Miercuri,
12.05.2021
Parțial Noros
Acum
21°C

Dr. Adriana Radu, Polisano: ”Întâlnim destul de multe cazuri când părinții refuză vaccinarea. Își asumă consecințele”

Dr. Adriana Radu, Polisano: ”Întâlnim destul de multe cazuri când părinții refuză vaccinarea. Își asumă consecințele”

Dr. Adriana Radu este printre cei mai cunoscuți medici din Sibiu și de curând a fost nominalizată pentru titlul de femeia anului în oraș. Motive suficiente pentru a lămuri împreună câteva dintre cele mai des întâlnite întrebări legate de Maternitatea Polisano.

Reporter: Anul trecut, în perioada aceasta, țin minte că ajunseserăți la o mie de nașteri la Maternitatea Polisano. Câte sunt acum?

Dr. Adriana Radu: Acum suntem pe la 1700, nu am cifra exactă în față. Avem, cu aproximație, undeva între 600 și 700 de nașteri pe an. Luna aceasta (noiembrie n. r.) am ajuns la 70.

Rep.: Bateți recordul?

Dr. Adriana Radu: Am înregistrat un număr record în luna iunie 2014 de 72 de nașteri. S-ar putea să-l depășim.

Rep.: Referitor la numărul de nașteri, în ultimii au existat mai multe investiții în maternitatea de stat din Sibiu. Noile dotări au afectat în vreun fel numărul nașterilor de la Polisano?

Dr. Adriana Radu: Nu ne afectează cu nimic, în ultimele luni, de când au reintrat în funcțiune ei, cu maternitatea renovată, noi am avut o creștere a numărului de nașteri. Eu spun adesea că nu pereții fac diferența între maternitatea noastră și o alta, fie ea și la stat. Iar asta se vede în creșterile pe care le înregistrăm constant.

Rep.: Întrebare auzită de la o mamă care a trecut pe la dumneavoastră. Este adevărat că, dacă apar complicații la naștere, trimiteți pacienta la Spitalul Clinic Județean?

Dr. Adriana Radu: În nici un caz. Din luna martie 2013, de când s-a deschis maternitatea noastră nu am trimis pe nimeni în maternitatea de stat, nici mamă și nici copil. Nu a existat nici un caz. Avem și aparatură, și personal, și gardă non-stop pe mai multe secții, astfel că putem rezolva orice complicație apare. Singura discuție vizavi de trimiterea într-un spital public este legată oarecum de partea financiară întrucât prematurii sau copiii născuți cu anumite complicații necesită zile suplimentare de spitalizare, care înseamnă niște costuri suplimentare. Din această pricină s-ar putea pune problemă unei eventuale internări, dacă se ivește vreun caz cu ceva complicații. Noi aducem la cunoștința familiei că s-ar putea să fie niște costuri suplimentare și atunci decizia este a familiei dacă se internează sau nu, dar de obicei decizia este să rămână la noi. De-a lungul timpului am avut și complicații, am avut și copii prematuri, și întotdeauna am avut grijă să facem discounturi importante, astfel încât oamenii să fie mulțumiți. Cine crede că scopul este doar să luăm banii pacientului se înșală. Au fost discounuri mai mult decât umane.

Rep.: Există în ultimii ani un trend în rândul viitoarelor mămici care aleg în număr tot mai mare să nască natural sau sub apă?

Dr. Adriana Radu: Se poate observa această tendință. Noi începem să apreciem gravidele care sunt educate și instruite. Sunt foarte multe gravide care vin și solicită o naștere cât se poate de naturală. Noi suntem pro naștere naturală și pro naștere în apă, în condițiile asistenței medicale.

Rep.: Și se țin de intenție sau renunță?

Dr. Adriana Radu: Sunt situații în care împreună putem să ne ținem de planul aceasta până la final și să avem în cele din urmă o naștere naturală în apă super fericită, iar copilul să fie perfect sănătos. Sunt însă și situații în care, undeva pe parcurs ceva se întâmplă și trebuie să renunțăm fie la nașterea în apă, fie la nașterea naturală, și să ne îndreptăm către cezariană. Dar întotdeauna decizia aceasta se ia în echipă, din echipă făcând parte un anestezist, un neonatolog, ginecologul și familia, cuplul. Li se explică și se ia o decizie informată asupra modului în care se va termina nașterea, dacă ceva nu merge conform planului.

Rep.: Încă o întrebare venită din partea unei mămici. Există un sistem de urgență pentru avorturi spontane sau pentru situații grave?

Dr. Adriana Radu: Încă de la deschidere Maternitatea Polisano funcționează cu un orar de 24 de ore din 24, șapte zile din șapte. Asta înseamnă că avem cameră de ginecolog, neonatolog, anestezist, astfel încât să putem rezolva orice caz de obstetrică și de ginecologie, începând de la sarcini extrauterine până la avorturi, practic orice. Și am și rezolvat de altfel.

Adriana Radu_2

Rep.: Poate să vină doctorul care a monitorizat sarcina să asiste la naștere, chiar dacă nu face parte din angajații Polisano?

Dr. Adriana Radu: Da, dar în măsura în care el are un contract de colaborare cu noi, având în vedere că maternitatea noastră nu este o țară fără stăpâni. Sau chiar dacă nu are un contract de colaborare cu noi, respectivul doctor poate ca pe parcursul celor nouă luni de sarcină, văzând că pacienta lui vrea să nască la noi, poate să vină și să discute această problemă cu noi. Garantăm că va găsi aici și înțelegere și deschidere. Dar nu oricum, în orice condiții, vii de afară că trebuie să nască pacienta.

Rep.: Există foarte multe discuții legate de vaccinare, unele cu argumente altele bazate pe informări de pe internet. Aveți cazuri în care părinții să refuze vaccinarea bebelușilor? Se poate observa vreo tendință din acest punct de vedere?

Dr. Adriana Radu: Da, întâlnim destul de multe cazuri. La noi există întotdeauna o întâlnire de echipă cu persoanele care vor decide în ultimă instanță cum se va termina nașterea. Și la această întâlnire de echipă se discută, de principiu, acel plan de naștere, adică tot ce-și dorește femeia vizavi de nașterea ei și tot ce își dorește cuplul vizavi de copilul lor. Se discută toate aspectele cu medicul de specialitate și li se explică toate considerentele medicale pentru care se acționează într-un fel sau în altul, dar în ultimă instanță decizia este a cuplului, în măsura în care și-o asumă. Și da, am avut multe paciente care au refuzat diferite proceduri medicale, respectiv vaccinurile copilului. Dar și-au asumat consecințele.

Rep.: Puteți cuantifica câte cazuri sunt pe lună?

Dr. Adriana Radu: Nu am acum cifrele exacte, însă cu siguranță trendul este unul ascendent. Dar noi ne facem datoria și de fiecare dată le explicăm cât mai clar posibil consecințele, care sunt sunt multe.

Rep.: Le explicați în termeni realiști, adică nu în tot ce circulă pe internet?

Dr. Adriana Radu: Le explicăm cât mai realist și clar din punct de vedere medical. Și le prezentăm inclusiv consecințele legate de viitor. Mulți nu realizează acum că este posibil ca, peste câțiva ani, copilul lor să nu poate fi primit la grădiniță din cauză că nu a fost vaccinat. Sau ei nu realizează că, din această cauză, tu din România, teoretic ai putea porni o epidemie care să readucă în lume poliomielita. Noi le spunem toate aceste condiții medicale.

Rep.: Bănuiesc faptul că ați văzut și dumneavoastră ce apare pe internet sau pe rețelele de socializare pe această temă. Nu vă enervează?

Dr. Adriana Radu: Eu răspund acum în calitate de medic. Părerea mea personală rămâne părerea mea personală. Și poate fi diferită.

Rep.: În cadrul maternității și că există și un centru de fertilizare in vitro. Cât de bine funcționează el?

Dr. Adriana Radu: Avem o rată de succes de peste 50 la sută, centrul funcționează foarte bine. Avem cele mai bune rezultate din Europa și din țară și funcționează bine de la început, în sensul că în momentul în care se observă o problemă de fertilitate și pacienta vine la noi, i se fac tratamentele la noi, se face fertilizarea la noi, se verifică permanent evoluția sarcinii la noi și, în sfârșit, naște la noi. Avem multe cazuri în care au revenit pentru al doilea copil. Și cred că avem trei cazuri în care s-a făcut fertilizarea in vitro la noi, sarcina a decurs normal, și acum respectivele doamne sunt însărcinate natural. În general cine naște o dată la noi naște și a doua oară.

Rep.: De curând ați fost nominalizată pentru premiul ”Femeia anului” în Sibiu. Cum vedeți o astfel de recunoaștere?

Dr. Adriana Radu: În principiu mă bucură, dar a adus în viața mea și câteva discuții în contradictoriu, cu anumite persoane care îmi sunt foarte apropiate. Această nominalizare a scos la iveală prieteniile și dușmăniile, ca orice nominalizare de acest gen, de altfel. Mie, personal, mi-a arătat, încă o dată, că avem un destin și că pentru fiecare dintre noi există un plan. Dacă nu te împotrivești foarte tare planului tău, acesta se desfășoară până la capătul vieții așa cum a fost stabilit. Văd încă un punct din planul lui Dumnezeu pentru mine, dacă vreți așa…

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus