Vineri,
27.05.2022
Acum
0°C

Nevoia de comunicare, nevoia de înţelegere

Nevoia de comunicare, nevoia de înţelegere

Dacă credem (şi vom fi convinşi) că mişcarea din toamna aceasta a deschis calea normalităţii în demersul politic, consecinţa firească ar fi adoptarea unui nou mod de abordare a relaţiei dintre factorii raportului politic, adică între societate de o parte şi executanţiii puterii, delegată acestora, de altă parte.

Numai în această optică s-ar putea recupera pierderea de un sfert de secol, numai aşa se poate spera în depăşirea, într-un timp rezonabil,  a decalajului faţă de Europa dezvoltată. Între numeroşii factori care pot contribui la un astfel de demers se numără, la loc de frunte, comunicarea şi înţelegerea.

În concepţia părinţilor democraţiei s-a pornit de la ideea de bună credinţă. Aceasta presupune să se lucreze deschis, cu cărţile pe faţă. Aceasta mai presupune să se lucreze cinstit, cu respectarea valorilor, drepturilor şi intereselor societăţii. Aceasta mai însemnează o bună comunicare a  reprezentanţilor puterii cu societatea. Înafara secretelor de stat bine justificate, întregul set al actelor de guvernare, prin natura lor acte de ineteres public, trebuieşte adus la cunoştinţa opiniei publice. Un mare deficit al unor guvernări pretins democratice s-a manifestat tocmai în faptul că după preluarea puterii, executanţii acesteia s-au rupt de societate, au exercitat puterea pe cont propriu, în interese proprii, fetişizant, pe ascuns, prin inducere în eroare, prin manipulare. Este exact ce s-a petrecut la noi – cu rarissime excepţii - începând din 1989 încoace.

S-a dovedit, lucrul acesta este posibil cu atât mai lesnicios cu cât, societatea la rândul ei este mai puţin pregătită pentru o guvernare democratică; cu cât nu ştie ce să ceară de la conducători, prin ce mijloace să-şi impună voinţa. Faptul se verifică cu deosebire la societăţile subdezvoltate. Mai avem şi noi de învăţat. Este o condiţie esenţială pregătirea politică a societăţii, ridicarea ei la nivelul de la care să ştie, justificat şi argumentat, ce să comunice, ce să ceară conducătorilor, cum deopotrivă şi să-i urmărească în asumarea şi îndeplinirea sarcinilor.

La rândul său, de ambele părţi este nevoie de înţelegere. Este extrem de important ca cei care-şi asumă rolul de conducători să se priceapă să conducă. Să pătrundă esenţa fenomenelor social-politice, să le dea de căpătâi, să elaboreze strategii fezabile progresului şi dezvoltării pe perspective rezonabile şi cu efecte scontate. Trebuie să se ştie că a guverna nu-i de-a joaca. Aceasta atât de către guvernanţi cât şi deopotrivă, de cei ce-i trimit la guvernare. Răspunderea este pe măsură de ambele părţi.

De altă parte, pretenţiile societăţii trebuie să fie rezonabile. Societatea trebuie să ceară numai ceea ce se poate. Ea trebuie, în rândul de-ntâi, să înţeleagă raportul între necesităţi şi posibilităţi. Aş da un exemplu de acum. Se cer tot mai multe drepturi în ordinea consumului social. Unele, pe deplin justificate, altele mai puţin. Cum se vede, în parte s-ar putea satisface, dar, pe seama acumulării, a investiţiilor. Ori trebuie să se înţeleagă odată că dacă nu stimulăm acumularea fie şi cu preţul de pornire al unor contrângeri, nu avem şi nu vom vea de unde consuma decât din taxe, impozite şi împrumuturi. Ăsta este, se vede cât colo. un consum falimentar. Răspund, vor răspunde numai guvernanţii?

Aş dori să rezulte din cele mai sus scrise că dacă apreciem evenimentele din această toamnă ca deschizând porţile unui nou început, care ar aşeza relaţiile social-politice pe coordonatele unei posibile dezvoltări, al unui posibil progres, este de datoria noastră să-l întâmpinăm cu toată răspunderea, deopotrivă, conducători şi conduşi. Că pentru valorificarea acestui nou început este nevoie de cooperarea sincronă, sinceră, deschisă între societate şi factorul politic, bazată pe comunicare şi înţelegere; până la urmă, pe un consens bine chibzuit, fundat pe respect şi răspundere  de ambele părţi.

 

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus