Miercuri,
20.08.2025
Cer Senin
Acum
16°C

Burgerii pe care n-are rost să îi încerci

Burgerii pe care n-are rost să îi încerci

Crede-ne pe cuvânt. Orice ai crede tu în momentul ăla, chiar și dacă îți e o foame de lup, sfatul nostru e mai degrabă să nu.

Am tot tras cu ochiul la căpișca din parcarea mall-ului, de la intrarea din Auchan. Pe vremuri, dintre pereții ăia de lemn se vindeau singurii virșli virșli din oraș. Aproape la fiecare descălecat prin mall plecam cu 4-6 perechi de virșli. Cumva, realizez că sunt printre puținii care apreciau virșlii cu pricina din moment de oamenii au închis prăvălia. Iar virșlii au cedat locul altei mâncări preferate de subsemnatul, hamburgerii.

Am gustat hamburgeri în toate crâșmele și restaurantele ce au în meniu. Unii mai buni, unii mai puțini buni, unii chiar excelenți. Fiecare cu câte ceva al lui. Ba o chiflă specială, ba un bacon bine ales, ba carnea de vită bine preparată, fiecare hamburger pe care l-am testat până acum avea un vino-ncoa.

Și-am căzut în plasa pozelor de prezentare la standul cu burgeri de la mall. Am bălit de câteva ori trecând prin zonă iar săptămâna asta am zis, gata, ma duc să îi încerc. Mă așteptam să nu samene cu cei din poze. Nici plasticurile de la Mc nu seamănă cu plasticurile delicioase din reclamele la Mc. Dar nici chiar așa...

Cum era stupid să iau un singur hamburger și să trag o concluzie am luat trei. La pachet, cu gândul că îi împart cu colegii. Doi la meniu, unul simplu, că ar fi fost prea mare risipa. Așadar, am luat un Crispy Chicken Burger, un meniu Bacon Cheeseburger și un meniu Wild West Burger. Între ultimele două e greu de găsit o diferență în afara feliei de brânză topită. Nici măcar prețul meniului nu diferă și nici nu ar avea de ce. Sunt la fel de insipide încât nu i-ai putea decerna vreunuia un premiu. Sunt absolut banali. Oricât de nepriceput ai fi, tot scoți un burger mai bun în propria bucătărie. Iar de cartofi, nici să nu mă porniți, zici că mâncai praf adunat într-o formă. Și chiar și așa, cei doi burgeri au fost o reală delicatesă comparați cu Crispy Chicken. Burgerul ăsta e unul din motivele pentru care obezitatea o să ne bage pe toți în mormânt. Cel mai pregnant gust al șnițelului, că nu îi pot spune altfel, era de fulgi scăldați la greu în ulei. După ce treceai de gustul inițial dădeai de o bucățică subțire de pui lipsită de orice gust. Practic, burgerul ăsta este esența fast-food-ului complet nesănătos.

Toată daravela m-a lăsat mai sărac cu 57,50 de lei. O avere, la cât colesterol am băgat în mine. Sfatul doctorului: nici morți copți. Și dacă ignorați primul sfat barem luați la voi un Colebil.

Vestul Sălbăticit

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

31 comentarii

@@@

Acum 9 ani

Ce dracu sunt ''virslii' ??? Vreun melc de Dambovita???
Raspunde

aaa

Acum 9 ani

Mai bine taci si lasi impresia ca esti prost, decit sa vorbesti si sa inlaturi orice dubiu!!! Daca tu n-ai auzit in oltenia de virslii, mai bine te documentai...
Raspunde

cetateanul

Acum 9 ani

Nu puteai sa mananci pana acum si tu, virslii? Uite ce " ura de clasa" ai generat! Virslii( autentici) sunt niste carnati ce contin preponderent mai multa carne de oaie/capra si destul de mult usturoi,etc, se afuma si se mananca fierti,moi. Sunt un deliciu si multi prieteni din diferite regiuni, luau ptr. acasa. Virslii trebuie sa uneasca si nu sa dezbine! ...sa-i dea cineva virslii !!!
Raspunde

Radu

Acum 9 ani

Mergi acasa, la praz! Virslii de la mall au fost o delicatesa.
Raspunde

alzara

Acum 9 ani

"mancai praf..?"mars olten jegos din Sibiu cu asa zisele tale cronici gastronomice..esti doar un prazar idiot fomist!
Raspunde

leni

Acum 9 ani

tot nu am inteles de ce nu apare numele autorului articolului . Sunt curios cine este acest gastronom rafinat care locuieste in oraselul nostru .
Raspunde

Grup de turisti

Acum 9 ani

Toti astia de au comentat mai devreme sunt ca pitipoancele. O vezi ca te insala iar ea iti zice ca de ce ti-ai permis s-o urmaresti...ce tot atata... Burgerii sunt oribili. Carnea e naspa, chifla si mai naspa, sosurile oribile. Dar voi o ardeti ca nu stiti cine e autorul articolului.
Raspunde

