Silvia Tecoanță, țesătoarea care a dus Alțâna la Cotroceni/FOTO

La cei 75 de ani a fost declarată tezaur uman viu, pentru activitatea sa de a duce mai departe tradiția țesutului. În urmă cu câteva zile a fost decorată chiar de președintele Klaus Iohannis, la Cotroceni. A primit medalia Meritul Cultural clasa a III-a, categoria E „Patrimoniul cultural național”.

Silvia Tecoanță nu e la prima medalie. Pe vremea lui Ion Iliescu, ea a mai primit medalia Serviciul Credincios, dar spune ea, a fost diferit acum.

„Atunci nu ne-a primit președintele. Au zis că vine premierul și nici el nu a venit, ne-a dat medalia Mihai Răzvan Ungureanu. Pentru mine a fost o bucurie acum când am fost la președintele Iohannis și am apreciat faptul că nu a întârziat niciun minut. Dacă a zis ora 17:00, atunci a venit în fața noastră. Ar fi bine să fim ca ceasul, cum spune el. Să avem simțul ăsta, să ne facem datoria la timp, nu oricum, oricând. Nu știu dacă a mai fost cineva din județ, dar din sat numai eu am ajuns la președinte. Iar când i-am zis că sunt din Alțâna a zis că-i face plăcere să mă cunoască, e un om de valoare. Am dus Alțâna la București”, spune aceasta.

„Am țesut de când eram mică și nu ajungeam la iepe”

Ne-a întâmpinat sprijinită în cele două cârje, pentru că recent a fost operată și de asta nu mia poate acum să țese. Pe un scaun lângă geamul care dă în stradă, tanti Silvia își petrece timpul citind din cartea de rugăciuni și uitându-se să vadă cine mai trece pe uliță. Are două fete, una la Brașov, cealaltă la Sibiu și o vizitează în fiecare weekend. Ne spune încă de la început că trebuie să avem grijă de noi și de modul în care ne purtăm cu alții.

„Cred că trebuie să ai grija față de oameni, de comportamentul tău”, spune tanti Silvia.

După ce i s-a dus vestea că țese frumos a început să fie chemată la târguri, iar dacă la început nu a acceptat nici o invitație, după Revoluție nu a mai lipsit de la niciun târg. În România a fost peste tot și a reușit să ajungă și în Franța de trei ori, iar munca ei a fost apreciată.

„Au spus despre țesăturile mele că sunt frumoase, iar cineva mi-a zis «lucrezi frumos cum numai o fată mai pictează pe sticlă, așa curat țeși tu». Mereu mi-a plăcut să fie totul perfect, marginea, modelul, totul pentru că purta numele meu”.

De ceva vreme nu mai poate să lucreze, dar are speranța că se va face bine și va putea din nou să țese.

„Mi-a adus multă plăcere țesutul în viața mea. Am țesut de când eram copilă mică și nu ajungeam la „iepe”, pedale, dar mă chinuiam și făceam din zdrențe preșuri. Nu aveam bogății ca acum când vin tirurile cu o grămadă de lucruri, atunci era criză”.

Fiind parte dintr-o familie numeroasă cu nouă copii, ea fiind a treia a știut că doar prin muncă îți poți face o rânduială în viață.

„Fără muncă nu știu cine poate avea ce-i trebuie. În Biblie scrie ceva înțelept, «nici muncă fără pâine, nici pâine fără muncă». N-ai cum, de aia ne-am născut, să ne câștigăm existența”. Tocmai ca să-și facă un trai mai bun a plecat la oraș pentru o perioadă unde a lucrat în bucătărie la școala agricolă, dar când a venit vremea de măritiș dintre toți copii, mama ei a adus-o pe ea înapoi. „La 18 ani m-am măritat să nu rămân...Mi-a părut rău ca a trebuit să mă întorc, dar am avut marea bucurie de a țese și atunci a fost mai ușor. Am fost puternică și am început aici cu forțe mari. După ce te măritai, trebuia să faci casa, să o îmbraci cu mâinile tale dacă erai harnică, dacă nu, te făceai de rușine”.

„Înainte semănam cânepă, acum zic că e drog. Nu se va schimba ideea?”

 Dacă mama sa le făcea tot ce le trebuie când erau mici, odată așezată la casa ei și Silvia Tecoanță a început să țese tot ce era nevoie pentru o casa, dar și haine. În atelierul ei găsești de toate, de la costume populare la traiste, desagi, tot ce era nevoie.

„Îmi plăcea cel mai mult să stau aici, decât în orice altă cameră, aici parcă te îmbie să faci ceva. Am început să fac hăinuțe la copile, am țesut lucruri pentru pat, lepedeuri, țoale pentru pat. Am făcut cămeșă și cioareci la bărbat pe care trebuia să-i faci din cel mai fin și subțire lucru. Era rușine dacă făceai prea gros. Aveam pânză mestecată, bumbac și cu fuior. Urzeam și băteam bumbac și de acolo făceam tot ce trebuia să îmbrac bărbatul. Am îmbrăcat casa, copii și bărbatul cu mâinile astea două”.

Acum ar fi fost vremea când se torcea cânepa, iar dacă înainte nu era femeie în sat care să nu aibă semănat cânepă, acum lucrurile nu mai stau așa.

„Trebuia să torci și să țeși până la primăvară și atunci trebuia să fii gata cu toate țesăturile și hainele la bărbat. Era o vorbă între femei, «l-a scos în otar fără nici o cămașă nouă». Acum nu mai face nimeni nimic. Era plin de cânepă, toate femeile aveau pe la poartă. Și eu am semănat cânepă, acum zic că e drog, nu se va schimba ideea? Poate se face și drog din ea, dar faptul că e bună pentru întreținerea familiei și a casei, aia nu se ia în seama?”, se întreabă țesătoarea.

foto Silvana Armat

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).