O nouă intervenţie chirurgicală laparoscopică importantă a avut loc, astăzi, la Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Prof.univ.dr. Dan Sabău, medicul şef al Secţiei Clinice Chirurgie II, a extirpat un chist splenic la un copil de 11 ani. Premiera a fost dată de faptul că este pentru prima oară când se realizează o intervenție laparoscopică pentru extirparea unui chist splenic seros, la un copil.
Reputatul chirurg sibian a fost asistat de o echipă formată din patru medici rezidenți, aflați în plin proces de formare profesională.
“Intervenția pe care am efectuat-o este una nouă în peisajul chirurgical pediatric românesc și nu numai românesc. De această dată a fost vorba despre un chist splenic seros extrem de voluminos, de peste 7 cm, ceea ce înseamnă foarte mult pentru abdomenul unui copil de 11 ani și de treizeci și ceva de kilograme și pentru genul acesta de afecțiuni, prin comparație cu un adult, însemnând cam același lucru cu un chist de peste 20 de cm. Operația a fost efectuată de această dată în cadrul SCJU Sibiu, întrucât vârsta de 11 ani înseamnă un copil care se apropie de adolescență și care intră cumva în sfera de interes a chirurgiei generale pentru adulți”, explică Prof.univ.dr. Dan Sabău.De la o banală durere abdominală, la operație
R., un băiat de 11 ani, a început să acuze probleme de sănătate în urmă cu circa 3 săptămâni, când s-a plâns părinților de dureri abdominale repetate. Inițial atât el cât și familia au crezut că este vorba despre o simplă problemă datorată efortului dar, întrucât problemele persistau, au apelat la medic. Inițial, copilul a fost internat în cadrul Spitalului de Pediatrie din Sibiu unde i s-au efectuat investigații amănunțite și a fost diagnosticat cu chist hidatic.
„Este foarte greu când primești un astfel de diagnostic. În momentul în care am aflat că are ditamai chistul a fost groaznic pentru că nu știam de ce natură este, ce-o să se întâmple, ce urmează. Am luat decizia să apelăm la domnul profesor Sabău întrucât știam că efectuează astfel de intervenții chirurgicale și că este renumit în astfel de proceduri. Dumnealui ne-a primit și după o perioadă de două săptămâni de așteptare în care s-a confirmat că este un chist splenic am decis să nu mai așteptăm și să-l operăm, ca să nu mai crească chistul. Am ales varianta laparoscopică întrucât este mai ușor de suportat de copil, iar recuperarea este mai rapidă. Acum băiatul meu se află în recuperare, sperăm să fie bine și-i mulțumim dlui profesor Sabău și întregii sale echipe pentru ceea ce a făcut pentru noi”, povesteşte mama copilului.Operaţia a durat sub o oră și a decurs conform planului, fără complicații. În momentul de față băiatul se află în recuperare în cadrul secției ATI a SCJU Sibiu, sub atenta supraveghere a personalului medical și, cel mai probabil, va fi externat în prima parte a săptămânii viitoare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Urgență Sibiu , Secţiei Clinice Chirurgie , Spitalului Clinic Județean , Dan Sabău , Prof.univ.dr. Dan Sabău. , intervenţie chirurgicală lapar
Vizualizari: 2061
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Ron
Acum 10 ore
Mișu Mare
Acum 11 ore
Newman
Acum 11 ore
Emil
Acum 12 ore
Xxx