Vineri,
11.10.2024
Cer Senin
Acum
13°C

Sibienii cu spații comerciale vor plăti impozite grele. Exemplu: creștere de la 600 la 4.000 de lei

Sibienii cu spații comerciale vor plăti impozite grele. Exemplu: creștere de la 600 la 4.000 de lei

În condițiile în care aproximativ o treime din spațiile comerciale (clădiri de birouri, spații de producție, spații de comerț etc) din Sibiu sunt deținute de persoane fizice, este de așteptat ca impozitele propuse de Primăria Sibiu pentru anul viitor să provoace cel puțin ample discuții. În contextul noului Cod Fiscal – care face diferența între clădiri rezidențiale, clădiri nerezidențiale și clădiri mixte (și comerciale, și de locuit) – conducerea executivă a administrației locale propune ca, de anul viitor, spațiile comerciale deținute de sibieni (întabulate pe persoană fizică) să fie impozitate cu sume și de șase ori mai mari decât în prezent. Proiectul de hotărâre de Consiliu local care prevede această modificare, alături de celelalte niveluri de impozite, este supus dezbaterii publice până în prima săptămână a lunii noiembrie.

Exemplu concret: 300 de mp, în zona B

Un sibian persoană fizică ce deține un spațiu comercial de 300 de mp, în zona B a Sibiului a plătit anul acesta un impozit de 645 de lei. De anul viitor, noul Cod Fiscal face diferența între clădiri rezidențiale și nerezidențiale, inclusiv pentru persoane fizice și dă libertate administrațiilor locale să le impoziteze diferit. Primăria Sibiu intenționează să impoziteze aceste clădiri nu cu 0,1% (cât era până anul acesta cota de impozit), ci cu 1% din valoarea de impozitare estimată. Prin urmare, la clădirea de 300 de mp suprafață construită și cu o valoare estimată la 400.000 de lei (valoare estimată în baza unui raport de evaluare sau a contractului de vânzare-cumpărare nu mai vechi de cinci ani), impozitul care va trebui plătit de anul viitor va fi de 4.000 de lei.

simulare impozite persoane fizice cladire nerezidentiala

Astrid Fodor: ”nu cred că legiuitorul a gândit rău”

Primarul interimar al Sibiului, Astrid Fodor, apreciază drept corectă prevederea noului Cod Fiscal care dă posibilitatea administrațiilor locale de a impozita mai ”consistent” proprietățile nerezidențiale ale persoanelor fizice. ”Cred că legiuitorul a gândit bine aici. În fond, e vorba tot de o persoană juridică ce își desfășoară activitatea, dar pentru imobilul unde funcționează este impozitat ca persoană fizică. Și nu cred că era corect față de cealaltă persoană juridică, care și-a trecut acel spațiu, acel apartament pe firmă să plătească la nivel de 1,8% cotă de impozitare”, a declarat Astrid Fodor.

astrid fodor primarEa a arătat că, potrivit noului Cod Fiscal, impozitarea clădirilor nerezidențiale ale persoanelor fizice putea fi urcată până la un procent de 1,8%, ceea ce în exemplu mai sus amintit ar fi dus la un impozit de 7.200 de lei pentru spațiul de 300 de mp, suprafață construită. Mai mult, Astrid Fodor arată că această modificare a nivelului de impozitare nu a fost ridicată nici până la nivelul celui impus persoanelor juridice care dețin spații nerezidențiale. ”Noi nu am mers până la cota de persoane juridice, pentru că impactul este prea mare, iar măsura ar fi de azi pe mâine. Să trecem dintr-o dată la 1,7% cotă de impozitare e mult, sumele sunt mari. Și nu sunt ușor de suportat”, a mai declarat Astrid Fodor. Potrivit ei, ”micile afaceri” nu vor avea de suferit. ”Pentru cei care au închiriat un chioșc în curte de doi pe trei metri, creșterea impozitului este nesemnificativă”.

Cresc sau nu chiriile în Sibiu?

”Deci este o creștere imensă, făcută în urma modificărilor Codului Fiscal, care a fost modificat după un lobby puternic. Iar această creștere imensă de impozite se va vedea în chirii. Nu avem cum altcumva să acoperim această creștere de impozite decât prin creșterea chiriilor”, declară un sibian care, în calitate de persoană fizică, a închiriat mai multe spații comerciale în municipiu. Reprezentanții Primăriei Sibiu spun că nu au majorat mai mult cota de impozitare (de la 0,1 la 1% și nu la 1,7%) tocmai pentru a preîntâmpina o ”explozie” a chiriilor în Sibiu. ”Cam 30% din clădirile nerezidențiale din Sibiu sunt deținute de persoane fizice. Tocmai din această cauză nu ne-am dus la maxim cu cota de impozitare. Sigur că impozitul crescut la proprietar s-ar răsfrânge asupra chiriei percepute”, spune Mariana Hașu, directorul executiv al Direcției Fiscale din cadrul Primăriei Sibiu.

mariana hasu directia fiscala Pe de altă parte, agentul imobiliar Bogdan Gicu este de părere că, în ciuda creșterii impozitelor, chiriile nu se vor modifica substanțial. ”La ora actuală, sunt spații comerciale închiriate cu 0 lei, chiriașul doar să plătească utilitățile. Au preferat să negocieze chirie zero pe anul acesta, decât să piardă chiriașul. Un spațiu comercial bun se închiriază cu opt, nouă sau zece euro pe metru pătrat pe lună, cu condiția să nu măsoare mai mult de 50 – 60 de mp. Unde spațiile sunt mai mari, chiria se înjumătățește”, mai arată Bogdan Gicu.

Al doilea efect. Dar sigur: înghesuiala la evaluator

Cota de 1% va fi aplicată asupra valorii estimate a imobilelor, valoare stabilită printr-un raport de evaluare întocmit în ultimii cinci ani de către un evaluator autorizat. Tot așa, aceeași cotă de 1% va fi aplicată și în cazul clădirilor construite în ultimii cinci ani (cota aplicându-se la valoarea finală a lucrărilor de construcții). În fine, cea de-a treia variantă de aplicare a cotei de 1% este cea în care respectivul imobil a fost tranzacționat în ultimii cinci ani, impozitul calculându-se, prin urmare, prin aplicarea cotei de 1% la valoarea prevăzută în contractul de transfer al proprietății. În cazul în care valoarea imobilului nu poate fi calculată conform prevederilor de mai sus, impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii determinate prin formula care ia în calcul valorile impozabile pe mp (1.000 de lei/mp) și coeficienții de corecție pozitivă (2,40 pentru zona A, 2,30 pentru zona B). Având în vedere că ultima variantă ar duce la un impozit mult mai mare (6.900 de lei, în cazul exemplului de mai sus, cu un spațiu de 300 de mp, în zona B), este de așteptat ca sibienii care dețin spații nerezidențiale să caute să și le reevalueze. ”Deocamdată nu a crescut cererea de întocmirea de reevaluări, dar mă aștept să crească. Cât costă întocmirea unui raport de evaluare depinde de mai mulți factori, pornind de la zona în care este amplasată clădirea. Dar, având în vedere că aceste rapoarte de reevaluare trebuie depuse până pe 29 februarie, pe cei care doresc să le întocmească i-aș sfătui să vină cu actele din timp”, arată Alexandru Cismașu, evaluator autorizat din Sibiu. El apreciază că valoarea estimată a imobilelor nu a scăzut foarte mult în ultimii ani. ”Față de acum cinci ani, nu cred că este o scădere mai mare de 5-10%, iar asta pentru că piața imobiliară și-a mai revenit”. De altfel, Mariana Hașu, directoarea executivă a Direcției Fiscale din cadrul Primăriei Sibiu, arată că orice raport de evaluare care indică o scădere mai mare de 40% a valorii estimate a imobilului va fi cu atenție verificat.

Direcția Fiscală pregătește și controale

”Dacă o firmă are doar sediu social într-un loc și nu desfășoară acolo nicio activitate comercială, pe baza unei declarații pe proprie răspundere, acel spațiu se va impozita ca și locuință, ca și spațiu rezidențial”, arată Mariana Hașu, directoarea executivă a Direcției Fiscale din cadrul Primăriei. Aceste declarații, la fel ca și rapoartele de evaluare vor trebui depuse până pe 29 februarie 2016. Dată după care este de așteptat ca reprezentanții Direcției Fiscale să înceapă controale, pentru a verifica dacă, într-adevăr, nu se desfășoară activități comerciale în spațiile nerezidențiale declarate fără astfel de activități.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

