Un experiment. Se iau comentariile de pe www.turnulsfatului.ro, se aleg cele mai acide, se aranjează într-o formă în care pot fi publicate, cât de cât, și se caută un om politic ce ar avea c... curajul de a răspunde. Deputatul Mircea Cazan a acceptat provocarea, dar pe final a început și el să cedeze nervos.
Luați acest interviu așa cum credeți de cuviință. Poate fi un semnal către cititorii care n-au nicio limită atunci când postează comentarii. Poate fi un semnal către politicieni: acestea sunt întrebările care vin de la oamenii simpli. Poate fi un semnal pentru cititorul care dă întâmplător peste acest interviu: așa poate arăta mass-media peste câțiva ani. Nu mulți.
Reporter: Zi-mi Cazane de unde ai 17 case? De ce vorbești de PSD? câți corupți aveți la voi în PNL?
Mircea Cazan: Nu știu care e situația în PSD ca număr și persoane, dar ca principiu sunt de acord să plece toți corupții din toate partidele, indiferent că vorbim de PSD sau PNL. Mă refer la toți corupții.
Rep.: De unde ai 17 case? Aud?
M. C.: Din declarația de avere se pot vedea că le-am cumpărat înainte de a intra în politică. În anii 90 m-am privatizat. Din anii 90, eu am fost primul care am adus produsele Master Food și Wrigley în Sibiu. Cu mașina mea m-am dus din magazin în magazin, din chioșc în chioșc. Master Food înseamnă Mars, Twix, Milky Way, Snickers. Wrigley înseamnă gumă de mestecat. Am fost primul care am umblat din magazin cu suport, cu abțibilde, cu tot. Până în 1994. Atunci, pe 1 iulie, s-a introdus TVA. De atunci s-au dezvoltat rețelele de distribuție naționale. În 1995 m-am reprofilat ca și provider de internet. Sunt cel care am adus internetul în Sibiu. Puțină lume știe că eu am știut că am început cu un mic router. Puțină lume știe că dacă am fost într-un concediu, am încercat să-mi iau un echipament. Am fost în America în 1997 și cu banii pe care i-am avut, am luat un echipament cu care m-am putut dezvolta. Puțină lume știe că eu n-am avut familie, dar a trebuit să plătesc salarii, taxe, bani din munca mea de zi de zi. În 98, 99, 2000, mergeam din firmă în firmă să le explic oamenilor ce este e-mailul. Este de neconceput asta, azi. M-am dus să le explic pagina web.
A venit anul 2000 când deja au apărut pe piață marile rețele de internet. Cei de la RDS au venit la mine și mi-au oferit o sumă de bani, mică pentru București, mare pentru provincie. Mi-au făcut un calcul cât am muncit eu zi și noapte în ultimii 10 ani și cât cred că voi câștiga n viitorii 10 ani. Și acești oameni m-au dat banii direct în cont. Am primit banii. Sute de mii de dolari. Nu eram în politică. Apoi am început să creez business-uri și să le vând mai departe. Lucruri pe care și azi le gândesc să mai fac.
Rep.: Ce cauți în politică, dacă zici că ești cinstit?
M. C.: În politica mare am intrat după 2008, când am intrat în parlament. Înainte de asta, mi-am cumpărat casele. Lumea nu știe, dar casele nu sunt numai ale lui Mircea Cazan. Sunt ale familiei Cazan și aici fac parte și părinții mei, se văd în declarațiile de avere. Casele nu le-am cumpărat numai din banii mei, ci și din munca părinților mei. O mare parte sunt trecute pe numele meu și ale părinților mei. Sunt case cumpărate în 1990, 1994, 1998, 2000, 2002, 2008. Le-am cumpărat pentru că am crezut că în acel moment investiția în case este cea mai bună. Mai vreau să mai spun un lucru important: eu le-am luat atunci când erau ieftine. În 1990, o casă se vindea cu 9000 de mărci, în Turnișor, cu tot ce era în ea. Am luat o casă cu 10 mii de mărci cu tot ce era în ea. De unde aveam banii? Erau banii munciți de părinții mei. Puțină lume știe că eu am deschis o pensiune cu terasă cu piscină, a fost prima în Sibiu. Am făcut câteva business-uri care au mers, apoi n-au mai mers și le-am închis.
Rep.: Recunoști c-ai fost turnător?
M. C.: Nu, n-am avut niciodată de-a face cu securitatea. Am chiar o sentință definitivă. În momentul în care mi-am depus candidatura, am fost verificat la CNSAS și mi-au venit hârtiile că nu am avut nici un fel de colaborare cu securitatea.
Rep.: Cazan - politicianul nu-i ăla care împărțea cizme prin Mărginime?
M. C.: Mircea Cazan a împărțit cizme înainte de a începe alegerile. Înainte de campanie. Eu am gândit un concept. Am zis că nu cumpăr mai multe tipuri de materiale publicitare, ci m-am axat pe un singur produs. Poate cu șase, opt luni înainte m-am gândit cum poate fi mai bine și mai ieftin. Atunci am văzut de unde se obțin materia primă, am văzut unde se pot face. Sunt cizme făcute în România, cu material românesc, dar nu cumpărate de pe o zi pe alta.
Rep.: Și asta nu înseamnă tot că ți-ai cumpărat electoratul?
M. C.: Am avut o campanie care azi se predă la ASE, de genul următor: eu trebuia să intru cumva în casele unor oameni necăjiți de la țară, cu ceva. Atunci am considerat că o pereche de cizme pot intra în case. Motivul a fost de a mă întâlni cu fiecare elector sau cu câte un reprezentant al casei și de a face o poză cu ei. A fost mult mai important să intru, să dau mâna cu ei, să fac o poză și să mă țin de cuvânt și să mă întorc și să le dau această poză. Foarte mulți m-au uitat, dar foarte mulți mă au și acum în casă lângă biblie, lângă televizor. Asta mă încântă, mă onorează.
Rep.: De ce n-ai dispărut încă din peisaj? Crezi că vreunul dintre copiii ăia care au ieșit în stradă te vrea?
M. C.: Copiii n-au ieșit împotriva lui Mircea Cazan, au ieșit împotriva unui sistem. Copiii vor să schimbe sistemul, unul îmbătrânit. Un sistem cu oameni care n-au făcut nimic înainte. Sunt oameni care au lucrat numai la stat, sunt oameni care în politică n-au făcut nimic. Eu n-am intrat în politică decât după ce mi-am făcut o situație. Eu aș fi vrut să-i întreb pe toți miniștrii actuali, pe cei mai vechi: «oameni buni, ați plătit vreo taxă statului român din ce ați muncit dumneavoastră? Ați avut 1, 2, 3, o sută de angajați pe care să-i plătiți din businessul dumneavoastră?» Eu din mediul acesta vin, eu mă pot întoarce aici. Eu nu vin de la stat.
Rep.: N-ai înțeles că strada nu vrea nici PNL, nici PSD?
M. C.: Corect. Strada dorește un alt sistem. Strada resetează un alt sistem de gândire. După 25 de ani ne întoarcem la ce-a spus Brucan: după o generație, ne schimbăm optica. Trebuie să vină oameni care au realizat ceva în viață. Nu oameni care au stat la stat, au muncit la stat, au trăit din șpăgi. Eu sunt unul, care n-am trăit din corupție nu mă simt vizat. Anii 90 au însemnat un sacrificiu pentru mine. Puțină lume știe că am mi-am neglijat familia, copiii. Iar acum, copiii mei, la o vârstă egală cu a celor din stradă, îmi reproșează asta. Trebuia să stau să merg să muncesc la stat și să stau acasă cu copiii?
Rep.: Vreau să văd un program, dacă nu, valea!
M. C.: Cred că trebuie analizată activitatea fiecăruia. Eu vreau să am o discuție față în față cu acești oameni. Faptul că discuți la general, că te ascunzi după un IP sau un nume fals și n-ai curaj să vii în față și să-mi spui «mă omule, tu cine ești?» Accept orice fel de discuție, față în față, cu oricine. Și îmi poate adresa întrebarea, «dumneavoastră cine sunteți domnule Cazan?» După ce mă întreabă cine sunt, după ce le explic, îmi pot spune: «da, e momentul să te retragi sau e momentul să chemi alții, sau da, rămâi». Eu n-am ieșit în față ca politician, n-am ieșit în față cu o carieră de politician, n-am făcut bani ca politician. Am făcut asta ca să încerc să ajut pe alții, am încercat să transfer know-how-ul meu din viața de business aici.
Rep.: Care e programul?
M. C.: Depinde de domeniu. Poate fi pe termen scurt, mediu și lung. Eu întotdeauna m-am gândit la un program mediu și lung. Să creăm facilități pentru copiii noștri. Nu e suficient să ieșim în stradă și să spunem că trebuie să vă schimbăm. Trebuie să avem soluții, trebuie să avem foarte clar un obiectiv. Schimbarea peste noapte nu rezolvă probleme. Trebuie să ne bazăm pe experiența altora.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: interviu , Mircea Cazan , PNL , Deputatul Mircea Cazan , Master Food , Milky Way , Pentru Sibiu
Vizualizari: 4664
Ultimele comentarii
Acum 49 minute
Dincă Constantin
Acum 1 oră
Sibiu 2025
Acum 1 oră
Sibian
Acum 1 oră
Baciul obsecvios
Acum 2 ore
Hermannstadt