Începând de săptămâna aceasta, din data de 16 martie, intră în vigoare în România legea care interzice fumatul în spațiile publice. Patronii de cafenele și cluburi spun că sunt pregătiți, însă nu este încă foarte clar cine și cum va aplica amenzi.
”Așteptăm normele care încă nu s-au publicat, dar cu siguranță că vom lua scrumierele de pe masă, vom afișa clar că este local de nefumători, cum presupun că vor fi toate, și vom amenaja un spațiu pentru fumat afară, la intrare. Vom închiria unul sau doi metri pătrați unde vom pune o masă înaltă cu o scrumieră, unde cine vrea poate să fumeze. Personal nu cred că vor scădea încasările sau numărul celor care ies în oraș, vor trebui doar să se acomodeze la noile reguli”, a declarat Radu Coica, patron de cafenea și restaurant în Piața Mică.Patronii de localuri spun că se așteaptă și la multe controale, mai ales în prima perioadă după 16 martie. ”Noi deja am scos scrumierele de pe mese și am afișat la intrare că fumatul este interzis. Probabil o să suplimentăm afișele acestea, să vadă clientul din toate colțurile locației. Sper să nu fim nevoiți să stăm cu ochii pe ei cu bodyguarzii, cum își aprind țigara să-i atenționăm. Nu vă imaginați că vom avea reacții intense, dar pentru a evita eventuale amenzi, vom supraveghea cu atenție spațiul și vom ruga pe oricine vrea să fumeze să iasă afară. La intrare am comandat câteva scrumiere înaltă. Clienții noștri, în proporție de 50% aș spune eu, sunt obișnuiți că dacă vor să fumeze trebuie să iasă afară. Pe de altă parte eu sunt sigur că vor fi controale destul de dese, cel puțin la început, pentru a face legea să fie respectată”, a declarat Adrian Voicu, patronul clubului Premier. Cât privește instituțiile abilitate să aplice amenzi și să verifice respectarea legii, lucrurile nu sunt încă sută la sută clare. Cu o săptămână înainte de intrarea în vigoare a legii nimeni nu primise normele de aplicare și specificațiile necesare.
”Până la această dată noi nu am primit nicio înștiințare referitoare la această lege sau atribuțiile noastre în impunerea ei”, a declarat vineri Luciana Balteș, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu. De partea cealaltă, angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență spun că sigur vor putea face controale și aplica amenzi. „Reprezentanții ISU au împuternicirea sau dreptul de a aplica sancțiuni pe legea 349”, a declarat cpt. Bianca Săbău.Cu siguranță, controale și amenzi pe această linie vom avea și de la Oficiul pentru Protecția Consumatorului Sibiu. ”Tematică națională pe acest subiect încă nu am primit. Mai sunt câteva zile până la intrarea în vigoare a legii, de când vom putea face controale”, au declarat reprezentanții OPC Sibiu. Am întrebat la OPC și cine se face vinovat, deci va primi amendă, în situația în care un client începe să fumeze în incinta unui local. ”Atâta timp cât operatorul economic permite și pune la dispoziția consumatorilor posibilitatea de a fuma, adică scrumiere, și nu și-a luat toate măsurile necesare pentru a respecta legea, poate fi tras la răspundere atât consumatorul cât și operatorul economic”, a declarat Bianca Iuga, comisar pentru Protecția Consumatorului Sibiu. Conform legii, fumatul este interzis în "orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent". Nerespectarea prevederilor de către persoanele fizice se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 lei la 500 lei, iar nerespectarea de către persoanele juridice a prevederilor legii se sancţionează cu amendă contravenţională de 5.000 lei la prima abatere, cu amendă contravenţională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la suspendarea activităţii, la a doua abatere.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Piața Mică , Bianca Iuga , Bianca Săbău , Luciana Balteș , Protecția Consumatorului Sibiu , Radu Coică , Adrian Voicu
Vizualizari: 3425
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Nelutu O
Acum 8 ore
Noi noi
Acum 10 ore
Eu
Acum 10 ore
Q
Acum 10 ore
Q