Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
18°C

Infractorii Europei, pe www.eumostwanted.eu; România figurează cu doi urmăriți, printre care Gregorian Bivolaru

Infractorii Europei, pe www.eumostwanted.eu; România figurează cu doi urmăriți, printre care Gregorian Bivolaru

Autoritățile de aplicare a legii din Europa și EUROPOL au lansat vineri site-ul www.eumostwanted.eu, care ajută la depistarea celor mai căutați infractori ai Europei, anunță Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), potrivit Agerpres.

România apare pe acest portal cu doi urmăriți: Gregorian Bivolaru, pe numele căruia există un mandat de executare a șase ani de închisoare pentru act sexual cu un minor, și Robert Gîrleanu, cu cetățenie română și moldovenească, ce este căutat pentru omor și având de executat închisoare pe viață.

Site-ul are o aplicație care permite tuturor cetățenilor să ofere informații utile și este lansat de European Network of Fugitive Active Search Teams (ENFAST) — o rețea de polițiști din 28 de state membre ale Uniunii Europene specializată în localizarea și prinderea urmăriților internațional, cu sprijinul EUROPOL.

Vor fi oferite informații despre cei mai importanți infractori urmăriți internațional, atât condamnați, cât și suspectați că ar fi comis infracțiuni grave sau acte de terorism în Europa.

"Urmărind creșterea siguranței în spațiul comunitar, aceasta este prima inițiativă la nivel paneuropean de a întocmi o listă de most wanted, pe o platformă comună. (...) Disponibil în 17 limbi europene, conținutul site-ului va fi gestionat de echipele ENFAST din fiecare stat membru, iar administratorii vor insera informațiile referitoare la cei mai importanți infractori urmăriți internațional la solicitarea țării respective, primind în mod direct orice pistă referitoare la depistarea acestora", precizează IGPR.

Fiecare țară va publica un număr restrâns de persoane urmărite, care va fi în permanență ajustat, în funcție de priorități.

Sursă: Agerpres

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

gogu

Acum 8 ani

Faptul că Bivolaru se ascunde sau, mă rog, a primit azil politic în Suedia spune multe despre statele nordice, care practică turismul bahic (bărbații) și cel sexual (femeile) și care ne dau lecții de creștere și educare a copiilor...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus