Salvamontistul sibian Lucian Kieltsch și labradorul său, Gan, au obținut primul ”brevet național unitate canină de intervenție la avalanșă” în județul Sibiu. Brevetul a fost primit în urma unui stagiu de formare organizat timp de mai multe zile în masivul Făgăraș, la cabana Capra.
”După nouă zile de muncă intensă, frig, umezeală, multe ore de dat la lopată, avalanșe în direct la fața locului, durere, sânge, multă dăruire și încăpățânare de a reuși din partea fiecărui candidat și după un examen ale cărui rigori au scos în evidență calitățile echipajelor, cursul s-a încheiat cu brevetarea tuturor celor șase echipaje participante, intrând astfel în rândul echipajelor canine de intervenție specială la avalanșă din România”, povestește Lucian Kieltsch, instructor al Școlii naționale de salvamont și paramedic SMURD. Gan, labradorul negru de trei ani, este antrenat și pentru căutarea victimelor la suprafață. Până săptămâna trecută, în România mai erau atestați și operaționali pentru salvarea din avalanșe doar doi câini – unul din Argeș și cel de-al doilea, din Caraș Severin.
”Activitatea de pregătire în sezonul de iarnă a echipajului canin se va desfășura în perioada următoare în zona Bâlea Lac, cu sprijinul Asociației Salvatorilor Montani din Sibiu”, Lucian Kieltsch

Foto: Lucian Kieltsch
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2772


Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Sile Corcodel
Acum 2 ore
Newman
Acum 2 ore
Newman
Acum 3 ore
Sibian
Acum 3 ore
Un sibian vero