Pe lângă faptul că a cumpărat terenul pentru dezvoltarea ansamblului Avantgarden 3 Sibiu de la interpușii primarului Șelimbărului, Daniel Maricuța, cu scopul de a fi favorizat, procurorii anticorupție susțin că omul de afaceri Simon Andreas Maurer i-a făcut cadou un BMW X6 fiului lui Maricuța. Primar care, suspectează procurorii, a primit nu mai puțin de 61 de apartamente șpagă pentru favorizarea celor care ridică cel mai înalt bloc de locuințe din județ – cel de 17 etaje, din capătul bulevardului sibian Mihai Viteazu.
În afara elementelor de corupție care țin de modul în care au fost ”mătrășite” terenurile moștenitorilor de drept de către grupul infracțional constituit în jurul primarului Șelimbărului, Daniel Maricuța, procurorii DNA de la Alba Iulia cercetează și chestiunea ansamblurilor imobiliare construite în condiții cel puțin dubioase pe teritoriul comunei Șelimbăr. Mai precis, în zona graniței cu Sibiul. Acolo unde, după cum au aflat procurorii DNA, dezvoltatorii imobiliari nu puteau construi decât dacă aveau acceptul lui Daniel Maricuța, care își ”primea partea”. Potrivit documentelor intrate în posesia redacției Turnul Sfatului, procurorii DNA au interceptat convorbiri telefonice în care Daniel Maricuța amenință diferiți dezvoltatori - care ”nu făceau partea” - cu faptul că nu vor putea construi nimic deoarece pe terenurile pe care le-au cumpărat le va fi pusă interdicție de a construi ceva. Interdicția rezulta în urma ”chefului” primarului de a construi acolo o pretinsă grădiniță sau școală sau, pur și simplu, din dorința aceluiași Daniel Maricuța de a declara respectiva zonă una cu destinația de ”parc verde”.
Concret. Cazul Avantgarden 3 Sibiu
Procurorii DNA au descoperit, însă, și cazuri în care dezvoltatorii imobiliari au acceptat pactul cu Daniel Maricuța. Unul din aceste exemple este al ansamblului rezidențial Avantgarden 3 Sibiu, dezvoltat de către Maurer Imobiliare, societate în spatele căreia se află omul de afaceri Simon Andreas Maurer, originar din Laslea, județul Sibiu. Terenul de aproape 100.000 de mp pe care este acum dezvoltat ansamblul de 1.800 de apartamente a fost cumpărat de firma lui Simon Maurer cu suma de 12,7 milioane de euro. Întreg terenul a fost achiziționat (sau au fost încheiate promisiuni de vânzare) de la interpușii și apropiații lui Daniel Maricuța, care reprezentau interesele acestuia și care, potrivit procurorilor DNA, a garantat ”obținerea ulterioară a autorizațiilor necesare”. ”Se poate observa că la alegerea suprafețelor de teren singurul criteriu de selecție a fost protecția totală din partea primarului Maricuța Ioan Daniel. Acest aspect se deduce din faptul că vizavi de parcelele achiziționate exista terenul numitului K.H., care deși era mai ieftin, potrivit martorilor nu a putut fi niciodată valorificat deoarece i s-a spus că niciodată nu va primi acolo autorizație de construire”, arată procurorii anticorupție. Dar pentru că Maurer a cumpărat teren de la interpușii lui Maricuța, lucrurile au funcționat ca unse pentru dezvoltatorii ansamblului Avantgarden 3. Spre exemplu, Maurer Imobiliare a primit autorizația de construire pentru primul bloc la 25 de zile după eliberarea certificatului de urbanism, perioadă în mod evident prea scurtă pentru a obține toate avizele necesare, susțin procurorii. Aceeași primărie condusă de Daniel Maricuța a eliberat autorizația de construire fără toate avizele necesare și în cazul celui de-al doilea bloc ridicat în cadrul ansamblului în cauză, mai arată sursa citată. În fine, pentru că tot ”erau pe o mână”, pentru cel de-al treilea bloc din ansamblu Maurer Imobiliare nici nu a mai așteptat autorizație de la Primăria Șelimbăr. ”Cu toate acestea, au fost efectuate lucrări în valoare de 286.067,56 lei, au fost achitate integral de către cumpărători două apartamente și pentru alte 33 au fost încasate avansuri”, arată procurorii referitor la blocul B3 din ansamblul amintit. Mai mult, terenul pe care a început ridicarea celui de-al treilea bloc nici nu era încă în proprietatea firmei Maurer Imobiliare când au început lucrările. ”Faptul că cei de la Avantgarden construiesc fără a avea autorizație, încheind deja contracte de vânzare-cumpărare în imobilul nr. 3 era cunoscut de către Maricuța Ioan Daniel încă din luna octombrie 2014, aspect care rezultă din convorbirea cu reprezentantul D.”, arată procurorii anticorupție.
Un BMW X6, alb, pentru fiu
Pentru că a cumpărat teren la prețuri supraevaluate de la Maricuța prin interpuși, Maurer a beneficiat nu numai de protecție, ci și de sprijin din partea grupării constituite în jurul primarului, susțin procurorii. Astfel, viceprimarul Marius Grecu a intervenit pe lângă firme private sau instituții de stat pentru ca dezvoltarea ansamblului să nu întâmpine probleme, a descoperit DNA. Potrivit aceleiași surse judiciare, nici Maurer nu a fost insensibil la doleanțele alesului șelimbărenilor. În urma unui control al inspectorilor Antifraudă de la Sibiu, s-a descoperit că primarul Daniel Maricuța a primit la 1 iulie 2014, fără să plătească un leu, un BMW X6. Mașina a fost înmatriculată pe o firmă la care Maricuța era asociat, iar cel care poate fi încă văzut la volanul acestei mașini este fiul primarului, arată procurorii DNA. ”Autoturismul a fost înmatriculat fără ca Maurer Imobiliare să fi efectuat demersuri în vederea recuperării sumelor de bani sau a autoturismului”, susține DNA Alba Iulia.
Șpagă de 1,8 milioane de euro?
Unul dintre cele mai controversate ansambluri imobiliare din județ – blocul de 17 etaje aflat la limita Sibiului cu Șelimbărul – este de asemenea subiect de investigație pentru procurorii DNA. Aceștia suspectează faptul că blocul a primit autorizație și protecție din partea primarului Șelimbărului care a primit la schimb nu mai puțin de 61 de apartamente, cu o suprafață totală de 4.000 de mp. Schema șpăgii pe firul căreia merge acum ancheta DNA este una destul de amplă, având în vedere că aceasta a fost negociată încă de la vânzarea terenului pe care a început construirea imensului bloc. Maricuța a fost implicat în afacere încă de la început, fiind prezent în biroul notarial unde a fost perfectată vânzarea terenului pe care a fost ridicat blocul imens. ”În schimbul eliberării autorizației, dar și a asigurării că ulterior se vor obține avizele, autorizațiile și documentele pentru întabulare, numiții Schotte Gheorghe și Nemulescu Gheorghe au oferit prin intermediari numitului Maricuța Ioan Daniel, cu titlul de mită, un număr de 61 de apartamente în valoare totală de 1.811.660 de euro. Mita a fost disimulată în prețul terenului, prin plata în natură a unui număr de 61 de apartamente predate «la cheie», precum și a unui număr de 61 de locuri de parcare”, suspectează procurorii DNA. Ce a însemnat ”protecția” lui Maricuța în acest caz? Un exemplu ar fi faptul că lucrările la ”lateralele” blocului de 17 etaje au început fără autorizație de construire, susțin procurorii DNA.
În acest moment, declarațiile în presă nu sunt un mijloc de apărare
În chestiunea ansamblurilor imobiliare construite sub ”protecția” lui Maricuța, procurorii DNA numără până în prezent 24 de urmăriți penal. Daniel Maricuța nu a răspuns nici la apelurile telefonice ale redacției Turnul Sfatului, nici la SMS-uri. În schimb, reprezentanții Maurer Imobiliare au transmis un mesaj din partea lui Simon Maurer. ”Vă mulțumim pentru interesul dumneavoastră și suntem convinși că, prin actul jurnalistic, aveți în vedere clarificarea acestor situații. Însă trebuie să menționăm faptul că actul de justiție este apanajul EXCLUSIV al organelor de urmărire penală și al instanțelor de judecată. Astfel, drepturile și interesele legitime ale unei persoane pot fi apărate EXCLUSIV în cadrul procedurilor reglementate de legile în materie. În momentul de față, declarațiile de presă sau în presă nu constituie un mijloc de apărare și nici un mijloc de probă a nevinovăției sau vinovăției unei persoane, care, în ipoteza existenței vreunei acuzații, se bucură oricum de prezumpția de nevinovăție”, arată reprezentanții Maurer Imobiliare pentru Turnul Sfatului. De cealaltă parte, Gheorghe Nemulescu este unul dintre investitorii care stau în spatele blocului de 17 etaje ridicat în prelungirea bulevardului Mihai Viteazul. Și el este, în prezent, urmărit penal în imensul Dosar Maricuța. ”Este o părere, nu este o certitudine. O suspiciune, să zicem așa. Sută la sută resping aceste acuzații, nu am nicio legătură, nici măcar nu am cunoștință de așa ceva. Cu toată tăria și convingerea. Când ai o asemenea povară financiară, să ridici un astfel de ansamblu, nu ai cum să oferi o astfel de mită. Nu știu cine ar fi nebun să dea o mită de atâția bani. Eu când am intrat în această afacere, era deja eliberată autorizația. De ce aș fi dat bani, prin urmare, când exista autorizație?”, a declarat Gheorghe Nemulescu, pentru Turnul Sfatului. El susține că a devenit investitor în cadrul proiectului ansamblului de 17 etaje după demararea lucrărilor și spune că a ieșit din afacere în vara anului trecut. ”Ceea ce se spune, că s-ar fi dat... nu știu, sincer, nu știu despre ce este vorba... Eu nu am negociat acest barter, cu apartamente pentru teren și așa mai departe, eu am intrat în afacere după”, mai spune Nemulescu. El a mai declarat, printre altele, că nu crede că cei de dinaintea intrării sale în afacere sau cei care au continuat au intrat în vreo combinație ilegală cu Daniel Maricuța. După cum precizează și DNA, toate persoanele implicate în Dosarul Maricuța beneficiază de prezumpția de nevinovăție, până la pronunțarea unei sentințe definitive și irevocabile.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Nemules , Șelimbăr , Mihai Viteazul , Mihai Viteazu , Alba Iulia , Turnul Sfatului , Daniel Maricuța , Primăria Șelimbăr , Marius Grecu , Simon Maurer , Maricuţa Ioan Daniel , Dosarul Maricuța , Gheorghe Nemulescu , Cazul Avantgarden , Dosar Maricuța , Maurer Imobiliare
Vizualizari: 32454
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Valentina
Acum 5 ore
Sibiu.Adrian
Acum 5 ore
Emil
Acum 5 ore
Câți oameni vor mai muri
Acum 6 ore
Emil