Marţi,
01.12.2020
Cer Senin
Acum
-1°C

Patrimoniu – conservare, reconversie, inovare (II)

11 Octombrie 2015 21:38

Patrimoniu – conservare, reconversie, inovare (II)

În continuarea conferințelor ARCHITECTURE de la Cluj, l-am ascultat pe arh. olandez Bas ten Brinke, reprezentant al curentului minimalist contemporan (adică locuințe și orice altceva puse în cuburi/ paralelipipede...). El a ridicat de fapt o problemă care tocmai s-a exacerbat prin această arhitectură hiper-simplificată, la interior și la exterior – cât din proiect se realizează de către arhitect pentru beneficiar și cât mai mult pentru sine? Problema este prezentă mai ales în societatea contemporană, în care arhitectul tinde să devină prizonierul modei, deci să influențeze beneficiarul aproape fără să-și dea seama... Brinke a mai prezentat și alte câteva aspecte, specifice cartierelor de blocuri - locuințe colective impersonale, grupate în zone care devin prea ușor ghetouri cu populații defavorizate! Urmările sunt deja binecunoscute în mai toate orașele mari europene – manifestări violente ale tinerilor neintegrați în societate (uneori te întrebi dacă sunt integrabili în societățile avansate!?), decădere urbană etc. Apoi am avut ocazia să vedem cum privește un arhitect olandez între două vârste problema construirii de biserici noi. După ce a criticat construcția unei biserici ortodoxe în Cluj (dovedind că habar n-are de legătura dintre ritual, specific confesional și forma spațiului interior), Brinke și-a prezentat o lucrare din Amsterdam, o biserică penticostală – cu spații impersonale, fără o chemare spre colocviu spiritual, cu problema aducerii luminii în interior care devine din mijloc un scop în sine, cu simulacrul unui turn al clopotelor fără clopote... Și cum spunea, teoretizând despre arhitectura contemporană, aceasta ar trebui să se reducă la „zero” – adică la o simplă cutie! Din fericire, a urmat arh. Niculae Grama, care a încercat să contureze mai complet tema seminarului din acest an, reamintindu-ne ce spunea cunoscuta Francoise Choay: „Scara locală este o valoare antropologică fundamentală!” Înțelegând prin „scara locală” specificul spațiilor arhitecturale și urbane, al formelor prin care se exprimă în acel loc funcțiunile universal-valabile din viața omului/ a societății. Ca să înțeleagă și „minimaliștii” că o casă sau o biserică nu pot „cânta” împreună cu mediul în care sunt amplasate decât dacă se adaptează „gamelor muzicale” din acel mediu... Arhitecta Iulia Stanciu din București a discutat aplicat pe lucrări ale firmei sale, arătând că o casă (locuință, dotare culturală etc.) îmbătrânită adună mai multe straturi de materiale/forme/istorii trăite, care pot modifica elemente inițiale și care, la o restaurare-reconversie, trebuie RECUPERATE și păstrate. În nici un caz cum se face azi în multe orașe românești, când interese imobiliare certate cu legea duc la „recuperarea prin demolare și refacere”! Arh. Robert Farczadi ne-a prezentat un exemplu de restaurare „low cost/low tech”, conform experienței aduse în zona Transilvaniei de către Mihai Eminescu Trust din Marea Britanie – lucrări de cercetare a istoriei construcției, de renovare cu materiale și meșteri locali, pentru a păstra substanța istorică, dar și atmosfera și specificul local. Este vorba de o gospodărie din Saschiz (jud. Brașov), unde locuința a fost convertită în centru de producere a alimentelor specifice zonei (produse din legume și fructe pentru sezonul rece). Iar corpul nou necesar producției a reluat exact amplasarea, volumetria, panta acoperișului și materialele fostei șuri. Pentru a încheia conferințele individuale, prezint pe cea a arhitectului chinez, stabilit în Marea Britanie, Charles Phu – acesta a expus câteva idei urbanistice firești, având experiență în lucrări de anvergură din zona estului asiatic: - Cheltuielile cu orice construcție înseamnă pe termen lung 20% investiție și 80% utilizare/întreținere ! Deci este foarte avantajos să faci o investiție inteligentă, chiar dacă mai scumpă, spre a te scuti de cât mai multe costuri pe zecile de ani de utilizare a casei. Nu e însă totdeauna valabil că o investiție scumpă este și SUSTENABILĂ ! - A „recunoaște” moștenirea, valoarea complexă a patrimoniului, înseamnă a „elibera” viitorul, a-ți asigura o dezvoltare corectă și fertilă, atât în urbanism cât și la scara unor case minore. - Urbanismul tradițional este cel mai valoros pentru orice comunitate, prin faptul că este organic (adaptat caracterului locului), are scară umană (nu copleșește individul și nu-i face viața un permanent chin), mixează funcțiunile, adică nu le separă în zone inerte, și se configurează prin ierarhizare și puncte nodale. Numai așa o structură urbană STIMULEAZĂ CONLUCRAREA între membrii societății ! Toate bune și frumoase... Am văzut, în imaginile prezentate dintr-un studiu asupra unui mare oraș chinezesc, aceste principii puse în proiect. Deși nu se reușise a trece dincolo de nestăvilita deversare a structurii urbane peste câmpurile din jur, neasigurând un interstițiu, o pauză, o zonă pentru horticultură... Dar marea dezamăgire a fost prezentarea triumfală a unei structuri urbane uriașe, proiectată la indicații dictatoriale în inima istorică a orașului Sankt Petersburg, parcă dorindu-se perfecta „continuitate” cu ceea ce a însemnat Leningrad... Acolo se dorește instalarea celui mai înalt zgârie-nor din Europa, blocul de birouri al corporației de tristă faimă Gazprom! Probabil majoritatea tinerilor prezenți la conferință nu cunoaște istoria acestui implant, dar, în 2007, tocmai la noi în Sibiu, cu ocazia unui mare simpozion internațional, tineri arhitecți ruși au arătat lupta lor de ani de zile împotriva acelui colos prevăzut în zona de protecție a valorilor urbanistice seculare din Sankt Petersburg... Aviz amatorilor....

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus