Duminică,
13.10.2024
Cer Senin
Acum
9°C

Președintele Iohannis, în vizită oficială în Slovacia

Președintele Iohannis, în vizită oficială în Slovacia

Președintele Klaus Iohannis începe miercuri o vizită oficială de două zile în Republica Slovacia, unde urmează să se întâlnească cu omologul său Andrej Kiska și cu premierul Robert Fico, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, discuțiile cu demnitarii slovaci se vor concentra pe principalele teme de interes curent pentru cele două țări, cu accent pe intensificarea cooperării economice bilaterale, securitatea energetică a regiunii și europeană, cu precădere în contextul evoluțiilor din vecinătatea estică a Uniunii Europene și în perspectiva președinției slovace a Consiliului UE de anul viitor. Evoluțiile de securitate — cu accent pe flancul estic al NATO și situația din vecinătatea estică, criza migrației și coordonarea în cadrul Uniunii Europene, cooperarea regională sunt alte teme care vor fi abordate.

La Bratislava, șeful statului va avea convorbiri tete-a-tete și oficiale cu președintele slovac și va susține o declarație de presă comună cu acesta.

Tot miercuri, președintele Iohannis va participa la un dejun de lucru oferit, în onoarea sa, de președintele Consiliului Național al Republicii Slovace, Peter Pellegrini, și la deschiderea Forumului bilateral al oamenilor de afaceri români și slovaci, împreună cu președintele Andrej Kiska.

Șeful statului va avea și convorbiri cu premierul slovac, Robert Fico, iar apoi se va întâlni cu reprezentanți ai tinerilor profesioniști români care își desfășoară activitatea în regiunea Bratislava. Seara, președintele slovac va oferi un dineu oficial în onoarea șefului statului român.

Joi, președintele Iohannis va merge la Zvolen unde va depune coroane de flori la Cimitirul militar al Armatei Române, împreună cu omologul său slovac, și va participa la o ceremonie de decorare a veteranilor slovaci participanți la de-al Doilea Război Mondial. Șeful statului va avea și o scurtă întâlnire cu veterani slovaci și localnici, organizată de primarul orașului, Lenka Balkovicova.

Din delegația care îl însoțește pe șeful statului fac parte noul ministru al Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, și consilierii prezidențiali Leonard Orban, Ion Oprișor, Cosmin Marinescu, Laurențiu Ștefan și Andrei Muraru.

Sursă: Agerpres

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus