Joi,
29.07.2021
Cer Senin
Acum
22°C

Peste 30 de jandarmi fac Revelionul în stradă

Peste 30 de jandarmi fac Revelionul în stradă

Peste 30 de jandarmi de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu, sprijiniți de echipe de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Brașov, asigură ordinea și siguranța publică pe durata Revelionului 2016.

Jandarmii vor fi prezenți în spațiul public cu scop preventiv pentru menținerea ordinii și siguranței publice și descurajarea comportamentelor necivilizate iar la nevoie pentru sesizările cetățenilor. Jandarmii vor supraveghea și temporiza, la nevoie, fluxul spectatorilor pentru evitarea aglomerației, a accidentelor și asigurarea reacției în caz de necesitate.

”Echipaje de intervenție și patrule de ordine publică în sistem integrat cu Poliția, vor fi prezente atât pe timp de zi cât și pe timpul nopții Anului Nou, în zonele aglomerate, precum și în locurile de comercializare a produselor specifice sărbătorilor de iarnă”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Sibiu.
Ca urmare a numărului mare de turiști prezenți în stațiunile montane în perioada sărbătorilor de iarnă,  Jandarmeria Montană își va intensifica acțiunile pe traseele turistice și în zonele unde este posibil să se producă evenimente, jandarmii fiind pregătiți să intervină în situații de urgență, pentru salvarea persoanelor aflate în dificultate, dar și în cazul constatării unor abateri de la normele legale.

Totodată, Jandarmeria Română desfășoară în această perioadă acțiuni pentru prevenirea și combaterea fenomenului contravențional și infracțional specific sărbătorilor iernii, prin monitorizarea respectării legislației referitoare la regimul materialelor pirotehnice.

Pentru a evita producerea de evenimente nedorite Jandarmeria Română face următoarele recomandări:

* persoanele care participă la evenimente să manifeste răbdare, să respecte indicațiile jandarmilor și să evite implicarea în conflicte de orice natură;

* în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială sau le este tulburată liniștea, cetățenii sunt rugați să solicite sprijin prin sistemul unic de urgență '112';

* în această perioadă, părinții sunt rugați să supravegheze cu atenție sporită copiii, pentru a preveni eventualele accidente survenite în urma folosiri obiectelor de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice;

* persoanele care vor alege să își petreacă timpul în stațiunile turistice montane să se informeze asupra stării vremii, itinerariului, a condițiilor climatice locale, starea de funcționare a mijloacelor de transport pe cablu — acolo unde acestea există;

* turiștii să aleagă traseele montane sau pârtiile de schi, în funcție de pregătirea fizică, tehnică și psihică a celui mai slab din grup;

* în caz de accident, să anunțe Jandarmeria Montană prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112, specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunță, ce s-a întâmplat și câte persoane au nevoie de ajutor

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus