Vineri,
16.05.2025
Innorat
Acum
7°C

Azi începe Școala de Bursă 2.0

Azi începe Școala de Bursă 2.0

Din 22 octombrie “Școala de Bursă” deschide oficial porțile celei de-a II-a ediții, care se va derula în anul universitar 2015-2016. Concept educațional inovator, implementat în premieră în mediul academic la Sibiu în anul univesitar 2014-2015 printr-un parteneriat între Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu şi AS Financial Markets, companie specializată în organizarea de cursuri de autorizare în piaţa de capital, “Școala de Bursă” este un proiect prin care se dorește promovarea educaţiei financiare în rândul populației și în special al tinerilor. Cursul inaugural al celei de-a II-a ediții va avea loc astăzi, începând cu ora 17:30, în sala „Avram Iancu” a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. „Implicarea studenților ULBS în prima ediție ne-a încurajat să continuăm și să construim pe ceea ce s-a obținut până acum. Educația financiară a tinerilor este esențială în contextul actual al pieței muncii, o piață dinamică, o piață în care se caută tineri bine pregătiți nu numai în domeniul lor strict de specializare, ci și în domenii conexe care determină buna funcționare a organizațiilor în care vor lucra. Şcoala de Bursă este o oportunitate pentru studenţii ULBS de a dobândi cunoştinţe şi a dezvolta competenţe suplimentare faţă de pregătirea lor de specialitate, de a beneficia de o educație financiară. Instituţiile şi pieţele financiare oferă mecanisme esenţiale în funcţionarea economiilor de piaţă. Înţelegerea modului în care funcţionează bursele şi a oportunităţilor pe care acestea le oferă indivizilor, companiilor sau instituţiilor publice de către un număr cât mai mare de studenţi - specialiştii de mâine din diverse domenii - este esenţială pentru o bună funcţionare a pieţelor financiare. Salutăm acest parteneriat care vine să se alăture altor parteneriate pe care Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu le-a dezvoltat cu mediul economic şi sperăm să beneficieze în continuare de aprecierea studenţilor noştri”, a declarat Livia Ilie, prorector ULBS, coordonator proiect pentru ULBS. Spre deosebire de anul universitar anterior, ediția de acest an aduce o serie de noutăți și va avea o nouă structură, gândită pentru a răspunde cât mai bine așteptărilor studenților, în funcție de programul acestora. “Cursurile desfășurate la ULBS vor avea o structură comprimată: un curs pe modul, un modul pe lună, iar cele trei module – inițiere, mediu și avansați - se vor desfășura pe parcursul a trei luni consecutive, urmate de trei luni de pauză, pentru ca apoi, în următoarele trei luni programul să fie reluat. În total vom avea două serii pe parcursul unui întreg an universitar, ceea ce oferă șansa instruirii unui grup tot mai mare de studenți dar și altor persoane interesate. Vom organiza totodată și Webinarii în colaborare cu AS Financial Markets, în aceeași structură și mod de desfășurare. Prin această formulă cred că răspundem cel mai bine așteptărilor studenților, nu le aglomerăm programul și le oferim și timp pentru studiul individual”, explică Florin Oprea, inițiator proiect și consultant piețe financiare.

Practic, programul "Școala de Bursă 2.0" va fi următorul:

Seria I: - Modulul 1: octombrie 2015; - Modulul 2: noiembrie 2015; - Modulul 3: decembrie 2015.

Seria II: - Modulul 1: aprilie 2016; - Modulul 2: mai 2016; - Modulul 3: iunie 2016.

„Comparativ cu anul anterior, programa cursurilor este una actualizată, pentru că universul bursier este într-o continuă mișcare și schimbare. Astfel, pe fundamentele teoretice clasice, vom încerca să prezentăm, într-o manieră cât se poate de actuală și cu aplicabilitate practică cele mai importante aspecte privind tot ceea ce ține de bursă, de formele alternative de piaţă și categorii de instrumente financiare pornind de la organizare și funcționare, până la rolul lor în economie. Eforturile noastre educaționale sunt completate prin realizarea săptămânală a unei emisiuni TV - "Școala de Bursă", prin Canalul YouTube “Școala de Bursă” și printr-o activitate intensă în social-media”, punctează și Decebal Todăriţă, inițiator al proiectului și consultant Marketing&PR.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus