Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
15°C

România, lider în UE la creșterea economică în trimestrul al III-lea

România, lider în UE la creșterea economică în trimestrul al III-lea

România a înregistrat cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană în trimestrul al III-lea al acestui an comparativ cu trimestrul precedent, conform unei estimări preliminare publicată vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), potrivit Agerpres.

Grație unei creșteri economice trimestriale de 1,4%, România este lider în UE, urmată de Polonia și Slovacia (ambele cu o creștere de 0,9%) și Spania, cu o creștere de 0,8%. Potrivit Eurostat, economia zonei euro a urcat cu 0,3%, după un avans de 0,4% în trimestrul precedent iar Uniunea Europeană a înregistrat o creștere economică de 0,4%, similară cu cea înregistrată în trimestrul al doilea.

Comparativ cu perioada similară a anului trecut, PIB-ul României a înregistrat o creștere de 3,6%, a doua mare creștere din Uniunea Europeană după avansul de 4,3% înregistrat de Cehia. În ceea ce privește creșterea anuală înregistrată de economia zonei euro aceasta a urcat ușor la 1,6%, de la 1,5% în trimestrul al doilea, în timp ce PIB-ul UE a înregistrat un avans de 1,9%, același cu cel înregistrat în trimestrul al doilea, potrivit Agerpres.

Datele Eurostat sunt similare cu estimările semnal publicate vineri de Institutul Național Statistică (INS), potrivit cărora Produsul intern brut al României a crescut în termeni reali cu 1,4% în trimestrul trei față de trimestrul precedent, în timp ce față de perioada similară a anului trecut avansul a fost de 3,6% atât pe serie brută cât și pe serie ajustată sezonier. În primele nouă luni ale acestui an, economia românească a crescut cu 3,7% comparativ cu perioada similară a anului trecut atât pe serie brută cât și pe serie ajustată sezonier.

Comisia Europeană (CE) și-a îmbunătățit recent estimările privind creșterea economică a României în 2015 până la 3,5%, față de avansul de 2,8% pe care îl preconiza în luna mai, conform previziunilor de toamnă publicate de Executivul comunitar. PIB-ul României ar urma să înregistreze un avans de 4,1% în 2016 și 3,6% în 2017, datorită consolidării consumului pe fondul relaxării fiscale.

Sursă: Agerpres

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

@@

Acum 8 ani

Ori e 1Aprilie (cand a zburat timpul?) ori restul tarilor sunt varza ! Una din doua...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus