Luni,
15.09.2025
Partial Noros
Acum
23°C

Se caută proprietar. Bijuterie din aur, găsită de angajații Metro și predată Poliției

Se caută proprietar. Bijuterie din aur, găsită de angajații Metro și predată Poliției

Polițiștii sibieni caută proprietarul unei bijuterii din aur, pe care angajații magazinului Metro au găsit-o în zona de clienți, în 21 octombrie. Reprezentanții magazinului au păstrat bijuteria și au așteptat ca cineva să o revendice, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Au sunat, așadar, la Poliție.

Polițiștii caută acum proprietarul acestei bijuterii. "Întrucât nici la sediul societăţii, nici la Poliţia Municipiului Sibiu nu a fost depusă o sesizare de pierdere a unei astfel de bijuterii, proprietarul acesteia este invitat de poliţişti la sediul din municipiul Sibiu al Biroului Ordine Publică pentru recuperare", spune purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Luciana Balteș.

Polițiștii nu pot oferi, public, detalii despre bijuteria găsită. Persoana care o va revendica va trebui să descrie obiectul în amănunt, ca să îi fie predat bunul.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus