ACTUALIZARE ora 20.12 - Șoferul care a ieșit din benzinărie fără să se asigure și alți patru pasageri din autoturismul condus de acesta sunt din Bulgaria.
Conducătorul auto care circula regulamentar și care nu a mai putut evita coliziunea este chinez. Toți au fost transportați la spital.
Știrea inițială
Un accident de circulație în care au fost răniți șase cetățeni străini a avut loc în urmă cu puțin timp pe Drumul Național 1, în fața benzinăriei Gazprom din zona Miercurea Sibiului. este al cincilea accident grav petrecut pe acest sector de drum în ultima lună și jumătate, adică după închiderea autostrăzii.
Un șofer care a alimentat din benzinăria Gazprom a ieșit în drumul național fără să se asigure, unde a fost lovit de o altă mașină, care circula regulamentar, pe sensul Sebeș-Sibiu. Șase persoane - șoferii și pasageri din ambele mașini - au fost rănite în urma accidentului. Două dintre aceste persoane sunt rănite grav. Toți cei implicați în coliziune sunt cetățeni străini.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență, a fost nevoie de descarcerare, pentru salvarea uneia dintre victimele accidentului. Au intervenit două ambulanțe SMURD, o autospecială pentru victime multiple și o autospecială pentru descarcerare. Răniții sunt transportați la Unitatea de Primiri Urgențe de la Sibiu.
Foto: Facebook/InfoTrafic - Popescu Razvan
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: DN1 , Drumul Național , Primiri Urgențe , trafic , Accident Vascular Cerebral , Miercurea Sibiului , Potrivit Inspectoratului Şcola , autostrada A1 inchisa , Popescu Razvan
Vizualizari: 3039
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Gastronomul
Acum 8 ore
Sibian
Acum 8 ore
Muresan
Acum 9 ore
Till Eulenspiegel
Acum 9 ore
Micu Klein