O casă din Miercurea Sibiului a fost distrusă aproape complet de un TIR care a părăsit carosabilul și s-a oprit în imobil. Din fericire, familia care locuia în această casă erau plecați deja la serviciu. Șoferul nu a pățit nimic. Casa se află la un kilometru înainte de Miercurea Sibiului în sensul de mers spre Alba. Aici funcționa un depozit al unei societăți comerciale, dar într-o cameră și-au încropit o locuință o familie venită din Oltenia. ”Dacă eram acasă, acum eram mort. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am scăpat cu viață. Să văd cine îmi dă agoniseala înapoi. De nouă ani am venit aici, și acum nu mai am nimic. Aveam un televizor și alte câteva electrocasnice”, a declarat bărbatul.
Accidentul s-a petrecut pe porțiunea de drum național folosită acum în lipsa tronsoului de autostradă, Săliște - Cunța.
Din accident a scăpat miraculos și câinele familiei, care avea cușca la un metru de casa distrusă de TIR.
Conform polițiștilor ajunși la fața locului, accidentul s-a petrecut din cauza neatenției în timpul conducerii. Șoferul are 46 de ani, este din Bihor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 3526
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
Cornel Sibianul
Acum 13 ore
Ada
Acum 13 ore
Ioan Rotar
Acum 14 ore
Rotar
Acum 15 ore
EVREU