Mitropolitul Ardealului Laurențiu Streza a anunțat că joi, în toate bisericile ortodoxe din Transilvania preoții se vor ruga pentru victimele atentatelor de la Bruxelles. Miercuri seara s-a ținut un moment de reculegere într-o biserică din municipiul Sibiu, unde Mitropolitul Ardealului a conferențiat despre Postul Paștelui. Mitropolitul Ardealului le-a spus credincioșilor că „și noi ne aflăm în același pericol" cu restul lumii unde au avut loc atentate teroriste, el adăugând că autorii acestor crime „nu au niciun Dumnezeu", pentru că „nu există un Dumnezeu care să omoare".
„Vreau să ne exprimăm în mod liturgic compasiunea față de tragedia de la Bruxelles. Întâi de toate, indiferent ce se întâmplă, unde se întâmplă, dacă se pierd vieți, cu atât mai mult mai multe vieți, e o durere pentru toată lumea. În momentul în care lucrul acesta se face printr-un atentat, (...) acei oameni, ei nu în numele lui Dumnezeu, nu există un Dumnezeu care să omoare. Nu știu ce Dumnezeu au ei. Ei nu au un Dumnezeu", a declarat Mitropolitul Ardealului, potrivit Agerpres.Mitropolitul Laurențiu Streza a anunțat că joi, zi de doliu național în România, în toate bisericile din Mitropolia Ardealului vor fi pomeniți cei decedați în atentatele de la Bruxelles.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Mitropolia Ardealului , Mitropolitul Laurențiu Streza , Postul Paştelui , Mitropolitul Ardealului
Vizualizari: 1596


Ultimele comentarii
Acum 9 minute
Elvis Parizer
Acum 33 minute
Pol-Pot
Acum 34 minute
Ela
Acum 43 minute
Calator
Acum 48 minute
Calator