Doi sibieni, cel mai probabil angajați ai Căilor Ferate, au decis să devină stăpâni pe locurile de parcare destinate persoanelor cu handicap din fața Gării Sibiu.
Astfel, cei doi și-au rezervat ilegal cele două locuri destinate persoanelor cu dizabilități, lipind pe indicator o foaie de hârtie și folosind fără drept sigla Municipiului Sibiu și denumirea Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public.
Primăria Sibiu a anunțat Poliția Locală Sibiu și cei doi urmează să fie sancționați.
”Am trimis numerele de înmatriculare la Poliția Sibiu și în funcție de încadrarea legală cei doi vor fi sancționați. Trebuie văzut dacă mașinile sunt înmatriculate pe firmă sau persoană fizică și în funcție de datele obținute vom putea ști un cuantum al amenzii”, a declarat Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu.Municipalitatea sibiană reamintește faptul că parcarea pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități se poate face doar cu un abonament special, eliberat gratuit persoanelor în cauză, iar celelalte locuri de parcare pot fi ocupate în baza unui abonament de parcare sau prin achiziționarea unui tichet: http://spadpp.sibiu.ro/parcari/detaliu/14
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Primăria Sibiu , locuri de muncă , parcare , Munții Făgăraș , Serviciului Public , politia sibiu , Primăriei Sibiu , Poliția Locală Sibiu , Mirela Gligore , Municipiului Sibiu , Muzeul Căilor Ferate Române , Handicap Cisnădie , Domeniului Public , Pentru Sibiu , tren cfr calatori , Gării Sibiu , nesimtiri , culmea nesimtirii , angajati cf
Vizualizari: 4133
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Român
Acum 1 oră
Corbul
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Emil
Acum 2 ore
Un cititor