Mâna întinsă

Scufundat sub mormane de gunoaie în plină grevă a gunoierilor, Parisul este zilele acestea departe de a fi Orașul Luminilor din broșurile turistice ce umplu întreaga lume. La fiecare colț de stradă, în fața fiecărui obiectiv turistic, soldați îmbrăcați în uniformă de luptă flutură mitraliere prin fața turiștilor arătând cât de elocvent se poate că orașul e sub asediu. Din loc în loc, în special în apropierea nodurilor de rețele de transport, jandarmii sunt echipați ca la un Steaua-Dinamo, cu arme și armuri. Păzesc sau se păzesc de grupurile de refugiați îmbrăcați impecabil, ca pentru o vizită la Paris. Oameni care s-ar putea integra în fluxul continuu de persoane ce bat străzile capitalei fără nici cea mai mică problemă. Și, desigur, mai sunt ai noștri. Nu e prima dată când îi văd la lucru în străinătate, dar parcă niciodată n-am trăit sentimente atât de confuze. Prima dată mi-a fost milă. Știu, de cerșetori nu trebuie să îți fie milă. Ei hrănesc adevărate rețele ai căror capi îi găsești în palatele țigănești care au umplut România, în Mercedesuri ultimul răcnet și cu lingouri de aur atârnate de gât. Dar sunt copii, mulți dintre ei de țâță, care dorm noapte de noapte sub cerul liber, acoperiți de cârpe și cu capul pe un ziar. Folosiți fără nici cea mai mică urmă de jenă sau de responsabilitate pentru îmbogățirea unora. Apoi a fost furie. Când dintr-o mașină bengoasă s-a dat jos un cocalar șmecheraș, la vreo 28-30 de ani, s-a oprit să opereze ”colecta”, iar înainte să plece a cules de pe jos o mochetă aruncată de localnici și le-a oferit-o „oamenilor săi”. Un gest plin de mărinimie când toată lumea dârdâia de frig, cu atât mai mult copilașii care și-au petrecut întreaga zi pe caldarâm și pe care îi aștepta o noapte și mai friguroasă. Apoi m-am întristat și m-am bucurat. Când am văzut un grup de voluntari care se oprea din colț în colț la fiecare grup de cerșetori și le oferea ceai cald, iar copiilor câte ceva de ronțăit. Păreau sandwich-uri făcute în casă. M-am bucurat de bunătatea lor, de faptul că încă există oameni care au un suflet. M-am întristat pentru că bunătatea lor e josnic manipulată de niște oameni care nu ar merita ceaiul ăla. Dar îl câștigă pe spinarea bebelușilor din brațe. Concluzia? N-am. I-aș ocroti și bate în aceeași secundă. Și în nedumerirea asta pe care ți-o creează, bagi mâna în buzunar, numeri niște cenți și îi arunci în pahar plecând mai departe confuz, fără să știi dacă ai făcut o faptă bună sau nu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi