Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
15°C

Cele mai frumoase doamne și domnișoare se întrec pe schiuri și placӑ, la Bikini Race

Cele mai frumoase doamne și domnișoare se întrec pe schiuri și placӑ, la Bikini Race

În apropierea Zilei Femeii, în 6 Martie, cele mai frumoase doamne și domnișoare care nu se tem de schiuri sau placă și de răcoarea zăpezii vor oferi un spectacol memorabil pe pârtie la cea de-a patra ediție a concursului Bikini Race, cel mai așteptat concurs al sezonului. Primele trei ediții ale acestui concurs s-au numit Miss Bikini Arena Platoș Păltiniș, concursul împletind probele sportive cu cele tradiționale în concursurile de miss din întreaga lume. Cea de-a patra ediție a celui mai așteptat eveniment pe pârtiile complexului Arena Platoș Păltiniș devine puțin mai sportivă. Raportul probelor din concurs va înclina de această dată spre cele pe schiuri sau pe placă, mai degrabă decât pe cele desfășurate doar în clăpari. Anul trecut, peste 20 de concurente au trecut prin diferite probe de frumusețe și îndemânare specifice sporturilor de iarnă, inclusiv prin proba de pornire a unui snowmobil, de departe cea mai dificilă probă a concursului.

Concursul va fi compus din trei probe anul acesta. Fiecare concurentă va trebui să treacă printr-o probă de slalom, ski sau snowboard, contracronometru. Apoi, concurentele vor defila pe banda rulantă a școlii de ski, urmând să arunce la coș cu cele trei mingi de baschet amplasate pe traseu. Ultima probă este parcurgerea unui traseu aplicativ, o probă unde se va puncta și timpul obținut de fiecare concurentă dar și impresia artistică. Pe traseu vor fi amplasate mai multe elemente sau obstacole.

Premiile sunt extrem de consistente. Câștigătoarea Bikini Race va pleca acasă cu o invitație la festivalul Electric Castle și un voucher în valoare de 1000 de lei la magazinul Hervis. Locurile 2 și 3 primesc, de asemenea, invitații la Electric Castle și vouchere Hervis în valoare de 500, respectiv 250 de lei.

Înscrierea la concurs este gratuită iar doritoarele se pot înscrie în avans folosind acest formular: https://docs.google.com/forms/d/1JONdhPA97XcAGtoe98IRFccr3kU49mVK-jb5zVQ_uzQ/viewform

În ziua concursului, înscrierile vor avea loc între orele 9:30 și 11:30, concursul fiind programat să înceapă la ora 12. Amfitrionul Bikini Race va fi Cosmin Tudoran.

foto: hila.ro

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Adrian Stoinea

de Adrian Stoinea

Sport
Telefon:
0764 614 986

Comentarii

1 comentarii

curios

Acum 8 ani

Oare doamna Johannis nu practică sporturi de iarnă?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus