Bilanțul victimelor tragediei din Colectiv a ajuns la 63 de persoane, după un rănit în incendiul din clubul Colectiv a pierdut, luni, lupta cu moartea, într-un spital din Marea Britanie, potrivit Mediafax.
Persoana decedată este un bărbat, care fusese transferat de la Spitalul Floreasca la o clinică din Marea Britanie, potrivit unor surse medicale, citate de romaniatv.net.
Un număr de 34 de răniți în incendiul de la clubul Colectiv mai sunt internați în spitalele din țară și din străinătate, dintre care 12 în București, a informat luni Ministerul Sănătății.
Unul dintre pacienții internați în spitalele din Capitală se află în stare critică. Până în prezent au fost externate 68 de persoane care au primit îngrijiri medicale în unitățile sanitare din țară.
În prezent, la Spitalul Bagdasar Arseni este internat un pacient, la fel ca și la Spitalele Elias și CC Iliescu, la Spitalul de Urgență din București — doi, la Spitalul Grigore Alexandrescu — trei, iar la Spitalul Militar Central — patru.
Un număr de 39 de persoane au fost transferate în unități sanitare din străinătate. În prezent, în spitalele din străinătate se află internați 22 de răniți în incendiul de la Colectiv, dintre care un cetățean german.
Astfel, în Austria, Israel și Germania sunt internate câte două persoane în stare stabilă. În Olanda și Marea Britanie sunt internate patru persoane în stare stabilă, iar în Belgia sunt internate opt persoane în stare stabilă.
De asemenea, alți patru pacienți au fost externați și se află în tratament în ambulatoriu în spitalele din străinătate.
Sursă: Agerpres
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: marea britanie , Spitalul Militar Central , Clubul Colectiv , În Olanda , Spitalul Floreasca , Ministerul Sănătății , bărbat decedat , Spitalele Elias , bilanțul victimelor , Spitalul Bagdasar Arseni , Spitalul Grigore Alexandrescu
Vizualizari: 926
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
Valentino Versace
Acum 13 ore
Cartea ne face bine..
Acum 13 ore
Emil
Acum 14 ore
Adrian
Acum 14 ore
Newman