Sâmbătă,
16.08.2025
Partial Noros
Acum
31°C

Plata apei, după consumul fiecăruia. Propunere UNPR respinsă de toată lumea

Plata apei, după consumul fiecăruia. Propunere UNPR respinsă de toată lumea

Deputatul UNPR de Sibiu, Iacob Pușcaș, a semnat la începutul acestui an un proiect de lege formulat de colegii săi, prin care românii ar urma să plătească factura de apă, în funcție de cât consumă. În plus, societățile de apă și canalizare ar urma să plătească și contoarele individuale. Ideea are la bază ce se întâmplă de obicei în blocurile vechi, unde pierderile din rețea sunt achitate de toți locatarii. ”Având în vedere numeroasele reclamații ale cetățenilor referitoare la contorizarea incorectă a consumului de apă din locuințe, în special în apartamente, se impune trecerea la branșarea și contorizarea individuală. Peste tot în lumea civilizată, utilizatorii plătesc ceea ce consumă efectiv, în timp ce românii sunt obligați adesea să plătească dublul cantității înregistrate de contorul general al blocului. Astfel, se include la plată nu numai cantitatea de apă neconsumată efectiv în locuință, cât și evacuarea acesteia prin serviciul de canalizare. Prin branșarea și contorizarea individuală se asigură facturarea corectă, se evită plata evacuării a ceea ce cetățeanul nu a consumat, dar se evită și furtul de către locatarii de rea credință care fac modificări ce permit consumul fără trecerea prin contorul din domiciliu”, scrie în expunerea de motive a proiectului de lege.

Societatea plătește tot

Proiectul de lege prevede ca societățile de apă și canalizare ”să execute și să echipeze cu contoare branșamentele individuale ale utilizatorilor în termenele stabilite de consiliile locale în conformitate cu prevederile legale, dar nu mai târziu de doi ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi”. Totodată, ”contravaloarea branșamentelor individuale, montajul și prețul contoarelor se suportă de către operatori în limita fondurilor cu această destinație prevăzute în bugetele locale sau ale asociațiilor de dezvoltare comunitară”, scrie în proiectul semnat de UNPR-iști.

”Contravine total legii”

Ideea este respinsă din capul locului de reprezentanții Apă Canal Sibiu. ”Este un demers pe care nici nu-l poți comenta. Contravine total legii în viitoare, precum și regulamentului nostru de funcționare. Sunt mai multe chestiuni care țin de cadrul juridic. De exemplu, vorbim de limita de proprietate. Aici nu mai este definită limita de proprietate, unde se termină rețeaua publică. Acum, rețeaua de publică se încheie la contor. Dacă-l muți și îl pui în casă, muți domeniul public în bloc, ori chestia asta nu se poate face. Astfel de demersuri au mai fost și probabil vor mai fi. Important este să se respecte ceea ce este acum. Noi avem facturare individuală în municipiu, se poate face, dar într-un cadru legal, în care nu mutăm limita de proprietate a rețelei în locuința utilizatorului”, spune Thomas Roth, purtătorul de cuvânt al SC Apă Canal Sibiu.

”Va fi jale”

Nici administratorii asociațiilor de locatari nu sunt încântați de idee. Noua lege ar contravine definiției asociației de locatari. ”Colectarea merge prin Asociația de Locatari. Nu știu dacă se poate. Poate doar dacă se anulează Legea 230, care prevede înființarea și funcționarea asociațiilor de proprietar. Dar ar fi o mare aiureală, pentru că atunci și Apă Canal ar trebui să-și asume pierderile, lucru care nu cred eu că ei sunt dispuși să facă. Ei se ocupă de apă, de distribuție, dar banii îi colectează în mod organizat. Nu știu, om vedea, dar cel puțin la nivel de București va fi jale dacă se face așa ceva, vă dați seama. Asociația nu înseamnă numai apă, reparații la imobile, acum fiecare cum își face treaba, înseamnă gospodărire”, a explicat situația Ioan Bereș, administrator al unei asociații de locatari din Sibiu.

Proiectul de lege se află acum la Comisia Juridică a Camerei Deputaților pentru avizare.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Anonymus

Acum 9 ani

este corect ca omul particular sa nu plateasca pierderile de pe retea ale furnizorului de apa pana la contor. Contorul insa ar trebui sa fie al Apa-Canal asa cum este in toate cazurile la curent si gaz iar bransarea pana la contor sa tina de apa-canal (la cei care stau la case) si pana la contorul mare pe scara in cazul blocurilor. De acolo pana la fiecare apartament tine de locatarii blocului respectiv si ei sunt raspunzatori pentru pierderile de la contorul principal al scarii pana la contorul individual al apartamentului. Doar nu o sa plateasca Apa-Canal pentru o teava sparta la etajul x pentru ca a fost de proasta calitate si cel care a construit blocul si-a batut joc de bransament. Cat despre apa de canal, este normal sa platesti atat cat este si consumul, aceasi cantitate sa fie la canal dar sa nu se adauge apa de ploaie care se baga acum in facturi pentru ca aia de fapt ajuta si mai spala din conducte si de ce trebuie suportata de client ca doar este apa de la Dumnezeu... Deci daca tot se vrea un proiect de lege pe aceasta tema atunci sa scoata apa de ploaie sa sa reglementeze cum am descris eu frumos modul de contorizare si pierderile din retea.
Raspunde

Ion Popescu

Acum 9 ani

Sibiul, pe zi ce trece ramane in urma fata de alte orase din tara. Ce ”Contravine total legii” ? Daca nu stiti ce cititi adresati-va persoanelor de specialitate. La ce lege se face aluzie la 230 ? Apoi stimati domni de la Apa-Canal si Anonymus, legea 230, la art. 39 al. 2 spune altceva; ,,(2) Cheltuielile pe consumuri individuale se repartizeaza în functie de indexul contoarelor individuale ". Aceste contoare pot fi modelul ce deja a fost montat in multe asociatii de proprietari, contoare cu citire radio, contoare a caror intretinere si verivicare obligatoriu trebuie sa sefaca pe cheltuiala furnizorului din moment ce acestea se vor preda acestuia asa cum este la gaz si curent . Solutia de montaj pe orizontala ori verticala se face de la caz la caz de catre proiectant. Este greu sa fim civilizati si corecti ? Ce ”Va fi jale” ca administratorii isi pierd din atributii ?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus