În urma tragediei de la Colectiv de anul trecut, printre cei care și-au pierdut viața s-a aflat și fotograful Alexandru Chelba, iar pentru a arăta că nu au uitat de el, mai mulți prieteni au decis să organizeze o expoziție cu fotografiile semnate de el.
„Knocking on heaven’s doors” se numește expoziția și cuprinde fotografii care îi redau fidel spiritul, dedicația și pasiunea pentru fotografie, spun inițiatorii expoziției. Dorința acestora a fost aceea de a-i duce munca mai departe și să îl prezinte pe Alex celor care l-au iubit, dar si celor care nu au apucat să-l cunoască în timpul vieții sale, prin prisma unei selecții de 41 de fotografii alese dintre lucrările sale. „Sperăm că si el ar fi fost de acord cu alegerile noastre, cu atat mai mult cu cat în timpul vieţii nu a avut niciodata parte de o expoziţie, modestia si perfecţionismul său făcându-l sa refuze orice iniţiativă de acest gen”, mai spun organizatorii expoziției.
Printre cei care s-au ocupat de expoziție s-a numărat și vedeta de televiziune Cabral Ibacka care a scris despre aceată inițiativă pe blogul său personal. „Sibienii – dar și cei care vor fi în trecere prin Sibiu – vor putea admira 41 de fotografii semnate de Alexandru Chelba, omul care nu mai este cu noi din cauza tragediei #Colectiv. Și să precizez și asta: nu avem bani de la Stat pentru treaba asta, nu avem bani europeni, nici vreun finanțator ascuns… suntem un grup de prieteni de-ai lui Alex care am pus bani de la noi și am primit sprijin de la alți prieteni și cunoștințe pentru a duce mai departe și pentru a povesti despre fotograful și omul Alex Chelba. Pentru că merită!”, scria Cabral Ibacka. Expoziția va putea fi văzută până sâmbătă, 23 ianuarie, iar accesul este liber.



Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Alex Chelba , Alexandru Chelba , Cabral Ibacka
Vizualizari: 1172


Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Gogu
Acum 4 ore
Kokos
Acum 4 ore
@inu
Acum 4 ore
@cotete….
Acum 4 ore
5