Sâmbătă,
05.10.2024
Ploi Moderate
Acum
15°C

VIDEO - Lupeni: Strada care face de rușine Sibiul

VIDEO - Lupeni: Strada care face de rușine Sibiul

Ca să ajungi la lacurile de pescuit de la Săcădate trebuie să faci  stânga după ce treci de Avrig, traversezi barajul peste Olt, apoi imediat prima la dreapta.

Pentru cei mai puțin familiarizați că zona trebuie să menționez că acum începe un drum mai lung de un kilometru, printre digul lacului de acumulare și lanurile de porumb, lucernă sau cartofi. Este un drum de țară, care nu știe ce înseamnă asfalt, presărat cu gropi de toate dimensiunile și bolovani scoși în evidență de ploi. Dacă mergi în căruță e ok.

Și cu toate acestea, drumul spre lacurile de pescuit de la Săcădate este mult ușor de parcurs cu mașina decât fosta stradă Lupeni. Pentru cei mai puțin familiarizați cu zona de est a Sibiului trebuie să menționez că fosta stradă Lupeni se poziționează la cinci minute de Piața Mare, vizavi de Gara Sibiu. Era o stradă de case, cu oameni care oricare alții, până să fie distrusă aproape complet. În prezent este greu de distins unde se afla pe vremuri asfaltul și unde a ieșit la iveală pământul de pe vremea luptei lui Mihai Viteazu la Șelimbăr. Lucrările de reabilitare la Calea Gușteriței au deviat o mare parte din traficul din zonă și pe strada Lupeni, ceea ce a înrăutățit situația. Dacă mergi să adapi calul e ok.

Și ca să fie tabloul complet, exact în intersecția cea mai aglomerată, cea cu strada Treboniu Laurean, din cauza ploilor din ultimele zile pământul a fugit lăsând în drum o groapă de mai bine de un metru adâncime, mărginită de o placă de ciment. Acoperită de apa de ploaie devine invizibilă pentru șoferi.

groapa strada lupeni

În cursul zilei de ieri, cât m-am oprit un minut s-o fotografiez, am fost abordat de localnici supărați care credeau că sunt venit din partea primăriei. ”Dulce-i limba românească” nu se potrivește deloc cu ce era la gura lor!

Am lăsat vestea bună la final. Conform reprezentanților primăriei Sibiu, strada a ajuns în situația descrisă și din cauza lucrărilor edilitare din ultimii doi ani. Acum se trece la ultima fază, aceea a refacerii părții carosabile și a trotuarului.

”Pe strada Lupeni s-au efectuat în ultimii doi ani lucrări ample la rețelele de apă, canalizare și gaz. După finalizarea lucrărilor la rețelele de utilități, Primăria Sibiu a demarat la jumătatea lunii august o procedură de achiziție pentru atribuirea contractului de modernizare a carosabilului și trotuarelor de pe strada Lupeni și fundătura Lupeni, procedură care este foarte aproape de finalizare. Lucrările de modernizare vor începe chiar din această lună”, au transmis reprezentanții primăriei Sibiu.
După cum zicea și Ned Stark, citat de Ghiță Ciobanul, vine iarna! Puțin probabil să se poată lucra în condiții decente. Ceea ce înseamnă că fosta stradă Lupeni va rămâne într-o stare foarte proastă până la primăvară, cel puțin.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

8 comentarii

RADU

Acum 8 ani

Intre Lupeni si Calea Gusteritei se gaseste str BAICOI,care arata aproape la fel si este sistematic "UITATA" DE Primarie.La orice ploaie mai mare un pic apa intra in curti si in demisoluri,iar conducta de apa potabila "SE REPARA"de 3-4 ori pe an degeaba,tot pe banii nostri !!!
Raspunde

Zorro

Acum 8 ani

Aceasta este o strada a capitalei culturale ? Am crezut ca se afla in Burkina Faso. Pas cu pas ne apropiem tot mai mult de Africa decit de Europa.
Raspunde

Dan

Acum 8 ani

De 3 ani e distrusa strada dar acum a ajuns sub orice critica...o mare bataie de joc. Evit sa scot masina din curte de frica sa nu ma afund in vreun crater. Un cosmar pt locuitorii din zona ce nu se mai termina. Poftim cultura!
Raspunde

Dichel Constantin

Acum 8 ani

Am scris pe adresa Primariei Sibiu un apel prin care am solicitat putina intelegere pentru locatarii din zona strazii Lupeni,constand in umplerea gropilor pana la efectuarea lucrarilor de reabilitare care se tot amana.Nu am primit nici un raspuns de la aceasta Primarie a "portilor inchise" la care cetatenii in nzadar apeleaza.De ani de zile institutia nu mai comunica cu cetatenii Sibiului transformandu-se intr-o institutie a tacerii condusa dupa zicala "cainii latra ursul merge".Ceea ce se intampla in Sibiu in ce priveste managementul lucrarilor de reabilitare a strazilor este departe de sloganul fostului primar actualmente Presedintele Romaniei care isi doreste o Romanie a lucrului bine facut.De ani de zile sunt sparte strazi intregi si lucrarile dureaza ani de zile spre disperarea locatarilor.Nimeni nu vede,nimeni nu vrea sa schimbe situatia,Tacerea autoritatilor si alesilor este totala.Mai iasa din cand in cand purtatorul de cuvant al acestei institutii care arunca cate o stire despre stadiul anumitor lucrari,despre care in mod vadit habar nu are.Traim in continuare poleiti cu aura de mare capitala culturala si nu sunt semne ca alesii nostrii vor schimba ceva in viitorul apropiat.Spre stiinta cetatenilor acestei urbe va rugam sa publicati in paginile dvs.numele alesilor din Consiliul Local Sibiu,caci i-am uitat si utati sa ramana pe veci in anonimatul lor insignifiant si elocvent pentru starea in care ne aflam. Cu stima, Dichel Constantin
Raspunde

geo

Acum 8 ani

Strada noasta a fost reabilitata cu firma hidroconstructia. locatarii au facut cateva petitii colective catre primarie... impresia cu care am ramas a fost ca de fapt constructorii sunt adevaratii stapani in primarie.
Raspunde

Toader Tudora

Acum 8 ani

Locuiesc pe această strada de cosmar,la nr 6.Toata vara am Stat de Straja sa nu darime casa in virtejul lucrarilor . Au uitat sa schim be canalizarea la jumatea casei si ies dejectile in subsol. Nimeni nu verifica ce fac aceste firme.Nu m-ar mira sa nI se a tribute vina ca nu am schimbat canalul.,in imobil sunt pensionari....
Raspunde

Marc

Acum 8 ani

Si,daca strazile asfaltate arata asa,sa le vedeti pe cele neasfaltate,care n-au fost niciodata asfaltate, dar, din unele informatii, la primarie figureaza asfaltate si, in consecinta, nici vorba de o asfaltare intr-un viitor apropiat. Poate...in alta era, cand se topeste "era glaciara" de la primarie. Pana atunci inotam intr-un noroi de ciment,o "gaselnita" recenta care sa acopere gropile, si pe timp uscat ne inecam in praf toxic de ciment la fiecare trecere a unui vehicul.
Raspunde

TAVI OCTAVIAN

Acum 8 ani

.......EU EVIT DIN PRINCIPIU SA MAI CIRCUL SI CU MASINA SI PE JOS PRIN ZONA LUPENI....DACA MAI TRECE PUTIN TIMP NICI NU MAI STIM PE UNDE VINE ZONA LUPENI DE CIND AM TOT EVITAT-O....!!!PINA LA URMA CONDUCEREA SASEASCA A SIBIULUI A SIUT SA FACA FOARTE FRUMOS PRIN BURICUL BURGULUI,DAR O TIRA MAI INCOLO,CADEM IN NAS.ACELASI DEZINTERES SI INCA SI MAI MARE SE POATE VEDEA LA INTERSECTIA STRAZILOR PODULUI CU PINULUI IN GUSTERITA..DEASEMENEA CANALUL DE SCURGERE A PLUVIALULUI DE-A LUNGUL STRAZII PODULUI PUTE PESTILENTIAL MAI ALES VARA ,INCA DIN EVUL MEDIU.......STATI LINISTITI NU ACOLO E CAPITALA CULTURII EUROPENE....CAPITALA ASTA E NUMAI IN PIATA MARE...EVENTUAL SI IN PIATA MICA SI PUTIN IN HUET,SI CAM ATIT...!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus