Luni,
18.08.2025
Parțial Noros
Acum
19°C

Bilanţ DNA: Există vulnerabilităţi majore care pun în pericol funcţionarea societăţii. Kovesi: Este cel mai mare număr de demnitari investigaţi de DNA într-un an

Bilanţ DNA: Există vulnerabilităţi majore care pun în pericol funcţionarea societăţii. Kovesi: Este cel mai mare număr de demnitari investigaţi de DNA într-un an

Există vulnerabilităţi care pun în pericol buna funcţionare a societăţii şi o corupţie generalizată în domeniul achiziţiilor publice, a declarat procurolul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, la bilanţul instituţiei, eveniment la care participă preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş, potrivit Mediafax.

În anul 2015, au fost trimişi în judecată peste 1.250 de inculpaţi pentru fapte de corupţie la nivel înalt şi mediu, dar şi de cinci ori mai mulţi miniştri şi parlamentari decât în 2014: un prim ministru, cinci miniştri, 16 deputaţi şi cinci senatori, în total ajungându-se la peste 11.000 de dosare.

'Este cel mai mare număr de demnitari investigaţi de DNA într-un an. Am instituit măsuri asiguratorii de aproape jumătate de miliard de euro. Dosarele aflate în lucru ne arată, însă, că nu am prins toţi corupţii. Rezultatele noastre demonstrează că există vulnerabilităţi majore care pun în pericol buna funcţionare a societăţii. Există sectoare în domeniul achiziţiilor publice în care corupţia este generalizată. De multe ori, atribuirea contractelor sau plăţile aferente contractelor sunt condiţionate de primirea unor sume de bani mascate prin înţelegeri frauduloase sau contracte fictive", a declarat Laura Codruţa Kovesi, procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Aceasta a mai afirmat că în momentul de faţă corupţia se reflectă în calitatea şi preţul serviciilor de care beneficiază românii.

"Peste 100 de primari şi preşedinţi de consilii judeţene au fost trimişi în judecată. O treime din preşedinţii de consilii judeţene ai României sunt trimişi în judecată. Cu siguranţă este rezultatul unei modalităţi netransparente de folosire a bugetului public. Cât timp planificarea unei achiziţii publice nu va fi transparentă se va folosi bugetul pentru achiziţii supraevaluate. În continuare se vor folosi banii cetăţenilor pentru achiziţii de aparatură medicală scumpă de la firme de apartament în timp ce spitalele nu pot asigura minime condiţii pentru pacienţi. Cât timp se poate decide discreţionar ordinea efectuării plăţilor, vor fi în continuare funcţionari care vor primi mită pentru a favoriza anumite firme", a mai declarat Laura Codruţa Kovesi.

Bilanţul instituţiei arată că activitatea judiciară a DNA s-a realizat de 33 de procurori care au avut peste 14.700 de participări în şedinţele de judecată. Instanţele au condamnat definitiv 970 de inculpaţi trimişi în judecată de DNA, iar instituţia a trimis peste 110 cereri de comisii rogatorii internaţionale către autorităţile judiciare străine pentru administrare de probe sau identificarea de bunuri.

Procurorul şef al DNA a anunţat, la prezentarea bilanţului pe anul 2015 al instituţiei, că în dosarele trimise în judecată banii daţi drept mită au fost de 431 milioane euro, în timp ce statul român are de recuperat aproape 200 de milioane de euro din hotărâri definitive.

"În dosarele trimise în judecată banii daţi mită au fost de 431 milioane euro. O sumă comparabilă cu bugetul prevăzut pentru cofinanţarea programului de autostrăzi pentru anii 2016, 2017 şi 2018", a anunţat procurorul şef al DNA la prezentarea bilanţului instituţiei.

De asemenea, Laura Codruţa Kovesi a declarat că au fost instituite măsuri asiguratorii de aproape jumătate de miliard de euro şi că "în dosarele DNA în care s-au pronunţat hotărâri definitive în anul 2015 statul român are de recuperat aproape 200 milioane euro".

Tocmai din acest motiv, conducererea DNA cere ca eliberarea condiţionată să se poată face doar dacă prejudiciul a fost recuperat în dosar.

"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reperul de jurisprudenţă în funcţie de care ne orientăm practica. Unii sunt eliberaţi condiţionat fără a recupera prejudiciul sau folosind tertipuri administrative. Deşi dispoziţiile codului penal care au intrat în vigoare de 2 ani prevăd că liberarea condiţionată poate fi acordată numai dacă s-a recuperat prejudiciul, practica judiciară este neunitară. Am solicitat promovarea unui recurs în interesul legii pentru ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să decidă", a mai declarat Laura Codruţa Kovesi.

Sursă: Mediafax

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

3 comentarii

B.Utoru

Acum 9 ani

N-ai nicio credibilitate, tanti! Faci şi spui doar ce vor americanii. Cred că nici nu eşti un om real, ci un robot cu cheiţă.
Raspunde

sibian

Acum 9 ani

asa si? ati recuperat ceva bani? ca vad ca toti hotii raman cu banii si fac ceva puscarie de ochii lumii. ca daca sunt condamnati da bine in raportul mcv. unii fura fara rusine, ii tine statul in puscarie cu peste 2000 de lei lunar cheltuieli si apoi nu se recupereaza prejudiciul. si in timp ce statul cheltuie 2000 de lei pentru un hot inchis, copilul meu primeste 84 de lei alocatie. ce a patit ariton in urma acestui scandal? http://www.oradesibiu.ro/2010/09/03/scandalul-petrom-ii-atarna-de-gat-ministrului-ion-ariton/ ati jucat handbal cu ariton d-a kovesi?
Raspunde

Anonymus

Acum 9 ani

ptaf in ochi pentru prosti. pana nu va fi o lege clara care sa spuna ca se confisca toata averea celor acuzati definitiv si a neamurilor pana ala gradul 3-4 nu se va dace ordine in tara asta. Ia sa vezi atunci cum daca esti neam cu unul de genul te duci tu singur si il reclami ca face prostii ca sa nu ramai si tu pe drumuri...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus