Primul contract pentru modernizarea cartierului Hipodrom II, programată pentru anul în curs, a fost semnat de administrația locală cu firma medieșeană SC BMT Trans Construct SRL. Contractul în valoare de aproape 680.000 de lei, fără TVA, prevede ”lucrări de modernizare a carosabilului și a trotuarelor, amenajarea unor guri de scurgere a apelor pluviale, modernizarea iluminatului public și instalarea tubulaturii subterane pentru coborârea cablajului metropolitan”, se arată într-un comunicat al Primăriei Sibiu “Acesta este primul dintre cele trei contracte de lucrări care vor schimba în bine funcționalitatea și aspectul cartierului Hipodrom II. Ordinul de începere a lucrărilor pe Aleea Haiducului îl vom emite până la sfârșitul lunii martie”, spune Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului, potrivit sursei citate. Termenul de realizare a lucrărilor este de trei luni de la semnare.
Celelalte trei străzi contractate de Primărie sunt Ciocanului, Albert Einstein și Dinamului. Firma angajată este SC Drumuri și Poduri SA, valoarea lucrărilor fiind de 350.000 de lei. Vor fi efectuate lucrări de modernizare a carosabilului și a trotuarelor pe toate cele trei străzi. ”Pe străzile Ciocanului și A. Einstein vor fi reabilitate și rețelele de apă și canalizare. Chiar dacă este vorba de trei artere scurte, modernizarea acestora este importantă în contextul lucrărilor de reabilitare a străzii Strungului care va începe de săptămâna viitoare, cele trei fiind perpendiculare pe aceasta”, se mai arată în comunicatul Primăriei Sibiu.
Foto Arhiva TS
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Astrid Fodor , Foto Arhivă , Albert Einstein , Primăriei Sibiu , Aleea Haiducului , Trans Construct
Vizualizari: 1444
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Alex
Acum 9 ore
Borat Sagdiyev
Acum 9 ore
Sibianul turmentat
Acum 10 ore
Mika
Acum 10 ore
Kokos