Ana

Acum 9 ani

Vai de voi, daca va luati de olteni din orice motiv. Nu am vazut in nici o alta zona atata rautate! Suntem toti locuitorii acestei tari, unde ajungem cu gandirea aceasta? Ce rezolvam? Va luati de olteni, dar ei isi permit sa va aduca bani in plus in oras. Dati dovada de prostie si inapoiere, va credeti ceea ce nu sunteti! In loc sa evoluati, va intoarceti spre epoca de piatra!
Raspunde

@Ana

Acum 9 ani

Bravo olteanco! mergi inapoi la pepeni ,praz si saracie lucie!
Raspunde

Ana

Acum 9 ani

Bai, ardeleanule...nu uita ca oltenii v-au scos de sub slugarnicia austro-ungarilor, v-am facut oameni liberi. Studiile arata ca un om care vorbeste ca tine, e un om complexat, care se simte inferior cuiva, deci...te simti inferior oltenilor! Fi baiat destept, ca oltenii...lasa rautatea!
Raspunde

Andreea

Acum 9 ani

Trist ceea ce citesc aici :( si cica traim toti intr-o lume civilizata si evoluata, suntem in secolul 21 si inca se pare ca ne uram intre noi locuitorii aceleasi tari. Ma intreb oare de ce multi dintre noi avem pretentia cand mergem intr-o tara straina sa fim primiti ca oaspeti si toata lumea sa ne zambeasca cand noi nu suntem capabili sa facem asta intre noi in tara noastra...nu uitati ca invidia, prostia si rautatea nasc monstrii.
Raspunde

@Andreea

Acum 9 ani

Gresit - exista o regiune (cea civilizata) - Transilvania - restul ..........(mitici, manele, tiganie, cersetori, hoti, curve, betivi. bude in fundul curtii sau deloc etc....)
Raspunde

sibieni reflectati putin

Acum 9 ani

Sibieni dragi, priviti nitel si la voi in curte inainte de a arunca cu namol. Priviti si la cazurile din minunatul vostru judet. Chiar asa de orbi sunteti cand vine vorba despre voi? E frumos ca sunteti mandrii si tineti la comunitatea voastra, dar e urat sa ascundeti sub pres mizeriile de sub ochi, ba chiar sa faceti in tot felul ceilalti locuitori ai Romaniei. E greu de inteles de unde provine atata ura...poate de la mizeria din sufletul vostru.
Raspunde

Brian Loman

Acum 9 ani

Singura solutie este autonomia administrativ financiara a vechilor zone istorice: Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș, Bucovina, Moldova, Dobrogea, Muntenia si Oltenia. Pe urmă, mai vorbim peste 10 ani.
Raspunde

Liv

Acum 9 ani

Ura vine de la faptul ca 75% din "sefii" sibieni sunt sudisti...cum adica vine olteanul sa ii invete cum sa munceasca? Asta nu înseamnă ca sibienii sunt prosti...dar aia destepti au migrat la Cluj Brasov sau capitala...aici au rămas spiritele mărunte.
Raspunde

cetatean

Acum 9 ani

Sudistele sunt foarte GALAGIAOSE, vorbesc mult, ies in evidenta si rad si mai mult. Asta e modul lor sa se se integreze.Si intradevar, peste tot sar peste rand sa ajunga in fata, indiferent de activitate. Nu vreau sa discriminez pe nimeni, dar poluarea fonica si vizuala este deranjanta.
Raspunde

Ana

Acum 9 ani

Chiar imi pare rau de voi si de modul vostru de gandire! V-a batut D-zeu!
Raspunde

alzara

Acum 9 ani

Ba pe tine te-a batut regateanca fomista!
Raspunde

Brian Loman

Acum 9 ani

Si in armata, oltenii ajungeau urgent gradati. Inculți, munca zero, singurul scop șefia. Mare ghinion avem să fim județ de granita. Vin aici cum mergem noi în Germania. Aproape te bucuri în Sibiu când mai vezi mașini de SB, predomină VL.
Raspunde

alzara

Acum 9 ani

Ai dreptate Brian...respect!
Raspunde

Ion

Acum 9 ani

Ești un om nebun la acest restaurant se gătește mâncare adevărată ,proaspătă si curata . Multi oameni ar dorii sa știe identitatea ta ,nu ai nici un drept să îți bați joc de muncă unor oameni. Rușine domnule sau doamna ,un bărbat adevărat își asumă ce spune si ce scrie!
Raspunde

CrisV

Acum 9 ani

Eu am mancat de 2 ori de la aceasta Burgerie, si sincer mie mi se par chiar foarte buni! Ingredientele sunt clar proaspete si nu par a fi din hartie ca la Super Mamma. Ca si cantittate mi se par perfect, adica de banii care ii dai este satul la sfarsit. Si chiar arata si foarte bine! Felicit ideea, si consider ca ar putea deschide un sediu si in centru :). Ar prinde bine. Cat despre comparatia cu virsli, daca ai mancat vreodata virsli de calitate, nu considerai ca aia ce-i luai de la iesire din Auchan erau de calitate.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus