Până în 15 aprilie, artiștii și companiile, directorii de festivaluri, producătorii și finanțatorii din sectorul artelor spectacolului se pot înscrie la cea de-a XX-a ediție a Bursei de Spectacole de la Sibiu, care se va desfășura în perioada 13-18 iunie 2016.
Perioada de înscriere se împarte în două sesiuni, iar cei interesați să își prezinte activitatea în fața publicului avizat, să stabilească noi conexiuni profesionale cu participanții din România sau din alte locuri ale lumii, se pot pot înregistra completând aplicația disponibilă pe site-ul Bursei, www.sibiuartsmarket.ro. La eveniment se pot înscrie atât persoanele care au disponibilitatea de a participa activ, la Sibiu, pentru un dialog cu participanții, cât și persoanele care doresc doar promovare în catalog și online, conform celortrei pachete puse la dispoziție, în perioadele de înscriere. Astfel, pentru prima sesiune de înscrieri termenul limită este 15 martie 2016, iar pentru a doua sesiune termenul limită este 15 aprilie 2016.
Anul acesta, organizatorii pun la dispoziția celor interesați să se înregistreze un ghid special conceput pentru a-i sprijini în completarea corectă a aplicației. De asemenea, ghidul oferă recomandări care să ajute participanții să se promoveze într-un mod profesionist, într-un cadru al dialogului internațional. Pe durata celor 6 zile, în cadrul Bursei, se desfășoară numeroase evenimente care au rolul de a iniția un dialog între participanți, oferind puncte de plecare pentru colaborări și proiecte comune între artiștii locali și operatorii culturali internaționali. „Bursa stabilește un cadru propice de informare și un spațiu de conexiuni, întâlniri și împărtășire a opiniilor. Lista foarte mare a invitaților din festival care include directori artistici, programatori, manageri și alți profesioniști din scena culturală din întreaga lume, a facilitat găsirea unor contacte productive și promisiuni pe termen lung. Pentru mine platforma a fost bogată și inspirațională”, spunea Katherina Vasiliadis, producător/relații internaționale, Machol Shalem Dance House din Israel.
Conferințe, ateliere și sesiuni interactive În programul Bursei de Spectacole de la Sibiu sunt incluse diferite activități, toate concepute astfel încât partcipanții să fie constant în dialog. În cadrul conferințelor sunt dezbătute subiecte actuale din sectoarele culturale și industriile creative, prezentându-se constant oportunități de colaborare. Pe de altă parte, atelierele pun accentul pe împărtășirea experiențelor și învățarea continuă. Alături de noile evenimente specifice fiecărei ediții și adaptate realităților culturale naționale și internaționale, se vor regăsi în program conferințele, atelierele și întâlnirile de succes din edițiile precedente.
Activitățile de socializare din prima zi a Bursei de Spectacole se desfășoară într-un spațiu turistic pitoresc, unde participanții descoperă peisaje locale și mâncăruri tradiționale românești, stabilind în același timp conexiuni și parteneriate într-un mediu prietenos, informal.
„Managers dialogue and projects” este cel mai nou eveniment al Bursei și se axează pe aspectele organizatorice ale unui festival de muzică, teatru sau film, aducând în discuție crearea, menținerea și educarea publicului, conceperea programului, surse de finanțare și parteneriate, adresându-se tinerilor care lucrează în organizarea unui festival sau care doresc să pună bazele unui festival în viitor, personalului din instituțiile culturale sau orice persoană dornică să afle mai multe despre organizarea unui festival. Și atelierul „Meetings and classes with great choreoraphers” continuă seria întâlnirilor cu coregrafi de renume internațional. În 2015, în cadrul sesiunilor interactive, Amir Kolben, Barak Marshall, Jin Xing, Brenda Angiel și Silvia Macrea au împărtășit cu cei interesați metodele lor de lucru și tehnicile folosite.
Bursa de Spectacole de la Sibiu este o structură asociată a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (10-19 iunie 2016), cel mai complex festival anual de artele spectacolului din România.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Festivalului Internaţional , Barak Marshall , Silvia Macrea , Katherina Vasiliadis , Jin Xing , Amir Kolben , Machol Shalem Dance House , Brenda Angiel Aerial Dance Com
Vizualizari: 822
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Dragan Cristina
Acum 1 oră
Emil
Acum 2 ore
Hermannstädter
Acum 2 ore
Valentino Versace
Acum 2 ore
John