Actualizare
O studentă româncă se afla printre cele 14 persoane care au murit în Spania, după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat, duminică, în apropierea localităţii Freginals, informează Ministerului Afacerilor Externe (MAE). Românca avea 24 de ani şi era din Iaşi, iar din luna februarie urma un stagiu de studiu Erasmus la Universitatea din Barcelona, informează Agerpres.
Știre inițială
Cel puțin 14 persoane au murit după ce un autocar cu studenți Erasmus, de diverse naționalități, s-a răsturnat și s-a ciocnit cu un alt vehicul pe o autostradă în nord-estul Spaniei, potrivit DPA și EFE, citate de Agerpres.
Accidentul s-a produs la primele ore ale dimineții în apropiere de orașul-port Tarragona. La bordul autocarului se aflau 56 de studenți Erasmus de diverse naționalități care se întorceau de la un festival din Valencia. Mai mulți pasageri au fost,de asemenea, răniți, unii fiind în stare critică.
Potrivit publicației El Mundo, din primele informații se pare că studenții din autocar proveneau din Elveția, Norvegia, Marea Britanie, Turcia, Ucraina, dar și din Barcelona. Postul TV3 a relatat că șoferul autocarului a pierdut controlul volanului. Autocarul s-a izbit apoi de zona mediană, s-a răsturnat și s-a ciocnit cu un autovehicul de pe sens opus.
Sursă: Agerpres
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: marea britanie , El Mundo
Vizualizari: 1570
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Elias
Acum 7 ore
Emil
Acum 8 ore
McD
Acum 8 ore
Dan
Acum 8 ore
Medic strain