O enciclopedie multimedia dedicată specificului gastronomic al județului Sibiu este proiectul derulat în prezent de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu, în parteneriat cu Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu şi Asociaţia Folcloriştilor şi Etnografilor din Judeţul Sibiu. În urma acestui proiect se dorește lărgirea perspectivelor în ceea ce privește și înseamnă bucătăria tradițională. Pe DVD-ul multimedia vor fi prezentate succint fiecare regiune etnofolclorică a Sibiului și identitatea ei gastronomică. Astfel, în Mărginimea Sibiului vor fi sugestive poveștile despre brânzeturi, Valea Hârtibaciului este asimilată cu dulciurile săsești, Valea Târnavelor cu produsele din struguri, Țara Oltului cu preparatele din cartofi, iar Țara Secașelor cu produsele cu fructe, spunt inițiatorii proiectului. Pentru fiecare regiune în parte sunt oferite exemple de preparate din toate categoriile (supe și ciorbe, mâncăruri, deserturi), precum și contextul socio-cultural în care acestea erau pregătite și servite. Nu lipsesc din acest inventar gastronomic produsele din lapte, cele din carne de porc, pâinea şi derivatele din pâine. Această primă enciclopedie a gastronomiei tradiționale din zona Sibiului va oferi, de asemenea, detalii despre instrumentarul tradițional folosit, despre obiceiuri, precum şi despre festivalurile cu o componentă gastronomică, din judeţul Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Valea Hartibaciului , marginimea sibiului , Țara Secașelor , Țara Oltului , Cercetări Socio , Umane Sibiu , Centrul Judeţean , Valea Târnavelor , Judeţul Sibiul , Asociaţia Folcloriştilor
Vizualizari: 9851
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Horațiu
Acum 2 ore
Doamne ferește!
Acum 2 ore
Sibian
Acum 2 ore
Adina
Acum 3 ore
Rob