8 comentarii

mental

Acum 9 ani

javrelor numai banii stiti sa luati dar de ajutat nu stiti sa ajutati, Va ajutati tot voi intre voi !!
Raspunde

rațional

Acum 9 ani

Prietene, ai citit cu atenție articolul? ai înțeles că se rezolvă în fond o problemă de evaziune fiscală mascată? Adică un vanghelism pe persoană fizică? Aaaa, că are un impact mai mare pe ansamblu, asta e altceva. Dar se poate discuta și civilizat. Pe argumente. Îți înțeleg frustrarea, când închiriezi la firme, la negru jumate și pe contract cealaltă parte...e normal să ai probleme de comunicare. Îți cam stau chiriile în gât. Succes !
Raspunde

Zorro

Acum 9 ani

Pe mine m-ar interesa cine sunt acei lobbyisti care au cerut acea marire si cum explica o asemenea marire de impozit. Intr-o tara civilizata cam trebuie sa explici de ce faci un asemenea pas. Parerea mea este, ca se urmareste izgonirea unor proprietari din zone bune, ca sa faca loc unor investitori imobiliari.
Raspunde

@zorro

Acum 8 ani

Cum să izgonească??? Pe cine? Dacă Xulescu are o casă pe o stradă pe care a închiriat-o unei firme??? Cine să-l izgonească de acolo? Despre ce investitori vorbim? Haideți să ne dăm toți cu părerea și să fim gigi contra. La asta suntem nemaipomeniți. Cât despre explicații: ia și citește codul fiscal, ziare, internet și informează-te. Sau ne considerăm atât de importanți încât să ni se explice în particular fiecare lege în parte... Să fim serioși!!
Raspunde

a

Acum 8 ani

Cam totalitar tu asa. Intr-o tara civilizata ti se si explica de ce se ia o decizie si se face dezbatere publica (haha sa vedem asa ceva la sibiu, ma rog, ceva calumea nu doar asa de fatada) iar daca oamenii nu au obiectii, se implementeaza. La nivel national nu, acolo mergem pe increderea "alesilor". Si cam da, de aia se ia masura asta. Sa vezi tu in 5 ani ce de darapanaturi vor aparea si ce rapid vor fi vandute si transformate in tot felul de proiecte.
Raspunde

eduard cosmin

Acum 8 ani

In cazul firmelor impozitul actual este de 1,8%. Bun. Dar acea firma se scade PE CHELTUIELI DIN IMPOZITUL PE PROFIT...DECI .... nu simte plata, propietarul persoana fizica efectiv pierde acesti bani PE care statul nostru drag nu se Mai satura Sa îi ia. Principii Gen evul Mediu.....BIRUL, În loc Sa.l lasi Sa se dezvolte deoarece banii tot inapoi in economic intra. Bineinteles ca PUTORIILE VOR SPUNE: LASA SA LE IA BANII!!!!!
Raspunde

Anonim

Acum 8 ani

Acum plătim noi dragostea dintre Ponte si Crin. Acel USL uite unde ne-a adus. Dar este exagerat , intr-un an electoral cu doua rânduri de alegeri tu , statul roman marea tu impozitele si de 20 de ori este strigător la cer. Acesti conducători ai țării noastre sunt cei mai mari dusmani ai poporului pe care-l asupresc. Sunt foarte revoltat si sunt pregătit sa ies în strada sa-mi apar drepturile si proprietatea , care după cativa ani o mai plătești o data la stat. Sunt de acord cu cresterea impozitului celor care au de la doua case in sus .
Raspunde

Adi

Acum 8 ani

Diferente notabile intre spatii nerezidentiale detinute de firme vs persoane fizice: - cele ale PF sunt cumparate cu bani neti in sens de impozitati deja din portofel, PJ pot cumpara din profit ... se amortizeaza... se fac reparatii cu TVA ...etc - utilitatile pot veni pe firma sau persoana fizica ceea ce creeaza discrepante majore - firma cand a construit sau cumparat a dedus TVA-ul care este o suma semnificativa - sunt prea mari marjele pt PF pe care le pot hotari consiliile locale intre 0.2% si 1.8%. Lucrez la Deloitte si va spun serios ca imp. pe pers fizica trebuiesc sa fie unitare in toata tara si maxim 30% cat la PJ (sunt calcule serioase in spate). Europa nu ne vede cu ochi buni pt acest lucru. Ne distrugem tara pe scurt.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus