Vineri,
17.01.2025
Cer Senin
Acum
0°C

Emil Hurezeanu a lansat la Sibiu volumul „Jurnal politic românesc” 

Emil Hurezeanu a lansat la Sibiu volumul „Jurnal politic românesc” 

Scriitorul și jurnalistul Emil Hurezeanu s-a întors în orașul natal pentru a-și lansa cel mai recent volum. Evenimentul a avut loc în Aula Magna a Facultății de Medicină din Sibiu, iar printre cei prezenți s-a aflat și primarul interimar al Sibiului, Astrid Fodor.

„Pe trecerea timpului. Jurnal politic românesc 1996 – 2015” e un volum în care se regăsesc mai multe teme de interes public, care îi privesc pe sibieni. „Această carte are legătură cu dumneavoastră, cu orașul dumneavoastră, pentru că, în mod periodic, în interviurile din cei 20 de ani de care m-am ocupat, pornind de la teme de interes public - în general - generale, am revenit ca la un fel de casă și la propriu și la figurat la ceea ce înseamnă Sibiul. Sibiul este o matrice pe care o cunoaștem și o trăim fiecare dintre noi, într-un fel sau altul”, spune jurnalistul.

hurezeanu lansare carte (8) (Copy) Jurnalistul mai spune că în această carte totul a fost ales astfel încât cei 20 de ani să fie reprezentativi pentru evoluțiile românești. În carte au fost articulate câteva perioade din ultimii 20 de ani, iar denumirea de jurnal politic a venit pentru că e alcătuit după criteriile unui jurnal personal, după criterii subiective. Emil Hurezeanu a vorbit și despre profesia de jurnalist și despre scopul jurnalistului în societate. „E greu să fii un jurnalism cu profil public și să fii și subiectiv în același timp. Cred că marea noastră problemă este că aveam prea mulți jurnaliști subiectivi care au o pasiune enormă de a-și exprima propria opinie și de a se așeza în mijlocul universului. Eu sunt pentru plasarea observatorului la marginea lucrurilor. Dacă stai la margine poți să vezi lucrurile prin comparație. Cred că jurnalismul e o specie a interpretării și a adăugării de valoare comunicațional”, a spus acesta.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

Cititor

Acum 9 ani

Citiți cartea Trădarea Securității în decembrie 1989 și veți afla mai multe despre activitatea neștiută a domnului Emil Hurezeanu.
Raspunde

nicolae

Acum 9 ani

cadru activ
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus