Duminică,
23.01.2022
Innorat
Acum
-4°C

Încă o premieră la Polisano: caz de disecție aortică complexă tratat endovascular cu succes

Încă o premieră la Polisano: caz de disecție aortică complexă tratat endovascular cu succes

Un pacient în vârstă de 59 de ani, din Bucureşti, cu o disecţie aortică complexă de tip B, refuzat de majoritatea centrelor de specialitate din ţară, a fost tratat cu succes printr-un procedeu endovascular revoluţionar la Sibiu. Intervenţia a fost realizată pentru prima dată în lume de către echipa de specialişti Heart Team a Spitalului European Polisano Sibiu, cu participarea Prof. Dr. Sherif Sultan. Procedeul endovascular a constat în combinarea a două tehnici inovative ce nu au mai fost utilizate împreună niciodată până în prezent la tratamentul unui pacient cu această patologie gravă.

Pacientul a fost diagnosticat cu disecţie de aorta de tip B în luna iulie 2015. Această maladie extrem de gravă care se manifestă printr-un sindrom dureros important la nivelul toracelui, evoluează foarte repede, şansele la viaţă ale pacientului fiind extreme de scăzute. Timp de șase luni pacientul a fost consultat de mai mulţi medici, atât din România cât şi din străinătate, însă tratamentul chirurgical a fost exclus din cauza riscurilor ridicate de paralizie şi chiar deces.

“Peste tot ni s-a spus că astfel de inteventii se fac doar în străinătate, dar chiar şi acolo prognosticul de reuşită e foarte rezervat. La Polisano am găsit singurul doctor care a dorit să îl trateze pe soţul meu şi care ne-a dat foarte multă încredere că o să îl pună pe picioare.” a declarat Veronica Vasiliu, soţia pacientului.

Sheriff-Sultan,-Nicolae-Flroescu,-Victor-Costache---heart-team-2500px

Peste 200 de pacienţi cu disecţie de aorta de tip B sunt diagnosticaţi anual în România. Până în prezent nu s-au descoperit tratamente eficiente care să asigure speranţa la viaţă a acestora cu mai mult de un an. Prin această intervenţie realizată în premieră mondială la Spitalul European Polisano, rata de supravieţuire creşte semnificativ, fără risc de paralizie sau accident vascular cerebral.

Programul de endoprotezare aortică a Spitalului European Polisano a început în urmă cu mai bine de doi ani şi a devenit în scurt timp un centru de referinţă în chirurgia aortică, tratând cu succes pacienţi din toată ţară.

“Planul nostru strategic de dezvoltare ne-a permis să tratăm deja cu succes mai multe cazuri de disecţie aortică prin tratatment endovascular. Particularitatea acestui caz a fost prezenţa unei rupturi active a peretului aortic care ne-a permis să implementăm pentru prima oară în lume, două tehnologii endovasculare diferite în acelaşi timp: modulatorul de flux multistratificat şi stent graftul”, a declarat Conf. Dr. Victor Costache, directorul medical al Spitalului European Polisano şi şeful secţiei de Chirurgie cardiovasculară şi toracică.

Echipa medicală a fost formată din Conf. Dr. Victor Costache – directorul medical al Spitalului European Polisano şi şeful secţiei de Chirurgie cardiovasculară şi toracică, Dr. Nicolae Florescu – şeful secţiei de Cardiologie intervenţională, Dr. Mihai Chiloflischi – şeful secţiei de Anestezie Reanimare, Dr. Emma Ciobanu – chirurg cardiovascular. Acestora li s-au alăturat Prof. Univ. Dr. Sherif A H Sultan – vicepreşedintele Societăţii Mondiale de Chirurgie Vasculară şi Preşedinte al Institutului Vascular de Vest şi Dr. Niamh Hynes, medic primar chirurg din Irlanda.

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

2 comentarii

Gufi

Acum 5 ani

Foarte bine că există astfel de performanțe la Sibiu. Dar din păcate sunt accesibile doar celor care dispun de sume substanțiale de bani. Cu siguranță operația aceasta a costat undeva la 20.000 EUR, dacă nu cumva mai mult. Am un prieten operat deschis de disecție de aortă la Polisano și a trebuit să scoată din buzunar 40.000 EUR.
Raspunde

Matyas Andrei

Acum 5 ani

Pacat ca cel care a depus bazele acestui minunat sptale a murit .D-zeu sa odihneasca.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus