Nici în weekend-ul acesta sibienii nu sunt nevoiți să rămână în casă, deoarece pe scenele din oraș vor fi concerte de jazz dar și spectacole de taetru, atât la Gong, cât și la ”Radu Stanca” și Casa de Cultură a Sindicatelor. Sibiu Jazz Festival continuă în acest sfârșit de săptămână. Seara de vineri, debutează cu un concert Dorantes – “InterAccion”, aflat pentru prima dată în România. Acesta este unul dintre cei mai interesanţi şi captivanţi pianişti şi compozitori de flamenco din lume. Al doilea concert al serii va fi susţinut de Edi Jak Neumann International Quartet, care va încânta publicul cu un program „In Memoriam Ornette Coleman”. Sâmbătă spectatorii se vor putea delecta cu jazzul de inspiraţie evreiască a lui Amos Hoffman, o combinaţie electrizantă, în care influenţele melodice şi ritmice orientale se împletesc cu groove-ul american. Seara de sâmbătă aduce în premieră în România concertul Soneros de Verdad, a căror muzică este un încântător amestec de son, danzon şi jazz.
Ultima seară de festival îl aduce la Sibiu pe pianistul Sebastian Spanache, care prin muzica sa depăşeşte graniţele clasice ale trioului de jazz. Festivalul se încheie cu proiectul Island Jazz, care mizează pe luxuriante referinţe la străvechi culturi africane. Solista grupului, Monika Njava este celebrată ca o divă naţională în Madagascar, iar Linley Marthe este considerat, în prezent, unul din cei mai prestigioşi basişti de jazz din lume. Tinerii încurajați să se țină de carte
Concursul NE ȚINEM DE CARTE, care se adresează liceelor din Municipiul Sibiu se va desfășura la librăria Habitus până în 30 noiembrie 2015. ”Prin ”NE ȚINEM DE CARTE” vrem să încurajăm accesul la carte și să mediem, cu adevărat, întâlnirea dintre tineri și ceea ce poate părea un obicei desuet și lipsit de finalitate. Se uită însă că dincolo de bucuria simplă sau de plăcerea ce poate surveni în timp, lectura informează și formează. Cultura generală, modul în care gândim, imaginația, gusturile sunt, toate, modelate și de lecturile pe care le avem. Într-o prima fază, ne dorim să-i aducem pe tineri într-un spațiu care să le ofere alternativa lecturii și posibilitatea de a lua parte la diferite evenimente culturale prin oferirea reducerilor la cumpărarea cărților. Fiind un concurs, apelăm și la spiritul de competiție și la ceea ce poate întări sentimentul de apartenență la un grup specific, un grup solidar în care fiecare poate contribui și fiecare poate avea un cuvânt de spus”, spun organzatorii, reprezentanții librăriei Habitus. ”Antisocial” și ”Zbang” Spectacolul ”Antisocial” de Bogdan Georgescu se joacă vineri, de la ora 19:00 la Sala Studio din spatele Casei de Cultură a Sindicatelor. Textul este dezvoltat prin tehnici de Artă Activă împreună cu actorii spectacolului – Cristina Blaga, Paul Bondane, Anton Balint, Călin Mihail Roajdă, Alexandra Șerban, Cristi Timbuș, Maria Tomoiagă. ”Liceu de provincie, anul 2015, România. Elevii creează un grup secret pe un site de socializare. Profesorii află, se infiltrează și demască, cu ajutorul unor elevi”, spun organizatorii. ”Zbang – A Musical Abba Fantasy” în regia lui Șerban Puiu este al doilea spectacol care poate fi văzut în acest weekend. Astfel, sâmbătă, de la ora 19:00, la ”Radu Stanca” sibienii se pot bucura de primul musical montat la Sibiu, o adaptare originală a celebrului musical „Mamma mia”. Concepția regizorală semnată de Șerban Puiu sugerează atmosfera de Broadway și propune tinerilor de azi o perspectivă a culturii pop și flower power a anilor 70. În spectacol se cântă live, iar numerelor de musical ale show-ului original li se adaugă crearea unor momente noi având ca bază muzicală alte melodii celebre ale epocii, care au fost asimilate scenariului original. Decorul spectacolului este realizat exclusiv din proiecții gândite de scenograful Mihai Păcurar.
Personaje de poveste la Gong Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă, la cererea publicului, o nouă reprezentație a spectacolului „Pinocchio” în regia lui Lilly Krauss Kalmar. „Programat inițial doar pentru ziua de sâmbătă, 24 octombrie, la ora 18:00, Pinocchio se dovedește a fi în continuare unul dintre cele mai apreciate spectacole ale Teatrului pentru Copii din Sibiu, locurile disponibile în sala de la etaj a teatrului fiind epuizate încă de marți, 20 octombrie. Astfel, la solicitarea publicului, spectacolul „Pinocchio” se va juca și duminică, 25 octombrie, de la ora 11:00”, spun reprezentanții teatrului.
Autorul fermecătoarei cărţi pentru copii „Le avventure di Pinocchio” („Aventurile lui Pinocchio”) este Carlo Collodi, scriitor şi jurnalist italian. Cunoaştem cu toţii povestea marionetei lui Geppetto care a prins viaţă şi peripeţiile prin care a trecut până a înţeles că trebuie să fie un băieţel cuminte. Pentru toate faptele rele a fost pedepsit, iar pentru cele bune a primit răsplata meritată. Povestea este completată și de greieraşul care i-a fost tot timpul un bun sfătuitor, o adevărată „a doua conştiinţă”, care veghează mereu și asupra copiilor, îndemnându-i să fie buni şi ascultători. Acesta este mesajul principal transmis și prin spectacolul Teatrului Gong, pus în scenă încă din anul 2000, în regia semnată de Lilly Krauss-Kalmár și scenografia de Anca Dumitru Chirulescu, pe muzică compusă de Petre Manzur. Spectacolul va avea loc duminică, 25 octombrie 2015, de la ora 11:00. Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă în 25 octombrie, de la ora 18:00, spectacolul în limba germană „Das kleine Lumpenkasperle/Mica Păpușă de Cârpă”, o producție a Trupei de Teatru „herz.eigen” din Germania.
„Das kleine Lumpenkasperle/Mica Păpușă de Cârpă” are la bază un text de Michael Ende și se remarcă prin ritmul hazliu, colorat și emoționant al modului în care se construiește povestea în lumina reflectoarelor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Anton Balint , Sala Studio , Sibiu Jazz Festival , Lilly Krauss Kalmar , Teatrului Gong , Paul Bondane , Radu Stanca , Alexandra Şerban , Bogdan Georgescu , Mihai Păcurar , Carlo Collodi , Amos Hoffman , Cristina Blaga , Municipiul Sibiu , Musical Abba Fantasy , Maria Tomoiagă , Michael Ende , Artă Activă , Șerban Puiu , Edi Jak Neumann Internaţional , Linley Marthe , Monika Njava , Călin Mihail Roajdă , Sebastian Spanache , Antisocial , În Memoriam Ornette Coleman , Cristi Timbuș , Mica Păpușă , Anca Dumitru Chirulescu , Petre Manzur , „Das kleine Lumpenkasperle/Mic , Island Jazz
Vizualizari: 1121
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
S
Acum 1 oră
Parinte de la Peda
Acum 3 ore
Leonard
Acum 3 ore
Sibianul
Acum 4 ore
Todor Cristina Iuliana