Vineri,
19.04.2024
Ceata
Acum
3°C

Sărbători cu zăpadă la Arena Platoș Păltiniș

Sărbători cu zăpadă la Arena Platoș Păltiniș

Chiar dacă nu a nins, ”cu eforturi și cheltuieli considerabile”, după cum spun organizatorii, la complexul de schi și agrement Arena Platoș Păltiniș au fost deschise două dintre cele cinci pârtii pentru perioada de sărbători, deși majoritatea resorturilor din țară au anunțat deja că nu vor deschide în perioada următoare din cauza lipsei zăpezii.

Tunurile de zăpadă au funcționat la capacitate maximă în ultimele zile, când temperaturile au scăzut iar în acest moment, pârtia Arena funcționează la capacitate maximă, iar pârtia principală a complexului va fi deschisă complet în următoarele zile, imediat după amenajarea trasei de teleschi. Pârtia este utilizată și în acest moment de cei care urcă cu telescaunul.

„A fost un început de sezon foarte, foarte prost. Nu a nins aproape deloc iar temperaturile au fost neobișnuit de mari. Nu am pățit niciodată ca în această perioadă a anului să nu putem produce zăpadă. Întreaga echipă a lucrat însă la capacitate maximă și suntem mândri să putem oferi o zăpadă de calitate tuturor celor care doresc să vină la ski”, spune administratorul complexului - Ioana Chitea.

Școala de ski a complexului funcționează, de asemenea, la capacitate maximă. În perioada de pauză s-au făcut investiții atât în echipament cât și în condiții pentru începători. O nouă bandă cauciucată a fost montată pentru școala de ski, ceea ce face mult mai simplu și mai rapid procesul de învățare pentru cei care se urcă prima dată pe schiuri.

Revelion pe pârtie

Ca în fiecare an, Arena Platoș Păltiniș așteaptă noul an pe pârtie. Între orele 22:00 și 24:00 toți cei care doresc să întâmpine anul 2016 pe schiuri vor schia gratuit. La miezul nopții, pe pârtie va avea loc un adevărat spectacol, coborâri pe schiuri și plăci cu torțe si sărituri prin cercul de foc. Petrecerea va continua în noul Apres Ski al complexului, unul dublu ca dimensiuni față de cel din anii precedenți. De la miezul nopții, petrecerea se încinge în apreski unde vor mixa Meeloox din București și JLe din Sibiu. Afară vor fi aprinse din nou butoaiele de foc și se va petrece până la zorii zilei. Arena Platoș Păltiniș oferă transport pentru noaptea de Revelion. Skibus-ul va circula după următorul program:

31.12.2015:

Sibiu (ora 18:00) – Paltinis / Arena Platos (18:45)

Sibiu (ora 20:00) – Paltinis / Arena Platos (20:45)

Sibiu (ora 22:00) – Paltinis / Arena Platos (22:45)

01.01.2016:

Paltinis / Arena Platos (ora 00:30) – Sibiu (01:15)

Paltinis / Arena Platos (ora 02:00) – Sibiu (02:45)

Paltinis / Arena Platos (ora 04:00) – Sibiu (04:45)

Prețul unui bilet este de 25 de lei / cursă. Rezervările se fac exclusiv online, prin cumpărarea biletului și se pot face până în data de 31.12, la ora 15. Cei care nu își cumpără bilete în avans vor putea urca în limita locurilor disponibile. Mai multe informații despre transport se găsesc la adresa http://arenaplatos.ro/skibus.html.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

3 comentarii

Euroak

Acum 8 ani

Este luminata pîrtia de schi sau se schiaza gratuit pe intuneric?
Raspunde

hai-hui

Acum 8 ani

Pentru adevaratii iubitori ai muntelui va invit sa BOICOTATI Arena Platos, asta pentru ca aceiasi oameni se afla in spatele si a Red Bull Romaniacs, o actiune de distrugere a arealului montan! Enduro-ul NU are ce cauta in munti! E ilegal in Europa, la noi se permite doar fiindca autoritatile sunt corupte si nu aplica legea.
Raspunde

@@@@

Acum 8 ani

Craciun Fericit Turnului Sfatului ,comentatorilor si cititorilor!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus