Ce se întâmplă cu solidaritatea atlantică?&;

O schimbare de macaz? Strategia postbelică și cu deosebire cea de pe timpul războiului rece a țărilor riverane Atlanticului în fața tendințelor Rusiei (fosta URSS) la revoluția, la hegemonia mondială și posibilele ei consecințe, s-a bazat fundamental pe ideea de solidaritate; o alianță militară și politică, afirmativ bazată și pe o cooperare economică. Decenii întregi, până în ziua de azi, ea și-a demonstrat eficiența fiind pavăza libertății, integrității și independenței țărilor asociate, în special a celor europene.

Acum câteva zile, într-un discurs ținut la Passau, dl. Jean Claude Juncker, nimeni altul decât președintele Consiliului Europei (primul ministru al UE) sugera o schimbare de atitudine, marșând pe ideea unui tratament înțelegător, mai cooperant cu Rusia, concomitent cu o oarecare distanțare de America.

 Un adevărat șoc. Cu atât mai mult cu cât, astfel cum s-a apreciat deja, ar fi vorba nu de o părere personală, ci de una exprimând gândirea puternicilor Europei, Franța și în special Germania. Nu demult, Europa își afișa deplina solidaritate cu SUA, urmare invaziei Crimeei și estului Ucrainei. Pe înțelegere cu Bashar al Assad, Rusia își arată acum mușchii în Siria, stârnind o veritabilă îngrijorare în privința păcii mondiale. Să fie pericolul acestei posibile perspective la temelia schimbării de atitudine?

 Situația volatilă din Orientul Apropiat și Mijlociu deschide teren tendinței agresive a Moscovei. După ce zona a fost părăsită de fostele puteri coloniale, Statele Unite au încercat (încearcă) să umple golul, pe fondul ostilității generale arabe ca urmare a susținerii masive și necondiționate a Israelului. Un adevărat focar de incendiu mondial. Să simtă Europa că ea nu este pregătită să-i facă față alături de America?

Într-adevăr, solidaritatea atlantică se confruntă cu ceva probleme. Se știe, orice strategie politică are la temelie o bază economică. Statele Unite sunt puternice și independente economic pe când Europa este aproape total dependentă energetic de Rusia. Deși ideea Uniunii Europene a pornit de la premise economice ( Comunitatea Cărbunelui și Oțelului) pe parcurs a fost absorbită de problemele politice și instituționale, neglijând în special energia, pârghia forte a oricărei economii. Încât, la o adică, angajată într-un conflict cu Rusia, Europei i se poate închide robinetul, paralizând-o. Este aproape de neînțeles cum, în loc să caute o formulă de independență energetică, s-a lăsat ( se lasă) tot mai mult la cheremul Rusiei. Tocmai un fost cancelar al Germaniei, Gerhard Schroeder, luptă din răsputeri pentru a ”vasaliza” Europa în continuare energetic Rusiei.

Dar nu numai atât. Europa este deficitară și militar, o altă esențială nedumerire. Este în NATO, dar dacă prin ipoteză SUA s-ar retrage, Europa ar rămâne descoperită. Ea și-a conceput evoluția postbelică în ideea de a deveni o putere de sine stătătoare, ceea ce nu se poate concepe fără o putere militară corespunzătoare.

Una peste alta, Europa se simte vulnerabilă. Nu văd o altă explicație a posibilei schimbări de macaz. Nu cred că, pe fondul a ceea ce s-a petrecut pe timpul războiului rece, ca și ținând seamă de noua doctrină Putin, Europa ar nădăjdui într-o Rusie pacifică. Să acuze totuși o atitudine prea dură, tranșantă a SUA? Potrivit declarațiilor lui Serghei Lavrov, americanii n-ar fi primit o delegație condusă de Medvedev, primul ministru al Rusiei, pe probleme de securitate și cooperare. N-ar fi de mirare. Ceea ce face Rusia de o bună bucată de vreme este o vădită agresiune la adresa păcii. Cu agresorul nu stai de vorbă ci-i ceri să se ostoaie, ceea ce americanii au făcut.

În noua conjunctură posibilă, poziția României devine îngrijorător de critică. În cadrul acuzei că NATO s-a apropiat inacceptabil de Rusia, scutul de la Deveselu este un ghimpe pe care rușii, declarativ, nu-l pot tolera. Ei afirmă că pe lângă cele 24 de poziții antirachetă, scutul ar conține și 8 poziții de atac. Drept care ne cer ultimativ, nouă și americanilor, să-l retragem. Într-un comentariu anterior am făcut trimitere și comparație cu situația din Cuba anului 1962. Generalul în rezervă Constantin Degeratu nu exclude un atac aerian împotriva noastră, ceea ce ar putea fi scânteia unei confruntări de anvergură. Într-o altă ordine de idei, ne singularizăm și față de restul Europei. Avem parteneriatul strategic cu SUA, garanția de securitate pe care o invocăm la fiecare pas. Ca atare nu ne putem și nu este oportun să ne distanțăm de SUA după un posibil exemplu al restului Europei.

În concluzie, Europa și-a ales un moment în totul nepotrivit, neavenit, pentru a pune în cauză solidaritatea atlantică. Numai bine rușii jubilează pe idee și o vor exploata la sânge.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi