Duminică,
12.10.2025
Innorat
Acum
11°C

Cine mai stă agățat de gâtul statului?

Economia reală aproape că a distrus statul. Mai precis instituțiile lui. Va veni și rândul politicului să-și dea obștescul sfârșit. E foarte clar că doctorii proaspăt ieșiți de pe băncile școlii nu au chef de spitalele publice. Sunt prost plătiți, sunt condiții groaznice, sunt mulți pacienți și în plus sunt și săraci. În lipsa unui sistem medical privat, încă puternic faultat de la centru, preferă să plece la muncă în Anglia și Franța. Mai mulți bani, mai mult respect. În educație a fost nevoie de un recital al actriței Stela Popescu în serialul ”Las Fierbinți” ca tot norodul să realizeze unde am ajuns. Tot mai mulți semi-analfabeți ajung să predea la școlile din țară, din cauza lipsei personalului. Mai bine vânzătoare în Auchan, decât învățătoare în Poplaca… Și cum trebuie să figureze cineva în statele de plată, intră cine poate. De administrația locală, ce să mai vorbim? Inclusiv Primăria Sibiu scoate la concurs posturi pentru care nu se înscrie nimeni. Bani puțini, răspundere mare. Mai bine la Continental! Dacă acum 10 ani îi spuneai părinților că nu vrei să muncești la stat, te scotea cu șuturi afară din casă. Păi, statul a fost totul în țara asta. Zeci de ani. Nu te dă nimeni afară, salariul ajunge la fix, chit că nu faci nimic, vechimea merge, concediul e concediu. Toate aceste mega-avantaje s-au spulberat în ultimii ani. Munca la stat nu-ți oferă decât stres, bani puțini și plafonare. La fel, acum 10-15 ani, dacă nu erai membru de partid, nu erai cetățean român. Fiecare trebuia să se lipească pe lângă o organizație. Dacă nu pentru el, măcar pentru copii. ”Știți, domnul președinte, am și eu un copil bun, a picat la facultate, nu-i găsim un loc pe undeva la DSP, OPC, AJOFM, orice?” Rugămintea era de obicei ca și rezolvată, pentru că partidul dicta totul. Acum nu mai dictează aproape nimic. Mai ales în teritoriu. Sunt șefi rămași în funcție de pe vremea lui Boc, de pe timpul USL-ului. Cine să-i mai schimbe? Cu cine? Un partid la guvernare nu se mai bazează acum decât pe prefect și pe câteva funcții care mai pot aduce ceva bani. În rest, nimic. În plus, mai sunt puțini plafonați care cred că mai pot schimba ceva datorită funcției pe care i-a dat-o partidul. Oamenii cu o carieră, cu ceva cultură și inteligență și-au făcut bagajele, au salutat din mers partidul și s-au dus într-o multinațională, și-au început o afacere sau au găsit pur și simplu un loc onorabil pe piața liberă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

m

Acum 10 ani

nu e chiar asa.....statul e inca mult prea supradimensionat...1,2 mil de bugetari la o populatie de nic 20 de mil...in Germania avem 800 de mii la 80 de mil si o economie infinit mai puternica...ce e iarasi f f.f. trist e ca din banii mediului privat ( exclusiv de la acesta vine cresterea economica ) , se maresc salarii tot la stat , in loc sa se rezolve problemele mediului privat ca el sa produca mai mult - taxe multe si mari , birocratie pana la ceruri , legislatie instabila , infrastructura varza , sistem educational mai degraba paralel decat conectat cu mediul de afaceri
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus