semn arăta clar că se circulă pe ambele sensuri. Aşa că a pornit la drum, fără grijă. Şoferul subliniază faptul că, în momentul în care a intrat pe ace drum, nu existau balize care să semnalizeze că s-ar lucra. Cel puţin, nu pe şosea, cum ar fi fost normal, cu undeva, lateral, date deoparte, ceea ce i-a întărit convingerea că eventualele lucrări din zonă se terminaseră şi că nu era niciun pericol”, scrie ziarul din Giurgiu. ”A intrat fără griji pe drumul respectiv. La un moment dat, i s-a părut ciudat că nu mai erau alte maşini, însă vedea în depărtare nişte lumini roşii, pe ambele sensuri şi gândea că sunt vehicule în mişcare. Şi, cum era vorba de o autostradă, a „călcat” pedala de acceleraţie. Asta până s-a apropiat tot mai mult de acele lumini roşii şi a realizat că de fapt, nu erau maşini în mers, ci nişte camioane oprite de-o parte şi de alta a şoselei. Atunci a încercat să frâneze şi, spune el, pentru că maşina nu se oprea, a căutat cu disperare o soluţie, ca să nu se ciocnească frontal cu camioanele staţionate. A văzut un spaţiu între două astfel de camioane şi a gândit că, decât să se ciocnească frontal, e mai bine să încerce să oprească maşina strecurându-se printre cele două camioane”, scrie stirigiurgiu.ro.

accident autostrada (7)

Conform relatărilor șoferului, camioanele în care s-a ”înfipt” cu mașina erau, de fapt, puse „strategic”, pe post de parapeţi.

S-a răzbunat poliția

Giurgiuveanul acuză poliția că s-a răzbunat pe el pentru că la fața locului ar fi declarat că va da în judecată CNADNR. Mai mult, el spune că polițiștii i-au arătat apoi balizele de blocare a drumului montate, însă el susține că acea porţiune de autostradă era folosită de paznici, care veneau cu maşinile la serviciu. În opinia lui, paznicii au intrat acolo, au înlăturat balizele de semnalizare şi nu le-au mai montat la loc. ”În plus, giurgiveanul este dezamăgit şi de faptul că, deşi s-a făcut mult tam-tam pe cazul său, nimeni din presă nu a venit să îl întrebe şi versiunea sa. Pentru toate acestea, acum, omul este decis să dea în judecată, pe de o parte, CNADNR (chiar dacă este conştient că este un demers extrem de dificil şi că urmează să se lupte cu un „colos” al statului) şi, de pe altă parte, jurnaliştii care au prezentat cazul fără a-i cere şi punctul său de vedere”, mai scrie ziarul din Giurgiu.

630 lei - amendă

Tânărul din Giurgiu a primit 630 de lei amendă de la polițiști pentru că a intrat pe un drum închis temporar. De asemenea, timp de 60 de zile, candidatul la ”cel mai prost șofer al anului” va rămâne fără permis.

Porțiunea pe care a intrat este închisă din august, pentru a permite lucrările de refacere a terasamentului prost executat pe lotul III al autostrăzii Orăștie – Sibiu. Conform estimărilor inițiale, lucrările ar urma să fie finalizate în noiembrie.

accident autostrada (9)

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

vali

Acum 8 ani

Un tanc plin de tupeu si inconstienta.
Raspunde

nik

Acum 8 ani

du-te si vasleste cu barca pe dunare. autoostrada las-o pt. europa
Raspunde

mamaie

Acum 8 ani

Esti pamant...
Raspunde

ics

Acum 8 ani

Și eu am văzut lucrători la autostradă care trec pe lângă balizele care sunt date la o parte. Ceea ce spune șoferul e credibil în condițiile în care s-a întâmplat noaptea, iar el nu cunoștea zona https://youtu.be/FnFiEt6OEYs
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus