Primarul interimar, Astrid Fodor, a semnat vineri – 18 decembrie – actele pentru cel de-al treilea împrumut pe care Sibiul îl accesează de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
Tragerile pe care municipalitatea le va realiza din acest contract vor avea o valoare totală de 67,5 milioane de lei și vor fi utilizate pentru modernizarea infrastructurii rutiere din oraș, în special pentru asfaltarea străzilor de pământ. Creditul a fost avizat de Comisia de resort din cadrul Ministerului Finanțelor Publice la începutul lunii trecute. ”Împreună cu fondurile pe care le avem la dispoziție din bugetul local, acest împrumut ne va asigura finanțarea necesară pentru continuarea investițiilor în modernizarea străzilor. Proiectul va demara în 2016 cu procedurile de achiziție. Ne vom concentra pe străzile de pământ din cartiere, 61 dintre acestea figurând pe lista celor pe care le vom reabilita din împrumutul pe care l-am contractat astăzi”, a declarat Astrid Fodor, potrivit unui comunicat emis de Primăria municipiului Sibiu. Contractul are o perioadă de rambursare de zece ani, primii trei reprezentând perioada de grație. ”Gradul de îndatorare al Municipiului Sibiu nu va crește semnificativ din cauza acestui nou împrumut în contextul în care în 2017 se va încheia rambursarea primului credit contractat de la BERD în 2005. Conform estimării făcute înaintea contractării, gradul de îndatorare al Municipiului Sibiu nu va depăși aproximativ 12%, vârful îndatorării fiind anul 2019. Precizăm că legislația în vigoare prevede un grad de îndatorare maxim permis pentru autoritățile locale de 30% din veniturile proprii”, mai arată reprezentanții administrației locale.
În acest moment, municipiul Sibiu mai are de rambursat patru credite accesate pentru modernizarea infrastructurii și a Aeroportului internațional. Potrivit graficului referitor la gradul de îndatorare a bugetului local, anul cu cele mai mari rate și dobânzi de plătit pentru aceste credite tocmai a trecut: este vorba de 2014, când totalul datoriilor de achitat a fost de 28,097 milioane de lei, echivalent unui grad de îndatorare de 11,33 la sută. Anul acesta, datoriile au scăzut la 27,4 milioane de lei.
Finanțare nerambursabilă de 260.000 de euro
Municipalitatea anunță că, odată cu semnarea contractului de împrumut, cele două părți au mai semnat și un contract de finanțare nerambursabilă în valoare de 260.000 de euro. Banii acordați de BERD vor fi folosiți de Sibiu pentru realizarea unui ”plan de mobilitate urbană durabilă”. ”Un plan strategic cu măsuri pentru îmbunătățirea mobilității în oraș, prin crearea unui sistem de transport urban durabil”, explică reprezentanții Primăriei Sibiu.
Denumire pachet străzi | Nr. Crt. | Stradă |
Zona Gușterița | 1 | Luncii |
2 | Frasinului | |
3 | Pinului | |
4 | Cedonia | |
5 | Gorunului | |
6 | Muncitorilor | |
Zona Lazaret I | 7 | Turgheniev |
8 | Balanței (de la Nicovalei la Laminorului) | |
9 | Laminorului | |
10 | Plevnei | |
Zona Lazaret II | 11 | Dr. Diaconovici |
12 | Lebedei | |
13 | Luceafărului | |
14 | Arcului | |
15 | Libertății | |
16 | Spătar Milescu | |
Zona Lupeni | 17 | Porumbeilor |
18 | Rândunelelor | |
19 | Anul 1907 | |
20 | Armoniei | |
21 | Traian | |
Zona Marmeladă | 22 | Mărului |
23 | Vișinilor | |
24 | Fragilor | |
25 | Nucului | |
26 | Prunelor | |
27 | Părului | |
Zona Obor - Viitorului | 28 | Berzelor |
29 | Gheorghe Șincai | |
30 | Salciilor | |
31 | Oltului | |
32 | Octavian Smighelschi | |
33 | Călan | |
Zona Piața Cluj | 34 | Gen. Bălan |
35 | Narciselor | |
36 | Ion Pop Reteganu | |
37 | Păltiniș | |
38 | Carpaților | |
39 | Margaretelor | |
Zona Tilișca | 40 | Tălmăcel (de la Litovoi până la Săcel) |
41 | Orlat (de la C. Poplăcii până la Th. Aman) | |
42 | pictor Luchian Ștefan | |
43 | Presaca | |
Zona Turnișor I | 44 | Zăvoi |
45 | Stăvilarului | |
46 | Aviației | |
47 | Cooperatorilor | |
48 | Scurtă | |
49 | Iazu' Morii | |
Zona Turnișor II | 50 | Ovăzului |
51 | Săcerătoarelor | |
52 | Trifoiului | |
53 | Grâului | |
Zona Țiglari | 54 | Ulmului |
55 | Faianței | |
56 | Zugravilor | |
57 | Zidarilor | |
58 | Fagului | |
Zona Gușterița Turnișor | 59 | Ana Ipătescu |
60 | Mălinului | |
61 | Octavian Niță |
Pentru cele 61 de străzi au fost adoptate studii de fezabilitate de către aleșii locali, studii potrivit cărora valoarea totală a lucrărilor de executat este de aproape 72 de milioane de lei. Este de așteptat ca în urma licitațiilor pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare, valoarea totală a lucrărilor să scadă.
Foto: Primăria municipiului Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Astrid Fodor , Gheorghe Șincai , Ana Ipătescu , Octavian Smighelschi , Banca Europeană , Primăriei Sibiu , Primăria Municipiului Sibiu , Zona Gușterița , Municipiului Sibiu , Ministerului Finanţelor Public , Zona Lazaret , Zona Lupeni , Pentru Sibiu , Zona Marmeladă , Zona Obor , Zona Piata Cluj , Zona Tilișca , Zona Turnișor , Zona Țiglari , Octavian Niță , Ion Pop Reteganu , Luchian Ștefan , Spătar Milescu , Zona Gușterița Turnișor , credit BERD , grad de îndatorare
Vizualizari: 2323
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Pastor Marginas
Acum 12 ore
Pastor Marginas
Acum 12 ore
Emil
Acum 13 ore
Pastor Marginas
Acum 13 ore
JFK