Reprezentanții Primăriei Sibiu au dat astăzi explicațiile în privința autorizației pentru securitate în caz de incendiu, ce trebuia eliberată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu. Conform Serviciului Presă și Comunicare al primăriei, din 2012 s-a demarat conceperea documentației tehnice necesare eliberării autorizației. ”După efectuarea unor lucrări de recompartimentare și reamenajare care s-au încheiat în anul 2012, instituția a început demersurile pentru realizarea documentației tehnice, a proiectării instalațiilor și actualizării proiectelor tehnice în vederea obținerii autorizației pentru securitate la incendiu. În urma acestor studii a rezultat un raport de expertiză tehnică, predat Primăriei Sibiu în data de 21.10.2015, prin care se indică o serie de măsuri pe care instituția trebuie să le ia pentru a primi această autorizație PSI. Primăria Sibiu va contracta aceste lucrări în următoarea perioadă. Pentru lipsa acestei autorizații pentru securitate la incendiu, ISU Sibiu a aplicat instituției o amendă contravențională astăzi, 3 noiembrie 2015”, se arată în răspunsul primăriei.
Totodată în document se stipulează faptul că instituția a luat toate măsurile necesare în cazul în care în clădire s-ar produce un incendiu. ”Precizăm că sediul Primăriei Sibiu este dotat cu hidranți, mijloace de detecție ale fumului și sisteme de semnalizare. Ieșirile de incendiu sunt corespunzător semnalizate și este întocmit și aprobat Planul de Evacuare. Personalul este instruit trimestrial sau semestrial în domeniul situațiilor de urgență conform programului aprobat de ISU. Clădirea Primăriei Sibiu are cinci ieșiri și a fost dotată și cu o scară de evacuare interioară, spre curte”, se mai arată în răspunsul redactat de Serviciul Presă și Comunicare al Primăriei Municipiului Sibiu.
Șeful ISU Sibiu, col. Cosmin Balcu a declarat ieri pentru Turnul Sfatului că Primăria Sibiu a fost amendată și anul trecut și în acest an din cauza lipsei autorizației PSI. ”Primăria nu are această autorizație. Noi am sancționat-o și anul trecut și anul acesta, dar nu au făcut nici un demers. Nu puteam să-i închidem, pentru că nu aveam legea până acum. Acum se va elabora un alt text și atunci putem închide activitatea. Am aplicat legea în vigoare. Amenda e de la 20 de mii de lei, până la 50 de mii de lei, dar asta numai de la la 1 august, anul acesta. Până la 1 august, amenzile au fost puțin mai mici, până la 5.000 de lei”, a declarat Cosmin Balcu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Urgență Sibiu , Primăria Sibiu , Cosmin Balcu , Turnul Sfatului , Primăriei Municipiului Sibiu , Valea Sevişului , Primăriei Sibiu , Reprezentanții Primăriei Sibiu , Serviciul Presă , sibieni amendati pentru deszăp , Clădirea Primăriei Sibiu , Conform Serviciului Presă , Louie Psihoyos
Vizualizari: 3016
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Stat de drept
Acum 3 ore
Ciobanul
Acum 3 ore
@Asdfasdf
Acum 3 ore
Luca
Acum 3 ore
Conceptul de calitate a vietii in Sibiu - ce e ala ??