Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
6°C

Turcan a semnat petiția pentru introducerea cursurilor obligatorii de prim-ajutor în școli

Turcan a semnat petiția pentru introducerea cursurilor obligatorii de prim-ajutor în școli

Deputatul Raluca Turcan a solicitat ministrului educaţiei şi celui al sănătăţii să impună cursuri de prim ajutor în şcolile din toată ţara. “Este uşor să faci bine, dacă eşti învăţat în acest sens. Fără educaţie civică şi cunoştinţe elementare de prim-ajutor vom fi o ţară neputincioasă în faţa tragediilor şi a calamităţilor”, a declarat Raluca Turcan. Deputatul liberal a și semnat petiția care cere introducerea acestor cursuri în toate școlile din țară.

Raluca Turcan susține că, “aceste cursuri trebuie să fie în parteneriat cu instituţiile de specialitate, iar elevilor să li se transmită o serie de cunoştinţe şi competenţe care pot face diferenţa între viaţă şi moarte, între a şti să faci bine şi a sta pasiv sau şi mai rău – a înrăutăţi situaţia în cazuri de calamităţi sau accidente. Tragediile pot fi evitate prin schimbarea de atitudine şi respectarea legilor, iar atunci, când se întâmplă totuşi un accident, trebuie să ştim fiecare dintre noi cum să reacţionăm pentru a diminua durerea sau chiar a salva vieţi omeneşti.”

Petiția “Vrem cursuri de prim-ajutor în toate școlile din România”este o inițiativă a societății civile și a fost semnată, în mai puțin de o săptămână, de peste 10.000 de cetățeni.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Huffy

Acum 8 ani

Nu voteaza nimeni pentru obligativitatea unor cursuri de educatie rutiera, pentru ca la ora actuala, te doare parul cand vezi cum circula pietonii, in special elevii.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus