Miercuri,
28.10.2020
Ceata
Acum
7°C

FORMing: Târg de job-uri la Inginerie

10 Noiembrie 2015 13:04

FORMing: Târg de job-uri la Inginerie

Cel puțin zece firme din regiunea Centru vor oferi câteva zeci de locuri de muncă în cadrul Târgului de locuri de muncă ”FORMing”, care va fi organizat în 12 noiembrie, în holul central al Facultății de Inginerie ”Hermann Oberth”, din cadrul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu. Târgul se adresează persoanelor care nu sunt în prezent angajate, care doresc să găsească un loc de muncă și care se încadrează într-una din următoarele categorii: șomeri de lungă durată, persoane inactive, cursanți ai proiectului FORMing. Candidații pot avea studii tehnice, studii medii sau studii superioare. În zona de interes a companiilor participante la târgul de la Sibiu intră cei care s-au specializat în meseria de operatori de mașini-unelte cu comandă numerică, specialiști în programare asistată de calculator sau manageri de proiect, dar oferta locurilor de muncă este mult mai diversă. Târgul de job-uri va avea loc între orele 10:00 și 17:00.

Proiect pentru 1.000 de șomeri

Târgul de locuri de muncă de la Sibiu este organizat de SC Ascendo SRL din Râmnicu Vâlcea. Societatea este partener în cadrul proiectului “Inserția activă pe piața muncii prin FORmare profesională inovativă în domeniul INGineriei - FORMING”, proiect cu finanțare europeană al cărui beneficiar este Universitatea Politehnică din București. În proiect mai sunt implicate în calitate de parteneri alte trei instituții academice: Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea Politehnică din Timișoara și Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași. Obiectivul general al proiectului este de îmbunătățirea capacităţii de ocupare a 1.000 de șomeri și persoane aflate în căutarea unui loc de muncă din diferite zone teritoriale ale României, prin furnizarea de servicii integrate și inovative de consiliere, mediere și formare profesionala personalizată în domeniul ingineriei. Pentru mai multe informații despre proiectul “Inserția activă pe piața muncii prin FORmare profesională inovativă în domeniul INGineriei - FORMING” puteți accesa www.forming.ro.

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus