SPECIAL | Kevin, happy birthday 31. Căpitanul pentru care baschetul e simplu ca numele lui: Octavian Popa Calotă | VIDEO surpriză

La 13 ani distanţă, nu s-a schimbat deloc. Faţa sa aspră roade din suflet la fiecare pătrundere, la fiecare recuperare, la fiecare atingere ca de şmirghel, lăsând în loc o senzaţie de gol. E vârtejul emoţional pe care-l produce în inima galben-albastră a fiecărui suporter, chiar şi a celuia ce pare imun la o astfel de vibraţie. Mereu şi mereu îşi trage seva din pasiune, iar pasiunile, chiar şi atunci când par închise definitiv în sertarele timpului, revin mereu şi colorează prezentul în culori pestriţe.

Blondul firav ce dădea ochi în ochi cu colosul “Transilvania”, pentru prima oară, când nici nu împlinise 18 ani, a crescut mare. Dar nu şi-a pierdut nicio picătură din vitalitatea puştiului care mângâia mingea de 35 până la 1 noaptea, în serile pline de candoare ale verii. Acolo, pe bitumul încins din curtea şcolii, unde învăţase că mingea nu se primeşte, ci se câştigă. Acolo unde exersa, până la epuizare, fazele văzute la NBA Action, pe un televizor cu tub catodic. Fazele cu idolii copilăriei: Pippen, O’Neal sau Jordan. Iar sferoidul portocaliu l-a răsplătit, legându-se între ei o prietenie de-o viaţă.

   Prin 2002, ajungea la Sibiu într-o echipă care, în urmă cu trei ani, ridica deasupra capului trofeul de campioană. Într-o echipă în care marele “Toci” era adulat ca un zeu. Mircea Vulc era cel care îl ochise, însă blondul cu frizură de şcolar îşi dorea să simtă cum talpa cu amortizare din spumă îi scârţâie pe parchet. Iar la frageda lui pruncie, Farul era locul ideal pentru el. Promisese însă că se va întoarce, mai puternic. Și s-a ţinut de cuvânt.

După nici trei ani revenea la Sibiu. Modele lui deveneau Stănescu şi Burlacu. Îşi dorea să devină un lider, dar n-a încercat vreodată să fie xerox, pentru că interesul echipei îi era mai presus de toate. A jucat de la fundaş ofensiv la coordonator de joc şi invers, a fost transferat din titular în rezervă, iar elanul său feciorelnic l-a făcut să se exprime la cel mai înalt nivel din România. În toate rolurile. Mereu şi mereu. Pentru că toţi oamenii la cravată nu i-ar fi găsit niciun cusur dacă i-ar fi căutat nod în papură.

Dar tot n-a scăpat de reproşuri. Vocile acide l-au făcut ba arogant, ba individualist. Dar n-a pus la suflet. Și şi-a câştigat respectul. În faţa fiecăruia. Prin devotament, omenie, profesionalism şi caracter. Sub neoanele încinse, fie victorie, fie înfrângere, salută galeria şi o priveşte fix în ochii înfierbântaţi. A jucat şi cu genunchii vătămaţi, Și cu umerii striviţi. Și cu o lacrimă de sânge sub ochi. Pentru că tipul transmite cu adevărat forţă. Iar sibienii ştiu să recepţioneze mesajul. Câte un atom din el se află în sufletul fiecărui fan. Acasă sau în deplasare. E mereu unul dintre ei. Pentru că blondul a fost adoptat.  9 din 10 cred că focşăneanul este sibian. Și nu se înşeală. Sibiul e în sufletul şi în mintea lui. A repetat-o de atâtea ori: Sibiul e casa mea. Mereu şi mereu.

Refuzase oferte după oferte, spunându-le tipilor la costum, franc în faţă, că la Sibiu se vrea performanţă şi nu are de ce să plece. Însă în 2011 avea să trăiască cel mai greu moment al carierei. “Cea mai grea decizie din viaţă”, după cum o numea chiar el. Decizie ce i-a transformat nopţile în zile. CSU îl anunţa că poate să-i plătească doar jumătate din salariu. Nu ar fi fost asta o problemă, ar fi acceptat fără să scrâşnească din dinţi. Doar pentru binele echipei. Dar în urmă cu două luni Daria, soţia sa, îi făcuse cadoul cel mai de preţ. Cel mai cel. Kevin Junior. “Vreau să fie mândru de mine când va creşte”.

Și a plecat. La Piteşti. Cu inima strânsă. Era momentul în care familia trebuia să primeze în faţa pasiunii. Dar gândul tot la Sibiu îi zbura precum unui pescăruş spre Marea Neagră. În Final 4 Cupei României 2012 a fost desemnat MVP-ul finalei, iar la finalul partidei a luat o foarfecă, a tăiat plasa de pe inel şi şi-a pus-o la gât. Era bucuria acelui copil din curtea şcolii ce visa să câştige un trofeu. Era primul din carieră. Apoi a plecat la vestiare cu mina sa îngândurată. La câteva ore distanţă mărturisea că îi e dor de tot din Sibiu. De familie, de mirosul din sală, de colegi, şi mai ales de senzaţia pe care o avea când intra într-o sală plină ce lua foc de la primul fluier. Și n-a uitat nici de povara lumii, acel play-off din semifinalele cu CSU Ploieşti, când Sibiul avea 2-0 la general.

Peste doar un an, dorul de casă se estompase. Definitiv. Pentru că blondul dădea din nou ochi în ochi cu maioul galben, pe care era inscripţionat, cu un albastru aprins, “11”.

Anul acesta, lotul formaţiei sibiene s-a schimbat din temelii, iar Dan Fleşeriu, noul antrenor, a crezut în el şi i-a dat frâiele echipei. L-a pus căpitan. Pentru prima oară. Și n-a dezamăgit. Ci le-a oferit fiecărui coleg acea doză de ambiţie şi determinare. Care se vede în fiecare meci. La fiecare român, la fiecare american, la fiecare sârb din echipă. Iar de cinci meciuri “vulturul” zboară deasupra celor mai înalţi munţi din campionat. Fără să fie clintit.

Este şi contribuţia lui, şi nu e mai super ca Superman. Iar azi e ziua lui. Prima din noua postură. A căpitanului pentru care baschetul e simplu ca numele lui: Octavian Popa Calotă.

---

VIDEO SURPRIZĂ pentru Kevin, în ziua în care împlineşte 31 de ani. Rostite pe mai multe voci, cele 14 mesaje asamblate în materialul video de mai jos provin de la oameni care îşi arată respectul pentru căpitanul lui CSU Sibiu.

https://www.youtube.com/watch?v=-psDy9VsgAs&feature=youtu.be

---

Foto: Silvana Armat

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi